Sport

Gloria dă înapoi banii pe abonamentele de la handbal și fotbal din sezonul trecut

Suporterii echipelor de handbal feminin și fotbal de la Gloria, care și-au achiziționat abonamente în sezonul competițional 2019-2020, vor primi banii înapoi pentru meciurile rămase de disputat din Liga Națională, respectiv Liga a 2-a. „Deoarece, până în momentul de față, data reluării acestora (n.r., competiții cu suporteri) nu este cunoscută, Sport Club Municipal Gloria Buzău va restitui deținătorilor de abonamente contravaloarea ­ba­nilor pentru meciurile rămase nedisputate, din sezonul competițional 2019-2020. Astfel, suporterilor care și-au achiziționat abonamente pentru Liga Florilor MOL li se vor retura banii pentru cele trei partide de handbal nedisputate, iar celor care și-au achiziționat abonamente pentru Liga a 2-a Casa ­Pariurilor, li se vor returna banii pentru cele șapte meciuri de fotbal nedisputate. Deținătorii abonamentelor sunt așteptați la sediul clubului SCM Gloria Buzău, cu actul de identitate și abonamentul, în perioada 3-12 februarie 2021, între orele 09.00 – 14.00, pentru a-și recupera contravaloarea banilor”, se arată într-un comunicat al clubului din Crâng.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker