luni, 01 martie 2021

Gloria continuă în Liga a 2-a, dar caută soluții din mediul privat pentru promovare

Crângul fotbalistic a stat pe un butoi cu pulbere în ultimele două zile, după ce clubul a anunțat, luni, că va retrage echipa de seniori din campionatul Ligii a 2-a și va restrânge activitatea doar la nivelul Centrului de Copii și Juniori. Potrivit declarațiilor primarului Constantin Toma, două au fost motivele principale pentru care se luase această decizie: restrângerile bugetare dictate de situația financiară generată de pandemie și situația juridică a clubului, care este de drept public, și nu permite promovarea în Liga 1. Ieri însă, situația s-a schimbat la 180 de grade, iar Gloria își va continua activitatea! În prima parte a zilei, la stadion a avut loc o discuție între antrenori și jucători, după ce au apărut primele semnale că echipa nu va fi, totuși, retrasă din campionat. „Nu e nimic bătut în cuie. Într-adevăr, jucătorii au venit la club, dar, deocamdată, singura decizie luată de club este de a nu le da drumul să plece, să le semneze rezilierea contractului. Încercăm să găsim o soluție ca să continuăm. Acum așteptăm să vedem ce o să se întâmple în următoarele ore. Noi avem cantonament de ieri (n.r., luni) acolo, organizat, tot, dar așteptăm să vedem ce se întâmplă, să știm niște lucruri clare, că nu mergem, așa, doar de dra­gul de a merge în cantonament. Așteptăm și noi niște promisiuni din parte cuiva, a unui privat”, spunea, de dimineață, pentru ProSport, antrenorul Ilie Stan. Au urmat ore tensionate, în care balanța se înclina de partea ambelor posibilități.

Veștile bune au venit pe seară

Confirmarea, oarecum oficială, că Gloria va continua activitatea a venit abia pe seară, când antrenorul Ilie Stan a anunțat că echipa va pleca, așa cum era stabilit, în sta­giul de pregătire de la Sărata Monteoru. Mai mult, sunt garanții că nu vor mai exista astfel de sincope până la finalul sezonului. În paralel însă, vor continua discuțiile pentru identificarea unor soluții din ­me­diul privat, astfel ca echipa buzoiană să se poată implica, din sezonul următor, în lupta pentru promovare, deziderat interzis acum din cauza statutului juridic al clubului. „Nu o să ne retragem din campionat și ne pregătim să plecăm în cantonamentul de la Monteoru (n.r., aseară, după ora 17.00). Domnul primar a dat <undă verde>, vom continua categoric până la sfârșitul sezonului. În paralel, încercăm să găsim un investitor privat. Important e că se vrea să se facă performanță, aici are dreptate și îl înțeleg perfect și pe domnul primar!”, a declarat, pentru OPINIA, antrenorul Gloriei, Ilie Stan.

loading...
error: Content is protected !!