La aniversarea a 130 de ani de existență, Biblioteca Județeană își asumă responsabilitatea de a continua moștenirea lăsată de fondatorii săi și de a oferi comunității buzoiene cărți și servicii cultural-educaționale de înaltă calitate. Ea a întâmpinat acest ceas al istoriei cu o triplă lansare de carte, care a avut loc joi, 26 octombrie; au răspuns prezent la acest eveniment scriitorii și publiciștii buzoieni aproape în totalitate. Invitat special al directorului Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu”, Sorin Burlacu, a fost scriitoarea Passionaria Stoicescu, care a ilustrat prin exemplul propriu ce înseamnă o bibliotecă în viața unui om, mai ales când acel om are în spate o tradiție de familie în care cartea este lucrul cel mai de preț. Și a venit de fiecare dată la Buzău cu câte ceva…
„Am dat un manuscris; îmi place să pictez și am dat un tablou; am dat o carte. Totdeauna am venit cu câte ceva la Bibliotecă”, a spus scriitoarea, care mărturisește că vine în Buzău, de fiecare dată, cuprinsă de nostalgie: „Vin singură cu amintirile mele, cu Crângul, cu Școala Pedagogică, cu Biblioteca” și cu declarația ei de dragoste și de credință față de Bibliotecă care se rezumă la un poem intitulat „Soarta”: „Cartea am citit/ Carte am scris/ Cartea am mâncat/ Cartea am băut…”, oferind colegilor din povestea scrisului și povestea omului a cărei viață este scrisul și se lasă scrisă.
Ce se ascunde în „Pântecul fierbinte al urii”?
Ce se ascunde în „Pântecul fierbinte al urii”? este întrebarea pe care și-au pus-o cei care au fost prezenți la lansarea acestei cărți. Câteva răspunsuri sau poate alte câteva întrebări au fost lansate de poetul Nicolae Pogonaru, care a dat curs gândurilor sale într-o cronică de întâmpinare la cea mai recentă creație literară a unei râmnicene care stăpânește o artă poetică de excepție. „Are niște sonete formidabine”!, mărturisește Passionaria Stoicescu în fața colegilor de condei, exprimându-și admirația pentru creația poetei, care a adus la lumină acest nou volum.
Citându-l pe scriitorul Nicolae Pogonaru voi spune despre autoarea volumului de poezii „Pântecul fierbinte al urii”, prima dintre cărțile lansate joi, la evenimentul organizat la Biblioteca Județeană, că „face parte din galeria autorilor de certă valoare națională. Are o bogată carieră literară construită cu grijă, talent, perseverență, cu abilitate și implicare în tot ceea ce înseamnă demers creativ (…). Scrie poezie, proză, critică literară și conduce o revistă de top < Spații culturale>. Este printre puținii poeți care performează în poezia cu formă fixă, sonetul, ducând mai departe virtuozitatea înaintașilor”. Bineînțeles că este vorba despre Valeria Manta Tăicuțu, pe care scriitorul Nicolae Pogonaru îi o descoperă și cu alte valențe: „poeta aspectelor aparent banale, ironică, sarcastică și cu un umor de catran, subtilă și revoltată uneori pentru că trăiește în labirintul unui spațiu, analizând cu răbdare o realitate nudă a periferiei urbane, sau, uneori, suburban, populate de corupți, analfabeți functionali, impostori, politicieni incompetenți, babe bigote cu pretenții de mari poete”. În ceea ce privește cartea, mirosind a cerneală proaspătă, căreia i-a făcut prezentarea în fața confraților de condei, Nicolae Pogonaru o descrie ca fiind „o odă pamflet a cotidianului, în care orașul este <un bolnav închipuit> străbătut de străzi și fundături infestate de <agenți politici patogeni>, de influenceri și câteva pițipoance, de mironosițe cu studii fabulos de juridice < călare pe ceea / ce a mai rămas din cultura lui> (bolnavul închipuit)”.
În secțiunea a doua a cărții intitulate „rudele nimicului”, Nicolae Pogonaru identifică discursul frust al autoarei „menit să sublinieze haosul social, moral și economic în care societatea în derivă se complace pe principiul „las că merge și așa”, a je m`emfucheismului suveran peste un oraș care nu mai are nimic sfânt. „Poeta devine mai caustică la adresa insului modern, dar foarte rezistent la cultură”… O artă poetică de excepție!
Cine au fost „Prefecții de Buzău”?
