Centenarul clădirii Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău a fost celebrat printr-un eveniment festiv ce a evidențiat semnificația acestui moment important în evoluția învățământului buzoian, transformându-l într-un prilej de profundă reflecție și recunoștință față de istoria, valorile și oamenii care au modelat destinul acestei prestigioase instituții. Cu o tradiție pedagogică solidă și un rol esențial în formarea viitoarelor cadre didactice ale României, colegiul marchează această bornă istorică printr-un eveniment emoționant, încărcat de simboluri, amintiri și speranțe pentru viitor.
Într-un interviu acordat cu ocazia acestui moment aniversar, directoarea colegiului, Cristina Iuliana Iacob, ne împărtășește trăirile personale și colective legate de această sărbătoare, subliniind atașamentul profund față de școală, o instituție care i-a fost nu doar loc de muncă, ci și loc de formare ca elevă. Cu sinceritate și pasiune, aceasta vorbește despre provocările trecutului și ale prezentului, despre eforturile constante de a păstra spiritul pedagogic viu și despre nevoia urgentă de reabilitare a unei clădiri ce poartă amprenta unui secol de educație.
Prin implicarea elevilor, profesorilor și comunității locale, aniversarea celor 100 de ani devine o sărbătoare a continuității și identității, dar și un prilej de reafirmare a misiunii nobile pe care școala și-o asumă în formarea generațiilor viitoare. Acest interviu oferă o perspectivă autentică asupra valorilor care au rămas neschimbate în timp și asupra viziunii pe care conducerea instituției o are pentru viitorul Colegiului Pedagogic „Spiru Haret”.
Reporter: Ce semnificație are pentru comunitatea școlii această aniversare de 100 de ani?
Iuliana Iacob: Această aniversare are ca scop păstrarea și onorarea tradiției. Deși tradiția Școlii Pedagogice începe în anul 1838, anul în care a fost înființată, acum marcăm un alt reper important: 100 de ani de când clădirea în care funcționează astăzi școala este animată de pașii elevilor, profesorilor și părinților. Este un moment cu atât mai emoționant, cu cât aduce împreună istoria locului și spiritul mereu viu al educației.
Rep.: Cum ați trăit, personal, această zi aniversară?
I.I.: A fost un moment de mare bucurie pentru întreaga comunitate a școlii: elevi, părinți, profesori, foști absolvenți și invitați. De ce a fost atât de special și încărcat de emoție momentul de acum câteva zile? Pentru că am sărbătorit 100 de ani de când clădirea actuală a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău a fost dată în folosință.
Inițiativa construirii unui local propriu pentru Școala Normală a fost lansată în 1912, iar piatra de temelie a fost pusă în 1913. Însă perioada care a urmat a fost una dificilă. Lipsa fondurilor, izbucnirea Primului Război Mondial și contextul tulbure al Războiului Balcanic au întârziat lucrările. În cele din urmă, în 1925, clădirea a fost finalizată. A fost un moment de cotitură: pentru prima dată, școala pedagogică buzoiană avea un sediu propriu. Până atunci, elevii învățau în spații improvizate, în diverse clădiri.
Pentru mine, această aniversare este cu atât mai emoționantă cu cât am trăit o viață întreagă între zidurile acestei școli. Am fost elev aici, din clasa I până în clasa a XII-a, iar după terminarea facultății, tot aici mi-am început cariera didactică. De 26 de ani sunt parte din colectivul acestei școli, alături de colegi și chiar de unii dintre profesorii mei. Pentru mine, această școală este un simbol al începutului ,al temeliei care stă la baza a tot ceea ce sunt.
Legătura mea cu această instituție nu este doar profesională, ci și sufletească și spirituală. Am pus suflet în tot ce am făcut aici, chiar dacă poate că nu întotdeauna deciziile luate au fost cele mai bune. Întotdeauna, am pornit la drum cu gândul de a fi bine pentru elevi, pentru școală, pentru viitor.
Școala noastră are rezultate remarcabile, mai ales în ultimul deceniu. Se află pe un trend ascendent, iar acest lucru mă bucură. Totuși, o mare dezamăgire rămâne faptul că nu am reușit încă reabilitarea clădirii. Este o dorință firească, pentru că nu vorbim doar despre o instituție de învățământ, ci despre un monument istoric și o clădire cu o valoare simbolică profundă.
Sunt sigură că, așa cum în 1912 au existat oameni vizionari care au gândit în perspectivă, și astăzi există oameni care înțeleg importanța acestui loc. Nu este vorba doar despre o școală. Este vorba despre o moștenire istorică, o instituție cu vocație pedagogică, cu tradiție și suflet.
Rep.: Care a fost cel mai emoționant moment al evenimentului?
I.I.: Toate momentele au fost încărcate de emoție. Am avut parte de un spectacol deosebit susținut de corul ciclului primar, care a impresionat prin implicare și talent. De asemenea, colegii noștri profesori de istorie au susținut alocuțiuni valoroase, în care au prezentat, dintr-o perspectivă istorică, cele mai importante momente din viața școlii.
Unul dintre cele mai emoționante momente, cel puțin din punctul meu de vedere, a fost atunci când trei dintre foștii noștri dascăli, astăzi pensionari, au vorbit despre importanța acestei instituții în viața lor. Printre ei s-a numărat și profesorul Stănescu, dirijorul corului „Lyra”, care a avut o activitate prestigioasă în școală. Chiar și după pensionare, continuă să ne sprijine constant, în fiecare an. Corul „Lyra”, al cărui dirijor este, este format în proporție de peste 80 la sută din foști elevi ai Liceului Pedagogic, o dovadă vie a continuității și valorii educației primite aici.
Un alt moment demn de a fi menționat a fost prezența doamnei Emilia Stana, fost profesor al școlii și inspector școlar. Emoția acestor oameni, care ne-au format și sprijinit, este cu adevărat copleșitoare. Este o onoare să ne aflăm astăzi în fața lor, noi, cei care le-am fost odinioară elevi.
Discursul domnului profesor Androne a fost, de asemenea, remarcabil. Un adevărat stâlp al școlii, profesorul Androne ne-a format, ne-a sprijinit și continuă să o facă și în prezent. Oameni ca el, cu înțelepciune și experiență de viață, au avut un impact profund asupra noastră, prin ideile și sprijinul oferit.
Avem și astăzi o echipă frumoasă. Este un lucru esențial, pentru că într-o școală nu poți realiza lucruri semnificative de unul singur. Este nevoie de o echipă unită, iar atunci când alții vin cu idei mai bune sau mai constructive decât ale tale, trebuie să le recunoști valoarea și să le accepți, să le pui în practică. Așa se construiește o comunitate educațională solidă.
Rep.: Cum ați implicat elevii și profesorii în pregătirea acestui eveniment aniversar?
I.I.: La clasă, fiecare profesor i-a ajutat pe elevi să conștientizeze importanța acestui moment special. Avem chiar și filmulețe care surprind aceste activități.
Ulterior, am organizat o expoziție dedicată terenului pe care a fost construită școala – un teren generos, de 13 hectare. Am fost sprijiniți în realizarea acestei expoziții de către Muzeul Județean. Evenimentul a avut loc în aer liber, la statuia lui Spiru Haret, și a fost cu adevărat spectaculos. Chiar și vremea a fost de partea noastră. Fiecare fotografie expusă avea propria ei poveste, iar informațiile au fost explicate pe înțelesul copiilor, astfel încât și cei mici să înțeleagă valoarea și istoria locului.
A urmat o serie de ateliere în cadrul proiectului STEAM. Elevii, împreună cu profesorii, au venit pregătiți cu materiale, iar activitățile au fost observate atât de colegii mai mici, cât și de cei mai mari.
Rep.: Cum credeți că a evoluat școala de-a lungul acestui secol? Ce a rămas neschimbat în spiritul său?
I.I.: Neschimbată a rămas păstrarea tradiției. Așa cum am spus și la aniversare, de fiecare dată când pășim în clădirea școlii, se simte o energie pozitivă care vine de la toți cei care au trecut pe aici. Fiecare generație lasă ceva în urmă. Fiecare elev își scrie propria filă de poveste în locurile în care a învățat, a colindat, a crescut. Nu este întâmplător faptul că, în fiecare an, în luna iunie, generații după generații se reîntorc aici pentru a sărbători 30, 40 sau chiar 50 de ani de la absolvire.
De fiecare dată, foștii elevi spun că revin cu o anumită timiditate, ca și cum s-ar întoarce în timp, în vremea copilăriei lor. Își amintesc de profesorii lor, de anii de formare și de faptul că această școală i-a făcut oameni. Iar asta este, poate, cel mai important lucru.
De-a lungul celor o sută de ani de existență, școala noastră a avut o evoluție firească. La început, a funcționat ca o școală pedagogică, pregătind învățători și educatoare. După 1944, s-au adăugat noi specializări: profilul teoretic, 
atât real, cât și umanist. Astăzi, funcționăm ca o instituție care continuă tradiția pregătirii cadrelor didactice – învățători, educatori, inclusiv educatori-puericultori –, dar și ca un liceu modern, care oferă elevilor o bază solidă pentru orice facultate sau domeniu profesional.
Este un lucru îmbucurător, iar rezultatele obținute de-a lungul timpului confirmă acest parcurs valoros.
Rep.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră, ca director, să conduceți o instituție cu o asemenea tradiție?
I.I.: Este o responsabilitate uriașă, dar, în același timp, este și frumos. Pentru că atunci când vezi rezultatele și bucuria celor din jur, îți dai seama că efortul tău nu a fost în zadar. La început, a fost greu. Și astăzi este greu. Provocările sunt multe și complexe.
Sistemul de educație trece printr-o perioadă de transformare profundă, iar aceste schimbări le resimțim cu toții. Este dificil să anticipăm cu exactitate ce va urma, iar acest lucru ne obligă să fim mereu pregătiți, să ne adaptăm, dar și să păstrăm moștenirea primită: tradiția, profilul pedagogic, misiunea de a forma învățători și educatori.
Și nu formăm doar cadre didactice pentru județul nostru, ci și pentru multe alte zone din țară. Absolvenții noștri ajung în toate colțurile României și chiar dincolo de granițe. Tocmai de aceea, este important să oferim o educație de calitate, ancorată în realitate, dar fidelă valorilor fundamentale.
Din punct de vedere managerial, organizarea procesului instructiv-educativ presupune un efort deosebit și cunoașterea specificului colegiului. Avem două schimburi de elevi, iar clasele de practică sunt repartizate în tot orașul , la grădinițe, la școli, ceea ce face gestionarea întregii activități o adevărată provocare. Suntem trei directori, cu sarcini multe și variate. Avem internat, cantină, studenți veniți în practică pedagogică, și, în plus, oferim sprijin – prin voluntari – la toate evenimentele din comunitate.
Toate aceste lucruri presupun muncă, organizare și dedicare. Dar atunci când vedem impactul pozitiv pe care îl are instituția noastră, știm că merită.
Rep.: A existat un moment în istoria recentă a liceului care v-a făcut să simțiți cu adevărat greutatea și noblețea acestei moșteniri?
I.I.: Cred că, în istoria recentă a școlii, au existat mai multe momente cu adevărat remarcabile. Un prilej de mare bucurie a fost anul trecut, când am avut o elevă olimpică la nivel internațional. La Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori, eleva Alexia Butu, din clasa a VIII-a, a obținut medalia de bronz. A fost un moment istoric pentru școala noastră, moment care ne-a umplut de mândrie și recunoștință.
Un alt moment deosebit a fost aniversarea a 185 de ani de existență a instituției când ne-am reunit aici, în școală, multe generații , fiecare cu povestea sa, cu amintiri, cu emoții. Am simțit cu toții că formăm o mare familie. Astfel de evenimente ne-au reamintit că, dincolo de toate, ne leagă o istorie comună și valori împărtășite.
Ne-am dat seama că, în momentele dificile, putem conta unii pe alții. Sprijinul și solidaritatea sunt elemente esențiale ale comunității noastre, iar aceste întâlniri ne întăresc și ne inspiră să mergem mai departe.
Rep.: Care sunt principalele provocări cu care se confruntă școala acum, la 100 de ani de la inaugurarea clădirii?
I.I.: Cea mai mare provocare cu care ne confruntăm în prezent este gestionarea spațiilor pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ. Este evident că avem nevoie urgentă de o sală de sport modernizată. În prezent, sala noastră de sport este folosită simultan de trei-patru clase, ceea ce face ca spațiul să nu fie suficient pentru desfășurarea activităților fizice.
Cererea pentru astfel de facilități este mare din partea părinților, iar modernizarea sălii de sport, precum și mărirea acesteia, devin imperios necesare. Ar fi utilă construirea unei noi săli de sport pe terenul de sport existent, care se află în fața școlii, spre strada principală. Aceste îmbunătățiri sunt esențiale pentru a oferi elevilor condiții mai bune de învățare și activități fizice.
O problemă importantă este reabilitarea școlii, deoarece există numeroase semne care indică necesitatea unei schimbări. Clădirea aceasta a trecut prin multe încercări de-a lungul timpului, iar acoperișul școlii are deja o sută de ani. Reabilitarea școlii este o urgență.
În plus, există și criterii legate de statutul de patrimoniu al clădirii. Aceste reglementări impun restricții și cer un echilibru între modernizare și păstrarea elementelor istorice ale clădirii. Totuși, este esențial să păstrăm tradiția pedagogică, iar clasele cu statut vocațional trebuie să rămână în cadrul liceului, pentru a menține identitatea instituției și continuitatea formării elevilor.
Rep.: Cum se adaptează astăzi Colegiul Pedagogic la noile cerințe ale educației moderne?
I.I.: Școala pedagogică reușește să îmbine într-un mod armonios elementele de tradiție cu tot ce înseamnă inovația tehnologică. Chiar și în timpul pandemiei, am reușit să desfășurăm activități într-un format de învățare mixtă (blended learning), combinând învățarea față în față cu cea online. În plus, am integrat foarte bine acest model de învățare hibridă, adaptându-ne rapid la noile condiții.
Mi se pare că ne-am adaptat extrem de repede în perioada pandemiei, iar acest lucru a fost esențial. După doar două săptămâni de la începutul pandemiei, am reușit să demarăm activitățile online, într-un moment în care în județ încă nu se implementaseră astfel de măsuri. Am înțeles importanța acestui moment și am reacționat rapid. Rezultatele obținute ulterior au fost pe măsura așteptărilor noastre, demonstrând că am făcut față cu succes provocărilor.
Rep.: Cum vedeți viitorul liceului peste alți 10 sau 50 de ani? Ce v-ați dori să se păstreze, indiferent de epocă?
I.I.: Chiar peste 50 de ani, misiunea de bază a liceului pedagogic va rămâne neschimbată: formarea morală, intelectuală și profesională a viitorilor dascăli. Omul care pregătește alți oameni va fi întotdeauna o piesă esențială în construcția societății. Formarea învățătorilor și educatorilor a fost un deziderat acum 100 de ani și, cu atât mai mult, este o necesitate și astăzi. Un om educat este acela care privește spre viitor, dar care, în același timp, respectă tradiția, îi înțelege pe ceilalți, sesizează schimbările din jurul său și știe să ia măsuri care să impună.
Într-o lume tot mai dezorientată valoric, liceul pedagogic al viitorului ar putea deveni un bastion al tradiției: se vor reintroduce uniformele ca simbol al apartenenței și al seriozității, valorile morale vor fi reafirmate prin coduri de conduită clare și prin implicarea comunității.
Cu siguranță, liceenii vor avea acces la platforme virtuale de simulare a lecțiilor, unde pot exersa rolul de învățător în scenarii variate, practica în școli va fi completată cu experiențe internaționale virtuale, schimburi culturale la distanță, accentul se va pune mai mult pe abilități socio-emoționale și consiliere educațională.
Rep.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră să formați viitorii profesori ai României?
I.I.: Este vorba despre responsabilitatea pe care o avem cu toții. De fiecare dată, colegii mei au tratat lucrurile cu seriozitate, conștienți de importanța misiunii noastre. Absolvenții noștri, inclusiv cei de la profilul pedagogic, se îndreaptă nu doar către facultăți de profil, precum Științele educației sau Psihologie, ci și către alte domenii. Mulți dintre ei devin profesori de Matematică, Geografie sau urmează alte specializări, având o paletă destul de variată de opțiuni.
