Monden

FOTO – VIDEO / Andra Gogan, 10 milioane de urmăritori pe Tik-Tok

O nouă melodie, un nou prilej de a anunța marele concert de pe 17 septembrie! Andra Gogan își ține fanii conectați în fiecare zi la proiectele sale muzicale, care trimit toate spre marele eveniment cu invitați speciali ce va avea loc la Arenele Romane. Prin urmare, noua piesă lansată de artistă se numește „Upside Down”, este în engleză și își cucerește rapid vizualizările și like-urile.

În paralel cu noul single, Andra și-a organizat și câteva ședințe foto pentru o marcă de haine sportive și accesorii, vizitând cu această ocazie și orașul Varșovia, de care a rămas plăcut surprinsă. „A fost minunat în Polonia la evenimentul Sprandi, unde am fost invitata de echipa Cccshoesbags, impresionându-mă colecția «Take a Breath» și tot ce s-a întâmplat la eveniment!”, le-a povestit Andra fanilor.

Vara aceasta a mai însemnat pentru buzoiancă o premieră, de covorul roșu chiar, consemnată la superevenimentul organizat de Disney în SUA: lansarea unei celei de-a treia serii din High School Musical, The Musical. „Prima mea premieră pe Covor Roșu a fost magică! Nu pot să mă exprim în cuvinte, cât de recunoscătoare sunt pentru acest moment al vieții mele!!! Plâng scriind asta, pentru că am visat și am muncit în ultimii 20 de ani pentru a ajunge în acest punct al vieții mele! Mi-am văzut actorii mei preferați din copilărie, de la Hannah Montana și High School Musical «The Movie» și mi-am făcut atât de mulți prieteni din distribuție, la premiera sezonului 3 #Hsmtmts. Mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat și mi-au fost alături și, de asemenea, le mulțumesc celor care nu m-au ajutat! Mulțumesc @disneyplus că m-ai invitat la acest eveniment uimitor! Vă iubesc pe toți! Unul dintre visele mele s-a împlinit. Primul meu covor roșu pentru mine și pentru fratele meu, Răzvan, la Premiera sezonului 3 #Hsmtmts!”, a scris plină de emoție Andra.

Toate aceste proiecte și evenimente au ajutat-o pe Andra Gogan să atingă 10 milioane de urmăritori pe Tik-Tok în această perioadă! „Este ca și cum un vis s-a împlinit!! Nu am cuvinte să descriu cât de fericit am fost în această dimineață când m-am trezit și am văzut numărul frumos pe contul meu de Tik-Tok. Mulțumesc tuturor oamenilor care mi-au fost alături în această călătorie, celor care sunt încă alături de mine și celor care au plecat. Acest număr este pentru voi toți, care ați crezut în mine și care a trebuit să-mi spuneți mereu ceva frumos!”, și-a încheiat mesajul de mulțumire artista.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker