Politic

Garcea s-a dat în spectacol la lansarea candidatului AUR pentru Consiliul Județean

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) şi-a prezentat oficial, miercuri, candidatul pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău la alegerile parțiale din 7 decembrie. Deputatul de Prahova Ştefăniţă Avrămescu este, în opinia președintelui George Simion, „singurul candidat care îl poate învinge pe Marcel Ciolacu”. La fel de haios a fost în declarații și deputatul Mugur Mihăiescu, cunoscut opiniei publice drept Garcea, care a ținut să dea o reprezentație de tipul „Vacanța Mare”.

La evenimentul de lansare de la Hotelul Pietroasa au participat liderul AUR, George Simion, prim-vicepreşedintele Mugur Mihăescu, alături de parlamentari şi susţinători ai formaţiunii.

În deschiderea conferinţei de presă, George Simion a subliniat importanţa competiţiei electorale din Buzău. „Nu este vorba doar de Buzău, este vorba de demnitatea ţării, de revenirea la democraţie, de ruşinea pe care o avem cu toţii după anularea alegerilor din decembrie 2024”, a declarat liderul AUR, George Simion, adăugând că formaţiunea „merge la luptă cu singurul candidat care îl poate învinge pe Marcel Ciolacu”.

Foto: News.ro

La rândul său, candidatul Ştefăniţă Avrămescu, deputat de Prahova, a vorbit despre necesitatea unei schimbări profunde în judeţul său natal. „Sunt născut în Buzău, crescut în Buzău şi ceea ce îmi doresc este ca Buzăul să se schimbe. Dar să se schimbe moral. Avem nevoie de un Buzău care să se însănătoşească, de o economie sănătoasă, de un sistem de sănătate care să acorde cu adevărat asistenţă medicală şi de o educaţie sănătoasă”, a afirmat Avrămescu.

Conferința s-a încheiat cu un discurs gen „Garcea” de la „Vacanța Mare”, susținut de însuși Mugur Mihăescu: „Sunt sigur sută la sută că dacă Ştefan Avrămescu va fi ales, nu vor veni ruşii, Buzăul nu va ieşi din Uniunea Europeană şi nu se va prăbuşi leul local, că probabil aveți aici şi un leu local sau covrigul, nu se va prăbuşi covrigul. Singura lor şansă este să vă sperie. Dar Ştefan poate aprinde scânteia unei revoluţii morale, exact cum Timişoara a aprins scânteia din ’89”.

Ştefăniţă-Alin Avrămescu este deputat de Prahova. Conform CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților, el a acumulat experiență profesională importantă înainte de a intra în Parlament. A fost consultant în comunicare în Camera Deputaților începând cu iunie 2021. Apoi, din iunie 2022, a fost consilier în cabinetul secretarului de stat din Ministerul Finanțelor. A ocupat și funcția de director de cabinet la Ministerul Cercetării. El este în prezent coordonatorul Departamentului de imagine al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR). În 2015, Ștefăniță-Alin Avrămescu a lucrat în Senat, unde a avut responsabilități legate de comunicarea oficială a președintelui camerei superioare a Parlamentului, la vremea aceea, Călin Popescu Tăriceanu. Anterior, a fost consilier județean în Brăila și subprefect de Brăila din partea Partidului Național Liberal. A fost membru al Partidului Național Liberal (PNL), dar a demisionat pentru a se alătura AUR.

Ștefăniță-Alin Avrămescu este fratele lui Gabriel-Ioan Avrămescu, fost lider al organizației județene a Partidului Național Liberal, ex-deputat PNL, în prezent prim-vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară. Numele lui Avrămescu a apărut pe lista rușinii parlamentarilor care dețin locuințe în București și în județul Ilfov, dar totuși decontează bani de chirie de la Parlament.

Articole similare