Rep.: Cum reușește această școală să mențină viu interesul tinerilor pentru cariera didactică?
I.I.: Încă de la grădiniță, copiii sunt implicați în activități legate de practica pedagogică. Ei observă aici transferul de informații dintre elevi și cadre didactice, precum și interesul pentru cariera didactică. Acest lucru îi motivează pe mulți dintre ei, iar când vine vorba de admitere, se orientează către liceul pedagogic.
Pe de altă parte, am observat un interes deosebit din partea comunității. An de an, la profilul pedagogic se înscriu foarte mulți elevi, iar acest lucru creează o concurență semnificativă. Este o selecție naturală, iar atâta timp cât există concurență, înseamnă că am reușit să menținem viu interesul comunității pentru cariera didactică.
Rep.: Ce valori încercați să transmiteți generațiilor actuale de elevi?
I.I.: În primul rând, dorim să transmitem cultul pentru adevăr. Chiar dacă trăim într-o perioadă complexă, în care adevărul este adesea pus la îndoială, considerăm că acesta este arma cu care putem lupta împotriva răutății, minciunii și lipsei de corectitudine și echitate. Adevărul înseamnă egalitate de șanse, responsabilitate și respectarea tradiției. Este un principiu esențial, care face parte din credința noastră.
În cadrul Colegiului Pedagogic, încercăm să transmitem acest spirit al adevărului și să păstrăm, indiferent de circumstanțe, respectul față de realitate. Adevărul va ieși întotdeauna la iveală, mai devreme, mai târziu.
Rep.: Poate contribui Muzeul Județean la promovarea istoriei unei școli centenare precum Colegiul Pedagogic?
I.I.: Avem o relație strânsă cu Muzeul Județean și ne-am propus să desfășurăm împreună o serie de activități: expoziții, colaborări pentru furnizarea de materiale educaționale și activități pentru elevi, astfel încât să promovăm istoria școlii. O primă activitate va avea loc pe 17 mai, cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor, când vom merge cu copiii la muzeu. Astfel, pe de o parte vom promova școala, pe de altă parte, le vom oferi elevilor ocazia de a afla informații importante despre istoria locală și nu numai.
Domnul director al Muzeului Județean, Daniel Costache, și-a exprimat bucuria de a ne sprijini în activitățile noastre. Vor exista inițiative comune. Deja am pus la cale câteva proiecte prin care ne vom promova reciproc și ne vom sprijini unii pe alții. Spațiul muzeului va fi folosit și pentru expoziția pe care am realizat-o recent, iar aceasta reprezintă un punct de pornire pentru colaborările viitoare.
Rep.: Cum vedeți dumneavoastră legătura dintre administrația publică și sistemul educațional?
I.I.: Ne-am bucurat să o avem alături de noi pe doamna prefect Liliana Sbîrnea, precum și pe domnul subprefect Vasile Dobre. Fiind dascăl la bază, doamna prefect înțelege cu adevărat importanța momentului aniversar. De altfel, nu este prima dată când și-a exprimat sprijinul pentru învățământul pedagogic; a făcut acest lucru și în perioada în care a fost senator. Atunci când se lucra la noua Lege a educației, ne-a contactat, am purtat discuții și ne-a cerut opinia cu privire la ceea ce ar fi mai potrivit pentru învățământul pedagogic. A fost foarte implicată.
În prezent, în calitatea sa de prefect, continuă să ne promoveze și și-a declarat susținerea pentru orice proiect care vizează comunitatea noastră. Ne bucură faptul că vocea noastră este auzită în administrația publică și ne dorim o colaborare strânsă cu toți reprezentanții autorităților locale, astfel încât să putem gestiona cât mai eficient activitatea curentă a instituției noastre.
Aș dori să subliniez și buna colaborare pe care am avut-o și o avem cu Consiliul Județean, instituție care ne-a sprijinit mereu, cu Primăria municipiului nostru.
Dintr-o perspectivă tradițională și echilibrată, relația cu administrația publică trebuie să fie una de sprijin, colaborare și responsabilitate reciprocă.
