Actualitate

FOTO-VIDEO / Grupare de traficanți de droguri destructurată

Substanțele erau vândute la Buzău

În această dimineață, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Buzău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T-B.T. Buzău, au efectuat 26 de percheziții domiciliare, în Buzău, București și Ilfov, la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc.

În urma cercetărilor s-a descoperit că, de anul trecut, 15 persoane cu vârste cuprinse între 23 și 38 de ani au organizat o grupare infracțională și se aprovizionau cu droguri de mare risc din București, pe care le vindeau în Buzău.

În urma perchezițiilor au fost descoperite 120 de grame de substanță pulverulentă, mai multe dispozitive utilizate pentru porționarea și cântărirea substanţelor, 18.250 de euro, 47.750 de lei, 4.000 de franci elvețieni și două arme cu muniţia aferentă, ce vor fi supuse expertizării în vederea stabilirii legalității deținerii acestora.

Persoanele depistate urmează a fi conduse, în baza mandatelor de aducere, la sediul D.I.I.C.O.T.- B.T. Buzău, pentru audieri, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc și constituire a unui grup infracțional organizat.

La activități au participat și polițiști ai brigăzilor de combatere a criminalității organizate Ploieşti și București, polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița și din cadrul Inspectoratului de Poliție Judeţean Buzău. La acțiune au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău, Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești şi Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker