Cultură

FOTO/VIDEO | Pledoarie pentru profesia de inginer la  „Primăvara  poeților”

„Primăvara poeților” organizată de Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” s-a transformat în acest an într-o întâlnire literară de suflet Buzău-București. A fost un eveniment cultural inedit, care a încălzit deopotrivă inimile, fie că este vorba despre membri ai cercului literar al Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), „Literar ing” București, care și-au prezentat poeme din cele mai recente volume, fie că este vorba despre poeți buzoieni.

Preț de câteva ore am asistat la un regal de poezie, o poezie a bunului simț, poezia care trece de cele cinci simţuri ale omului şi-l transcende, înălțătoare până aproape de Dumnezeu. Am beneficiat de interpretarea proprie a versurilor chiar de către autorii lor, cum rar întâlnești, și astfel am beneficiat cu toți cei prezenți și de o poezie livrată cu tot cu emoția personală a poeților.

Întâlnirea poeților s-a bucurat și de prezența unui invitat special, prof. univ. dr. ing. Nicolae Vasile, conducătorul cenaclului „Literar ing” al AGIR, care a prezentat volumele „Enciclopedia Scriitori din Generația 2000” – „un proiect jurnalistic”, cum a fost numit de acesta -, și „Pagini din istoria dezvoltării industriei României, volumul 7, Industria de mașini electrice din România”, pe care le-a și donat Bibliotecii Județene „V. Voiculescu” Buzău.

Tot despre industrie se va vorbi și într-un volum ce își va face cât de curând apariția în spațiul cultural buzoian. El a fost anunțat de publicistul Ionel Stănuță pe finalul întâlniri. Este  vorba despre un proiect în desfășurare, de interes pentru comunitatea buzoiană, inițiat de inginerul Vasile Moraru,  fost director general al Ductil SA Buzău. „Am plecat la drum împreună cu doi colegi. Este vorba de un proiect în care vom scrie istoria unei unități industriale, istorie care a început undeva în anul 1962, teoretic, practic a început în 1964. Ea se va încheia în două luni și va cuprinde peste 50 de interviuri cu oameni, dintr-o unitate economică, de cele mai diferite profesii, de la sudor la director general și director comercial, de la oameni care au trudit în această unitate, lucrând pe schele sau în diferite sectoare de de activitate până la colaboratori de alte naționalități care au contribuit într-un fel sau altul la istoria acestei unități”.

Poezia de la Buzău la București și viceversa

De la București au participat „cu versurile la ei” poeții Antoaneta Rădoi, Octav Lica, Julian Radu, Marilena Dumitrescu Enescu, Grigore Curcanu, Doina Ghițescu, Constantin Gavrilescu, Nicolae Vasile, Silvan G. Escu. „Le-au răspuns” în versuri de la  Buzău: Valeria Manta Tăicuțu, Nicolai Tăicuțu, Tudor Cicu, Dumitru Pană, Nicolae Pogonaru, Mihaela Roxana Boboc, Laurențiu Belizan, Constantin Suditu, Ramona Muller, Dan Ionel Dinu, Elena Căpățână, Marius Cătălin Negoiță, Stan Brebenel, Cornel Diaconu, Anghelescu Adriana, Teo Cabel, Violeta Bobocea, pr. Alexandru Pripon și Victoria Maria Pripon.

Toată întâlnirea la care directorul Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu”, Sorin Burlacu, a fost gazdă, a fost o alternanță de „șarje” în versuri ale celor două galerii de poeți: buzoieni și bucureșteni. Atmosfera a fost întreținută și de savuroasa actriță Doina Ghițescu, dar și de  recitalul muzical susținut de Alexandra Gheorghe, elevă clasa a VII-a la Școala nr. 11 Buzău.

„Juniori  AGIR”, prima organizație de elevi

Inginerul Vasile Moraru a dorit să explice, în finalul întâlnirii, că  implicarea AGIR în astfel de evenimente pornește și din dorința de atragere a tinerilor către domeniul ingineriei, făcând demonstrația practică a faptului că orice inginer poate să își pună în valoare și valențele artistice, creatoare,  în domeniul literar.

„Și pe mine, ca și pe alții, mă îngrijorează scăderea numărului de tineri care se îndreaptă către învățământul tehnic. Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la înființarea învățământului tehnic”, a spus ing. Vasile Moraru, care a făcut referire la tradiţia învăţământului tehnic superior care pornește de la înfiinţarea în anul 1818 de către Gheorghe Lazăr a primelor cursuri de ingineri hotarnici din Ţara Românească cu predare în limba română, la „Şcoala Academicească pentru Ştiinţele Filozofeşti şi Matematiceşti” de la Mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti.

 

„Se împlinesc 105 ani de la actul de Unire a Basarabiei cu România semnat de primul ministru Alexandru Marghiloman, buzoian, fost președinte al Camerei de Comerț și Industrie, dar și 105 ani, 12 august 1918, de când s-a semnat actul de constituire a acestei Asociații Generale a Inginerilor din România”, a mai spus inginerul Vasile Moraru. Acesta a făcut și o scurtă pledoarie în favoarea meseriei de inginer, ocazie cu care a amintit și decizia în premieră pe care a luat-o conducerea AGIR în vederea atragerii de tineri către această profesie. „Sigur că e greu să înveți matematică, fizică, chimie, dar tocmai pentru că e greu, uitați-vă câți ingineri sunt aici, printre creatori. Și ingineria e un act de creație. Am propus domnului președinte, care se află la vârsta de 93 de ani – îi va împlini în septembrie -, ca noi să avem o expresie  prin care să îi asigurăm pe tineri că indiferent unde se vor duce, inclusiv la Politehnică, pot să își dezvolte pasiunile. De aceea, noi, în ultimii ani  am adus la Buzău de trei ori orchestra camerală a inginerilor, l-am adus pe președintele AGIR, am adus editura AGIR (fosta Editură Tehnică, n.r.). Teatrul «Impact art» a venit la Buzău și a făcut sold out, în 24 de ore, la Teatrul «George Ciprian». Pentru prima dată, în istoria de 105 ani a acestei asociații, am propus, și congresul AGIR a aprobat, să facem propria organizație de elevi denumită și aprobată denumirea de «Juniori  AGIR» și astfel să intrăm în toate liceele, ca acei tineri care sunt pasionați de tehnică – și ați văzut câte cercuri de robotică sunt -, să-i luăm în organizație și să se simtă de acum niște tineri viitori ingineri”, a afirmat inginerul Vasile Moraru.

Reamintim că primii elevi din Asociația Generală a Inginerilor din România sunt de la Liceul Tehnic Buzău. Este vorba despre Alina Luminița Dedu, Daniel Constantin Hulașu, Ovidiu Ștefan Stanciu, Ionuț Cătălin Moraru și Nicolae Dragoș Șuleru.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker