Actualitate

Fundația „Mareșal Alexandru Averescu” înființează un nou concurs pentru elevi

Fundația „Mareșal Alexandru Averescu” intenționează ca în acest an să desfășoare concursul de creație literară „Emil Niculescu”, pentru a cinsti memoria celui de a fost bibliotecar, poet, eseist, critic şi istoric literar, publicist, care a trecut în veșnicie anul trecut.

Concursul se adresează tinerilor pasionați de literatura română, elevi din învăţământul gimnazial şi liceal din judeţul Buzău. Decizia a fost luată în ședința Consiliului Director al Fundației „Mareșal Alexandru Averescu”, de luni, 10 ianuarie, ce a avut loc la sediul Diviziei 2 Infanterie „Getica” și a fost prezidată de generalul-maior Dragoș-Dumitru Iacob, președintele fundației.

Anul acesta fundația va continua  și proiectele de tradiție cum ar fi acordarea burselor de merit „General de corp de armată Nicolae Ciupercă” unui număr de 6 elevi de pe raza județului Buzău, declaraţi admişi la colegiile militare naționale, precum și concursul de istorie, editarea numerelor 31 și 32 a revistei „Străjer în calea furtunilor”. De asemenea, fundația va mai organiza evenimente prilejuite de împlinirea a 140 de ani de la nașterea generalului de corp de armată Nicolae Ciupercă, fost comandant al Armatei a 2-a.

Din panoul activităților fundației nu vor lipsi în acest an nici plantările de pomi, campaniile naționale „Alături de veterani”; Ziua Veteranilor de Război; Ziua Eroilor; Ziua Drapelului; simpozioane și ceremonii.

Fundația va reuși și-a mai propus ca și în acest an să dezvolte proiecte de conservare şi restaurare a monumentelor istorice ca în fiecare an.

La finalul întâlnirii au fost acordate diplome de merit sponsorilor pentru contribuția la susținerea și promovarea proiectelor și atașamentul la valorile promovate de Fundația „Mareșal Alexandru Averescu”.

Atât evenimentele desfășurate, cât și cele propuse au scopul realizării unei legături credibile între oştire şi societatea civilă şi pentru dezvoltarea unui spirit de corp al organismului militar.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker