FOTO/VIDEO | Întâlnire cu profesorul universitar Cristina Bogdan, cu discuții despre întâlniri, la Hasdeu

Clubul „3,14” este o poveste frumoasă cu și despre adolescenții hasdeeni, o poveste care a înflorit cu fiecare primăvară adăugată, anul acesta fiind cea de-a 12-a în care lumea întreagă a serbat, pe 14 martie, Ziua Internațională a Numărului Pi, iar ei au sărbătorit cu  cea de-a 12-a „pie” aniversară. Este o poveste despre tot ceea ce creează hasdeenii în domeniul artelor, al literaturii, despre zonele lor de interes, dar mai ales despre bucuria întâlnirii, a socializării, despre vremea prieteniilor. Aici, în acest club, s-au coagulat cele mai reușite trupe de teatru care au venit acasă cu premii și cu aprecieri de oriunde au mers, fie că a fost vorba despre scena unor festivaluri pentru tineret, pentru studenți, din țară sau din Capitală, fie că a fost vorba despre scena teatrului buzoian, unde au jucat de fiecare dată cu sala plină ochi.  Tot aici a apărut revista „În Agora”, care din această primăvară are și un site pe măsură.

Anul acesta, Clubul „3,14” coordonat de profesorul Dănuț Solcan, a sărbătorit ziua alături de un invitat special, un povestitor desăvârșit, după cum s-a dovedit pe parcursul întâlnirii, cineva care ar putea, la un moment dat, să pună și povestea lor cumva între filele unei cărți. Este vorba despre Cristina Bogdan, conferențiar universitar în Departamentul de Științe ale Comunicării din Facultatea de Litere, Universitatea din București, și prodecan al aceleiași instituții, care are la activ publicate mai multe volume în jurul unei teme, rezultat al unei constante întrebări a sa referitoare la existență și la ceea ce conferă sens acesteia, „care așază rost în miezul vieții”,  după cum  mărturisea într-un interviu. A acceptat imediat invitația venită din partea clubului hasdeian din mai multe motive, acestea fiind enumerate chiar la începutul întâlnirii. Unul dintre ele este „cartea de vizită”  a colegiului buzoian, reprezentată de absolvenții care ajung la Facultatea de Litere; și nu sunt puțini după cum mărturisea invitata. „Am foarte mulți studenți ai Facultății de Litere din București care provin din acest liceu; studenți și alumnii. Mai mult decât atât, am și colegi profesori în diversele departamente ale facultății noastre care au făcut liceul aici. De aceea, într-un fel, deși este prima dată când intru în liceu, am senzația că m-am întors acasă; într-un fel de acasă pe care îl știu prin ochii studenților mei. Ieri seară  am primit un mesaj de la o fostă studentă, care a terminat prin 2010 sau 2011 facultatea, se numește Georgiana Mâinea; a fost elevă aici, în liceu, și îmi scria că speră să mă bucur de întâlnirea cu liceenii de astăzi de la Colegiul <B.P. Hasdeu>”, a făcut introducerea profesorul universitar către „Tâlcul întâlnirilor. Cum le primim, cum le trăim, cine devenim în urma lor”, tema pe care a dorit să o discute cu elevii hasdeeni.

Un alt motiv ar fi faptul că, fiind prima dată când pășește pragul colegiului, profesoara însăși are de-a face cu o întâlnire, din lungul șir al întâlnirilor  pe care le-a avut în viață, ca de altfel și auditoriul său. „Am ales să vorbim despre întâlnire pentru că toată viața noastră este un lung șir de întâlniri, mai întâi în familie, cu părinții, cu frații, cu rudele, cu cei apropiați, apoi la școală, cu profesorii, cu cărțile pe care le citim, cu diversele forme de spiritualitate, cu Dumnezeu, întâlnirea cu prietenul și dincolo de asta am ales să vorbim despre întâlnire pentru că suntem astăzi într-o formă de întâlnire. E prima dată când ne vedem”, a mărturisit cadrul didactic universitar. Speranțe pentru reușita întâlnirii i-au fost date și de faptul că avea știință de preocuparea clubului pentru literatură, care contribuie la ceea ce se cheamă spiritul liceului. „Mi se pare un lucru extraordinar ca liceenii
să-și formeze condeiul încă de la această vârstă, să-și dorească să scrie, să aibă un comitet de redacție unde să se sfătuiască unii cu ceilalți pe marginea articolelor pe care ei le publică. Mi se pare că este și o formă de comunicare și de comuniune foarte importantă și în același timp; îmi place spiritul acesta de liceeni care vor să scoată în evidență spiritul unui anumit liceu”, subliniază Cristina Bogdan.

De aceea, Cristina Bogdan a venit la Buzău, pe de o parte  cu speranța că va putea să transmită un mesaj și că va putea să-i convingă pe elevi că frumusețea stă și în oameni și în cărți și că e important să creeze întâlniri pe care să le poarte de-a lungul vieții. „Am venit cu dorința de a le vorbi despre importanța întâlnirii cu sine și cu celălalt și în final întâlnirea cu Dumnezeu și plec cu senzația că am văzut în ochii lor o scânteie de dorință de a pune în practică unele dintre lucrurile pe care le-am spus și sper că și-au notat și câteva dintre recomandările de lectură pe care le-am făcut”, a mai spus Cristina Bogdan.

„Știam locurile din povestirile lor”

Pe parcursul unei ore, poate și mai bine, hasdeenii au aflat de la profesorul universitar ce înseamnă întâlnirea, care sunt tipurile de întâlnire  și cum se construiesc ele, precum și  de unde pornesc cuvintele întâlnirii și care este semnificația lor, fiind ghidați cu ajutorul unei trimiteri către „Cuvânt împreună despre rostirea românească”, cartea lui Constantin Noica,  în deslușirea semnificației cuvântului „urmă” în ceea ce privește o întâlnire. „Urma întâlnirii!, a spus simplificând profesorul universitar Cristina Bogdan, „este ce rămâne în noi după ce ne-am
întâlnit cu cineva; dacă suntem fix aceiași, înseamnă că nu a avut loc întâlnirea”.

Întâlnirea profesorului cu elevii și profesorii hasdeeni a fost una puternică și sigur a lăsat urme, mărturie stând chiar intervenția preotului-profesor Aurelian Damian, care a catalogat-o dept admirabilă, opinia sa aflându-se în asentimentul tuturor. „Aș înscrie ziua de astăzi ca și pagini în cartea vieții personale a fiecăruia dintre noi ca o întâlnire admirabilă”, a spus pr. prof. Aurelian Damian, care i-a solicitat profesoarei câteva considerații legate de întâlnirile întâmplătoare sau programate, cu rugămintea să „adâncească” vecinătatea termenului „întâmplare”, vizavi de „hazard” sau de „pronie”, de Dumnezeu. „Dacă am trăi în Antichitatea greco-romană, aș spune că ne apropiem mai degrabă de hazard. Dar, din fericire, trăim după perioada în care, așa cum spune Vintilă Horia, Dumnezeu s-a născut în exil, pentru că aici, pe meleagurile noastre, era deja venit Ovidiu în primii ani de după nașterea lui Hristos; e clar că în orice întâlnire există pronia lui Dumnezeu. E clar că nici întâlnirea nu este întâmplătoare. Dumnezeu le rânduiește din start. Le rânduiește acolo sus. E ca și cum cărările ar fi deja desenate, numai că noi atunci când mergem pe cărări, mergem noi pur și simplu, fără să știm că ele sunt desenate. Vă dați seama ce îngrozitor ar fi dacă în viața noastră am ști totul de la început?”, a răspuns profesoara Cristina Bogdan.

Mă includ în publicul captivat de  explicațiile oferite de Cristina Bogdan despre întâlnirile care adaugă idei, sentimente, nuanțe sufletești; în plus, mi s-a părut potrivit să o întreb, în acest context, la finalul expunerii, înainte de a participa la podcastul la care fusese invitată de hasdeeni în cadrul MediaHDu, dacă ar dori să povestească despre întâlnirea sau întâlnirile care au ajutat-o să își decidă profesia. Povestea a început tot de la școală. „Am fost îndrăgostită de toate profesoarele mele de limba română, de la școala generală până la facultate. Am știut că vreau să devin profesor încă din primii ani de liceu. Mi s-a părut că e singura meserie care mi se potrivește până la capăt și nici nu mi-am pus problema de a face vreodată altceva. Probabil că dacă aș fi fost bărbat mi-aș fi dorit să fiu preot. Mi se pare o vocație extraordinară, dar femeie fiind mi se pare la fel să împărtășești cu ceilalți fiind profesor. Alegerea zonei acesteia literare a fost clară pentru că citesc de la cinci ani și am citit dinainte de a ști să citesc în sensul că plecam cu câte o carte în podul bunicilor mei de la Comana și le spuneam că nu cobor la masă până nu termin capitolul deși eu nu știam să citesc, dar îmi inventam singură povestea; știu că a fost dintotdeauna o fascinație către zona aceasta a scriiturii și a literaturii”, a mărturisit Cristina Bogdan.

Emoțiile au fost amprente clare ale întâlnirii, și de o parte și de alta, adică și de partea publicului hasdeian și de partea profesorului universitar: „Am fost foarte emoționată pentru că m-am întors într-un liceu și pentru că nu am avut ocazia până acum să intru într-un colegiu  național la Buzău, mai ales în Colegiul Național <B.P. Hasdeu>, care înțeleg că este cel mai important liceu din oraș. M-am bucurat foarte mult să văd sala arhiplină și să-i văd pe tineri atât de prezenți și de interesați de dialogul acesta despre întâlnire și m-am bucurat pentru că foarte mulți dintre studenții mei vin de la Buzău. Sper că și aici, în generația actuală, să fie liceeni interesați să devină studenți ai Facultății de Litere a Universității din București”.

Previziunile profesorului universitar cu privire la viitorii studenți se bazează și pe situația care se perpetuează de ani buni, când absolvenți  pasionați de literatură și cu talent la scriere din Buzău ajung la această facultate. Unii au rămas în Universitate  la catedră, și după finalizarea studiilor. „Am mulți  foști studenți care au terminat aici și am și studenți actuali. Am venit la invitația Mariei Dinu și a soțului ei, Petruț Dinu. Mi-a scris aseară una dintre fostele, studente Giorgiana Mâinea, care a fost elevă aici și am și colegi care au terminat aici. De pildă, colegul meu Cristian Moroianu, care este lingvist, a terminat aici. Mai am și alți colegi în departament care au absolvit  aici, în acest colegiu, și nu numai, așa că am venit cu sentimentul că mă întorc cumva acasă, că știam locurile din povestirile lor”, a precizat profesorul universitar.

Se poate spune că a fost o întâlnire ziditoare, așa cum a apreciat profesorul Dănuț Solcan, coordonatorul Clublui „3,14” în introducerea evenimentului, care ajută, dincolo de orice, să ne înțelegem  fiecare mai bine rostul.

Cine este Cristina Bogdan

Preocupată de timpuriu de domeniul thanatologiei, a susținut o teză de doctorat, în co-tutelă româno-franceză (Universitatea din București și Universitatea Paris Est), cu tema „Viziunea asupra Morţii” în cultura română veche (2007). A semnat volumele „Imago mortis” în cultura română veche: secolele XVII-XIX (Editura Universității din București, 2002) și „Moartea și lumea românească premodernă”. „Discursuri întretăiate” (Editura Universității din București, 2016). A coordonat, printre altele, volumul „Actes du XIVème Congrès International d’Études sur les Danses macabres et l’Art macabre en général” (împreună cu Silvia Marin-Barutcieff, Ed. Universităţii din Bucureşti, 2010). Este membră a mai multor asociații internaționale de cercetare a temelor morții: Association for the Study of Death & Society (din 2015); asociaţia internațională Danses Macabres d’Europe (din 2003). A organizat și a participat la numeroase congrese, colocvii și mese rotunde naționale și internaționale referitoare la domeniul studiilor dedicate morții și fenomenului muririi.