FOTO – VIDEO / Valeria Manta Tăicuțu, al doilea premiu la Buzău

Valeria Manta Tăicuțu, un condei reprezentativ al Buzăului, unul dintre scriitorii cu un impact semnificativ asupra literaturii contemporane, a dat culoare Festivalului „Primăvara poeților” – organizat de Biblioteca Județeană Buzău -,  cu versurile sale din volumul „Pântecul fierbinte al urii”, cel pentru care a și fost premiată. Este al doilea premiu primit la Buzău și se adaugă multelor premii obținute la nivel național și multelor premii la care a renunțat pentru ca ele să fie acordate unor scriitori tineri, talentați, care aveau nevoie de afirmare. A putut face această alegere, de a scoate în față scriitori tineri ce aveau nevoie de susținere și de recunoaștere, de foarte multe ori în calitate de președinte al juriului sau de membru al juriului unor competiții literare naționale. Prin urmare, premiul de la Buzău care i s-a înmânat la cea de-a XV-a ediție a Festivalului „Primăvara poeților” poate fi considerat a fi o recunoaștere nu numai pentru valoarea incontestabilă a versurilor, ci și pentru  faptul că Valeria Manta Tăicuțu a lucrat întotdeauna în sensul temeiniciei, fiind o luptătoare pe frontul descurajării mediocrității, și pentru că a făcut  imposibilă, când i-a stat în putință, farsa culturală. Aceste standarde se regăsesc și în revista „Spații culturale” pe care de mulți ani o însuflețește, o îngrijește, o construiește și o dăruiește comunității, în calitate de redactor-șef, alături de colectivul redacțional format din scriitorii Camelia Manuela Sava, Nicolai Tăicuțu, Petrache Plopeanu, Sorin Burlacu, Sorin Călin, Stan Brebenel, director de onoare fiind scriitorul Radu Cârneci.

„Premii naționale am foarte multe, dar la Buzău am mai primit, în urmă cu câțiva ani, Marele premiu la Festivalul <Vasile Voiculescu> de la Pârscov; acesta este al doilea premiu pe care îl primesc la Buzău; și chiar sunt bucuroasă pentru că întotdeauna contează și recunoașterea și aprecierea celor din rândul cărora te-ai ridiat, chiar dacă se spune că <nimeni nu este profet în țara lui>. E bine să ne recunoaștem oamenii și când este cazul să-i recompensăm”, a spus Valeria Manta Tăicuțu, imediat după ce premiul i-a fost înmânat de președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, care a mai acordat un premiu și poetului  Nicolae Teoharie pentru „Poeme de iertat fericirea”, manifestarea culturală de la Biblioteca Județeană fiind anul acesta construită ca un dialog între cei mai importanți poeți buzoieni și ialomițeni.

„Eu nu vreau să primesc premiul!”

Valeria Manta Tăicuțu s-a prezentat la această ediție a Festivalului „Primăvara poeților” așa cum a făcut în fiecare an, numai că anul acesta a acceptat pentru prima dată să își depună volumul de versuri spre jurizare. Nu a făcut acest gest până acum pentru că, mărturisește scriitoarea, „eu eram deja în Uniunea Scriitorilor și primisem cele mai importante premii naționale, și am considerat că sunt poeți care au nevoie de recunoaștere”. Acesta este motivul pentru care, șapte ani la rând, a renunțat în diferite competiții literare la premiile sale binemeritate în favoarea unor tineri talentați. „În primii ani după intrarea în Uniunea Scritorilor – poate și pentru că aveam rubrică permanentă la <Luceafărul>, rubrică de critică literară -, am fost câțiva ani la rând președintă de juriu; când nu am fost președintă de juriu am fost printre membrii juriului la acordarea premiilor. Șapte ani la rând am recuzat. Nu am vrut să primesc premiul, mai ales că sunt chiar de la început membră în comitetul de conducere. Noi premiem cărțile valoroase și întotdeauna am spus: <Știu eu cartea cutare care este foarte bună, renunț la premiul meu și haideți să-l prmeiem pe cutare, să publicăm și să ne pormovăm scriitorii din filială> (filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România unde Valeria Manta Tăicuțu este membră, n.r.). În urmă cu doi ani m-am recuzat pentru că vroiau să mă premieze pentru <Înger S.A.> ; atunci publicase Dan Perșa volumul <Vestiario>. Am spus: <Eu nu vreau să primesc premiul, dar hai să îl dăm lui Dan Perșa, care este un prozator excepțional!>”, povestește scriitoarea buzoiană.

Pe lângă valorizarea tinerelor talente, Valeria Manta Tăicuțu și-a dorit întotdeauna să recompenseze literatura autentică, din care și-a făcut o datorie. „Se scriu atâtea prostii și se publică atâtea cărți care nu merită să fie tipărite. Este aproape o datorie să promovezi niște cărți valoroase, care, altfel s-ar pierde în mormanul de cărți proaste. Este foarte greu pentru cititor să facă o selecție. Se scrie foarte bine, sunt cărți foarte bune, dar și tone de cărți foarte proaste”, își explică Valeria Manta Tăicuțu gestul, mărturisind însă că e vorba și „de atitudinea față de limba română pe care o iubește și despre care spune, la fel cum a făcut și Nichita Stănescu: <Limba română este patria mea!>”. Nici nu avea cum să fie altfel, având în vedere anii foarte mulți petrecuți la catedră, ani în care a predat cu drag tinerilor din prea plinul și frumosul Limbii române.

