FOTO – VIDEO / Noua echipă a UAP continuă „fabrica de frumos” condusă de Valeriu Șușnea

Există locuri unde arta se face din întâmplare, din inerție sau din ambiția de a fi „prezenți în peisaj”. Și există locuri, e drept tot mai rare, unde arta devine o formă de respirație a comunității, o datorie firească față de spirit.
Buzăul se numără printre acestea, grație filialei Uniunii Artiștilor Plastici care, sub conducerea profesorului și artistului Valeriu Șușnea, a reușit să transforme ceea ce părea o simplă instituție profesională într-un adevărat laborator de frumos.
O echipă nouă pentru un drum care continuă
Recent, la conducerea UAP Buzău a fost reconfirmat în funcția de președinte Valeriu Șușnea, artist și formator de tinere talente la Liceul de Arte din oraș, un om care a dedicat mai bine de un deceniu consolidării vieții artistice buzoiene. În noua echipă, el îi are alături pe Diana Rozalia Tăicuțu, vicepreședinte, și pe artiștii Emil Popa, Miruna Blănaru și Claudiu Ene, membri în consiliul director. Filiala, care numără astăzi 43 de artiști profesioniști, reunește generații diferite, de la nume consacrate până la tineri creatori, într-o formulă gândită tocmai pentru a asigura continuitatea și reînnoirea.
Așa cum subliniază președintele filialei, „e important ca tinerii să ducă mai departe munca începută, cu respect pentru ceea ce s-a construit, dar și cu curajul de a propune noi direcții”.
Proiecte de referință: „Buzău – oraș deschis artei” și „Măgura Art”
Sub coordonarea lui Valeriu Șușnea, UAP Buzău a devenit un reper în peisajul artistic național prin proiecte de anvergură precum „Buzău – oraș deschis artei” și „Măgura Art”, ambele cu o identitate clară, respectată și recunoscută în mediul cultural românesc.
Organizarea acestor tabere de creație care reunesc artiști din toată țara presupune eforturi considerabile, atât logistice, cât și financiare, în condițiile unei economii tot mai puțin prietenoase cu arta. Cu toate acestea, Primăria Municipiului Buzău, Consiliul Local, prin Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman, și Consiliul Județean Buzău au sprijinit constant demersurile filialei, înțelegând importanța culturii ca reper de identitate. „Am avut înțelegere și parteneriate solide cu autoritățile locale și județene. Fără acest sprijin, multe dintre proiecte nu ar fi fost posibile”, spune Șușnea.
De la Măgura la Bacău, dialoguri între filiale și prietenii peste ani
Activitatea filialei buzoiene nu se oprește la granițele județului. Recent, președintele UAP Buzău a participat la aniversarea a 35 de ani a Centrului de Cultură „George Apostu” din Bacău, într-un frumos schimb cultural între cele două filiale.
Evenimentul a prilejuit și prezentarea volumului „Măgura Buzăului – O academie liberă de sculptură”, semnat de criticul de artă Luiza Barcan, lucrare dedicată celebrei tabere de sculptură în aer liber de la Măgura, considerată una dintre cele mai importante din Europa. Despre această carte, Valeriu Șușnea a vorbit cu emoție, amintind legătura de prietenie și respect care îl leagă de Luiza Barcan, cea care a surprins în paginile volumului nu doar istoria taberei, ci și spiritul liber, viu și provocator al artei de la Măgura.
Un oraș care trăiește prin artă
Lună de lună, pe simezele buzoiene se succed expoziții personale, proiecte de grup și dialoguri între generații de artiști. Anul 2025, fiind unul „dintre bienale”, este marcat de o efervescență constantă, de pregătiri intense pentru Bienala Națională de Artă Contemporană Buzău 2026, un eveniment care și-a depășit de mult granițele locale. „Organizarea a început deja. Avem contacte cu artiști din toată țara care își doresc să participe. Buzăul a devenit un reper cultural de seriozitate și calitate”, precizează Valeriu Șușnea.
Un promotor al frumosului și al demnității culturale
Distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004) și declarat în 2015 cetățean de onoare al municipiului Buzău și Omul Anului, iar în 2023 cetățean de onoare al județului, Valeriu Șușnea rămâne una dintre personalitățile care dau sens noțiunii de implicare culturală.
Sub conducerea sa, arta buzoiană a căpătat coerență, vizibilitate și respect. Iar dacă astăzi orașul se poate defini drept „un oraș deschis artei”, meritul îi revine în bună măsură acestui „om al frumosului”, care a știut să construiască în tăcere, cu pasiune și răbdare, o veritabilă comunitate artistică, vizibilă internațional cel puțin odată la doi ani, prin organizarea Bienalei „Ion Andreescu”. Buzăul, un loc unde piatra, culoarea și ideea se întâlnesc, poate fi considerat un model de normalitate culturală petru că se întrunesc toate datele prin filiala UAP și în jurul ei să își trăiască senin și demn, destinul artistic.







