FOTO – VIDEO / Explozie într-un bloc din Râmnic

În această dimineață, la ora 6.52, pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină pe strada Aleea Aninului din municipiul Râmnicu Sărat, în urma producerii unei explozii, cel mai probabil provocată de acumulări de gaze.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor calificat, comunică reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Până la sosirea forțelor de intervenție, aproximativ 50 de persoane s-au au ieșitdin blocul afectat. În urma deflagrației, care nu a fost urmată de incendiu, nu au fost înregistrate victime; au fost produse doar pagube materiale, ușa apartamentului unde s-a produs explozia fiind dislocată.
„Echipaje ale distribuitorului de gaze și ale Inspectoratului de Poliție Județean Buzău s-au aflat la fața locului pentru luarea măsurilor specifice. Cetățenii au manifestat un comportament preventiv, oprind alimentarea cu gaze până la sosirea echipelor specializate”, a mai comunicat ISU Buzău.



