Gică Guiu, la vârsta pensionării

Pentru cei mai mulți dintre noi, pasiunile se sting, odată cu înaintarea în vârstă. E cât se poate de uman: devenim oameni mari, cu familii, responsabilitățile ne acaparează timpul și energia, prioritățile se mai schimbă, apar rutina, bolile… iar lucrurile care ne făceau imaginația să zboare odinioară se estompează treptat.

Pentru alții, însă, lucrurile stau diametral opus. Fotbalul este precum cea mai mare poveste de dragoste pe care au trăit-o vreodată. Indiferent că primesc satisfacții de la cluburile cu care țin, grație performanțelor obținute pe terenurile de joc, sau, mai rău, dacă echipele se comportă ca niște amante capricioase, dezamăgindu-i în dese rânduri, se întorc mereu, către lumea aceea a fotbalului, către stadion, în speranța că doar-doar vor avea parte de încă o noapte grozavă.

Gică Guiu e fix individul acela: iubește jocul cu balonul rotund în toate formele sale, dovadă că ține cu Liverpool, dar și cu Metalul. De ultimul, e legat de-o viață. E prezent la toate meciurile și urmărește jocul cu sufletul la gură, cu o pasiune de-a dreptul contagioasă. Arareori din tribune, de cele mai multe ori de pe teren, pitit, cumva, în spatele unei porți. Gesticulează, lovește cu pumnul gazonul, mai dă și cu șapca de pământ, dar, după meci, devine dintr-o dată calm, jovial.

Iar fiecare conversație despre fotbal cu el e o experiență captivantă. Generozitatea și dorința de a împărtăși „microbul” sunt remarcabile. Fața i se luminează într-o clipă și e-n stare să-ți povestească ore întregi, despre orice și oricine, numai despre fotbal să fie.  Da, sportul rege mai e, pentru unii, o sursă inepuizabilă de emoții.

Sâmbătă, Gică Guiu împlinește 65 de ani. O vârstă la care mulți se retrag din activitate. Deh, vârsta pensionării! Nu și omul care se identifică, de câteva decenii, cu Metalul Buzău. Fără fotbal, ar fi fost demult plecat, într-o altă lume despre care noi, muritorii, știm prea puțin. E o mărturisire pe care o face cu o seninătate șocantă, dovadă, iată, că sportul ăsta destinat gentlemenilor dar practicat de golani e bun la ceva. Pentru unii, e terapie.

De ziua lui, pe lângă sănătate, și-ar fi dorit, în mod cert, o promovare a Metalului. Ar fi fost cadoul perfect, dar n-a fost să fie. Cel puțin anul acesta. Noi îi dorim cel puțin o promovare pe care s-o savureze, ulterior, sănătos.

LA MULȚI ANI!