Debut cu premii naționale în poezie

Cu toate că a intrat în Uniunea Scriitorilor din România cu proză, poezia Valeriei Manta Tăicuțu a fost remarcată în literatură de la primele versuri, care i-au adus un premiu național chiar mai înainte de a publica primul său volum. Este vorba despre volumul de sonete  „Citește, Ulise, și plângi!”. „Este primul volum de versuri pe care l-am scris și l-am publicat; este un volum de sonete”, își amintește Valeria Manta Tăicuțu, care  povestește că până la „Citește, Ulise, și plângi” a scris proză, teatru și critică literară și de aceea, când a depus dosarul pentru intrarea în Uniunea Scriitorilor a făcut-o la „Secția proză”. „Îmi apăruse deja volumul <Citește, Ulise, și plângi!>. Și, la comisia de validare, când s-a deschis dosarul meu – mi-a spus  scriitorul Marius Tupan, Dumnezeu să-l odihnească!, care era acolo -, s-a ridicat Constanța Buzea (n.r., unul dintre cei mai mari poeţi români contemporani, trecută la cele veșnice în 2012) și l-a întrebat pe președintele de filială: <Ai cu tine un exemplar din Citește, Ulise, și plângi?> Președintele i-a explicat că este trecut  volumul în dosar, dar că eu am dosarul pentru proză. Și a luat Constanța Buzea volumul și a citit câteva sonete; au mai citit și alții câteva sonete. La urmă, disputa era nu dacă intru în Uniunea Scriitorilor, pentru că era clar că voi intra, ci unde, pentru că se insista să intru la <Secția poezie>. Până la urmă, am intrat la <Secția de proză>, pentru că aveam trei cărți de proză și un singur volum de poezie. Mi-a rămas volumul acesta la inimă, pentru că este primul. A luat și foarte multe premii naționale; cu un grupaj de sonete din volum  – asta se  întâmpla înainte de publicarea volumului -, am luat Marele premiu la Festivalul internațional <Lucian Blaga>, la Sebeș, Alba Iulia, și premiul l-am primit în curtea casei lui Lucian Blaga”, rememorează Valeria Manta Tăicuțu  începuturile sale în lumea profesioniștilor condeiului, care percep lumea din jurul lor cu totul altfel decât oamenii obişnuiţi, pentru că ei știu că valoarea estetică nu e stabilită dinainte, ci e creată de indivizi speciali.

De la acel moment și până astăzi au curs aproape alternativ volumele de poezie și de proză. „Am scris romane. <Înger S.A.> a apărut în urmă cu doi ani. Am publicat <Mamin> și <Moștenirea lui Mamin>. Am mai scris proză, dar am mai scris și poezie, chiar mai multă poezie decât proză”, spune scriitoarea. Poezia sa este mare parte socială, cu impact puternic în comunitate. Încă de la primul său volum descoperim două teme fundamentale: iubirea și lupta socială; cu trecerea timpului însă, se confesează scriitoarea, „am mai dobândit un pic de înțelepciune și am renunțat la tema iubirii și am mers pe tema divinității și pe poezia de atitudine socială”.

„Am avut compartimentul acesta al dragostei față de literatură foarte bine ascuns și păzit de ceilalți”

Începuturile de scriitor ale Valeriei Manta Tăicuțu nu sunt legate de poezie. Poezia a fost ultima pe listă, mărturisește scriitoarea. Asta poate și pentru că a început să scrie la maturitate, după vârsta de 45 de ani. A început cu teatru și de la teatru a trecut la proză, apoi de la proză la critică literară. A început să aștearnă gândurile pe hârtie „când nu mai aveam griji domestice, nu mai aveam copii la facultate, nu trebuia să mă gândesc ce fac, cum trimit pachetele copiilor la facultate la Iași, la Facultate la București; în momentul în care am încheiat acest capitol, am început să mă gândesc la mine și, prin anii 2000, am început să scriu”, își amintește scriitoarea.

Primul sonet al său a apărut în 2004, de un Revelion, când, își  amintește Valeria, „a doua zi ninsese și era atâta liniște! Pur și simplu am început să scriu. Îmi doream să scriu ceva. A ieșit un sonet și este și primul sonet pe care l-am scris; îmi este și cel mai drag. E cuprins în <Citește, Ulise, și plângi>; l-am mai corectat puțin și am continuat; asta se întâmpla în ianuarie,  iar la finalul lunii martie a fost anunțul pentru Festivalul <Lucian Blaga>. Eu nu aveam volume și am trimis grupaj, cum se trimite, cu poemele în plic și în plicul  cu poeme motto cu încă un plic în care erau datele personale. Totul sigilat și m-am trezit cu chemare pentru Marele premiu”.