Actualitate

FOTO/VIDEO | Poliţia Rutieră buzoiană se modernizează înainte de preluarea atribuțiilor pe A7

Poliţia Rutieră buzoiană se modernizează! A primit deja un dispozitiv de scanare 3D, care înlocuiește deja măsurătorile cu ruleta, iar polițiștii fac controalele în trafic și emit pe loc  procesele-verbale folosind tablete și imprimante. „Noi avem aceste tablete pentru legitimarea persoanelor. Este o aplicație nouă care ajută și la printarea și tipărirea proceselor verbale la fața locului pentru contravenienți; se scurtează astfel timpul în care îl rețineam pe contravenient la fața locului”, a precizat cms. șef Dinu Silviu, șeful Serviciului Rutier al IPJ Buzău. Cea mai avansată tehnologie care a ajuns în dotarea polițiștilor buzoieni, ca de altfel, și la ceilalți colegi ai lor din țară este aparatul  „FARO” Focus Laser, în valoare de 60.000 euro. El este achiziționat de Poliția Română prin fonduri europene. În Europa, doar polițiștii din Germania mai folosesc dispozitive de acest tip. Dispozitivul, fabricat în Statele Unite, este capabil să scaneze complet, pe o rază de 20 de metri, perimetrul unui accident rutier.

Este un aparat care oferă informații complete și ajută polițiștii la investigarea accidentelor rutiere cu victime pentru că, spune cms. șef Dinu Silviu, șeful Serviciului Rutier Buzău, „se poate ridica orice urmă, orice mijloc material de probă în detalii foarte exacte și foarte minuțioase. Pe lângă faptul că acesta realizează o scanare tridimensională, la 360 de grade pe o distanță de 20 de metri, el poate reconstitui un eveniment rutier, ajutând la reconstituirea accidentului rutier și la aflarea adevărului în cele mai mici amănunte”. Prin urmare aparatul va fi folosit acolo unde evenimentele rutiere sunt mai complexe.

Șeful Poliției Rutiere din Buzău, comisarul șef Silviu Dinu, a oferit explicații despre cum funcționează acest sistem, și a precizat că el este bine venit având în vedere că nu mai este mult timp până la deschiderea Autostrăzii A7. „Dacă ne raportăm la o cercetare clasică, spre exemplu pe DN2, unde avem o medie de 120 de minute la o cercetare la fața locului, se constată că acest aparat înjumătățește timpul de cercetare la fața locului. Având în vedere că se preconizează deschiderea Autostrăzii A7, acolo vom merge cu acest aparat, pentru a scurta timpul de cercetare”. Până atunci la Poliția Rutieră din Buzău ar urma să mai ajungă alte trei astfel de aparate.

Deschiderea A7 reprezintă un element de noutate pentru polițiștii buzoieni de la Rutieră care nu au avut până acum în responsabilitate fluidizarea traficului sau gestionarea de evenimente pe un astfel de drum. „Este un element de noutate. Noi nu am avut până acum un astfel de tronson de drum. Vom vedea la momentul potrivit cum ne vom lărgi dispozitivul rutier întrucât, în prima etapă noi vom răspunde de acest tronson, pe partea de Râmnicu Sărat, cât și pe partea de Mizil -Pietroasele”, a precizat cms. șef Silviu Dinu.

În vederea preluării atribuțiilor pe A7 șeful Serviciului Rutier din Buzău se gândește cum să suplimenteze numărul de polițiști. „Probabil că vom delega de la alte structuri și vom acoperi în mod satisfăcător pentru a nu avea probleme de fluidizare a traficului. Vom veni și cu soluții de sistematizare în colaborare cu colegii de la IGPR”, a afirmat șeful Serviciului Rutier.

Polițiștii rutieri sunt școliți în această perioadă cu privire la utilizarea aparaturii noi. Despre această etapă de pregătire, cms. șef Dinu Silviu a spus: „O primă etapă am parcurs-o în ceea ce privește scanarea la locul faptei, și au studiat cum se efectuează o scanare completă la un accident rutier, urmând ca partea de aprofundare și partea de finalizare în ceea ce privește prelucrarea imaginilor să o  parcurgem în perioada următoare”.

Articole similare