De la o „radiografie poetică” a societății, adică de la poezia profundă a poetei Valeria Manta Tăicuțu, s-a trecut ex-abrupto la un domeniu mai puțin spre deloc explorat până acum. Este vorba despre istoria locală văzută prin prisma celor care au condus destinele oamenilor acestor locuri, începând cu anul 1740, în timpul lui Constantin Mavrocordat. Octavian-Liviu Rogoz și Relu Stoica sunt cei care au pus între coperțile unei cărți intitulate „Prefecții de Buzău”, pe cei care au avut în mâini frâiele acestei comunități. Povestea începe de la ispravnici până în zilele noastre, la prefecți. Ispravnicii, unii dintre ei purtau nume de rezonanță, sau chiar proveneau din familii domnești din Țara Românească. Într-o enumerare aleatoare, profesorul Octavian-Liviu Rogoz îi amintește pe: Racoviță, Sturdza, Cândești, Cârlova, inclusiv pe tatăl adoptiv al lui Vasile Cârlova, care a fost ispravnic de Buzău; de asemenea, mai pomenește și de nepotul lui Vasile Cârlova și de unchiul lui Cârlova, ambii ispravnici. Acestora le-au urmat ocârmuitorii, administratorii. Instituția Prefectului ca și primarul apare abia la 1864. La capitolul prefecți, autorul amintește de personalități marcante dintre care fiul lui Enăchiță Văcărescu. Din perioada comunistă Octavian-Liviu Rogoz enumeră prim-secretarii de partid care au condus Buzăul, despre care spune că toți erau oameni cu facultate – Postelnicu și Carolică, dar și Potop -, singura excepție fiind Ion Sârbu, care spune însă că i se poate atribui meritul de a fi introdus gaze în municipiul Buzău și acela că ar fi repus în văzul lumii statuia primarului Nicu Constantinescu.
Informațiile oferite succint de acesta au fost completate de profesorul Relu Stoica, care pune degetul pe rană spunând un mare adevăr al istoriei: „Sunt foarte mulți care nu au făcut nimic, cum sunt și astăzi. Sunt foarte mulți care au făcut lucruri deosebite, care merită să rămână în istoria județului și numele lor merită să rămână imortalizat prin nume de străzi”.
Deoarece județele nu au avut personalitate juridică până în 1864, depinzând direct de domneie, primele documente care vorbesc despre județul Buzău, explică profesorul Relu Stoica, vorbesc „despre așa-numiții județe, care vine de la a judeca, care judecau pricinile, care rezolvau problemele locale și răspundeu direct în fața domnului”.
De aceea, cei care au condus au purtat denumiri în funcție de perioadele istorice de la județ, mari vătafi, mari căpitani și ispravnici – începând cu secolul XVIII-, de la cuvântul a isprăvi, adică isprăveau poruncile domnului; acești ispravnici au fost puși în legalitate, cum am spune astăzi, printr-o lege de reformă făcută de unul dintre cei mai mari domnitori din istoria noastră, care se numește Constantin Mavrocordat. (…) Pe aceștia îi avem pe toți de la 1740 până în 1831, la <Regulamentul organic>, prima noastră Constituție care ne-a pus pe calea modernă, care introduce Instituția Prefectului, care atunci se numea „Ocârmuire”, iar județul este împărțit în subocârmuiri sau plaiuri sau plăji până la 1848 când ei se numesc „administratori”. Și la 1864 prin reformele lui Cuza, acel mare om din istoria noastră, de la care toate legiuirile pornesc de la el și noi
le-am îmbunătățit, sau invers de multe ori.
„El a pus la cale acea lege comunală și legea consiliilor județene și prefectul și primăriile și constituția primarului. Și astfel localitățile care devin comune urbane sau rurale au personalitate juridică până în ziua de astăzi. Până în 48-49 când a venit regimul comunist și a copiat modul de organizare sovietic și a trecut la prefect la prim-secretar, secretar de partid și primarul s-a numit președintele consiliului municipal sau comunal. Până în 1990 și apoi am revenit la tradiție adică la prefect și la primar”, mai explică profesorul Relu Stoica.
Cartea este un dicționar, care conține pentru mai buna orientare, un indice la finalul ei.
Cum s-a scris istoria fabricii buzoiene de sârmă în interviuri
Istoria fabricii de sârmă este cea de-a treia carte prezentată la sărbătoarea Bibliotecii. Este vorba despre cartea semnată de Ionel Stănuță, Sorin Burlacu, Cristian Ionescu și intitulată „Dialogurile fascinantei geneze”. Despre povestea fabricii care este surprinsă în carte sub forma unor dialoguri a vorbit Ionel Stănuță, „Povestea ei a început în 1962 când se aproba prin Hotărâre de Guvern înființarea uzinei din sârmă și produse din sârmă. Infrastructura acestei unități a început să se realizeze începând cu anul 1964. Prima secție înființată a fost secția de oțel moale, urmând cele de plase sudate.
Această construcție a început pe un loc unde erau grădini de zarzavat, gropi, în urma războiului și își avea sediul renumitul <Ionșca hingherul>. „Cum am nimerit noi în această poveste, să descriem aceste lucruri? Am primit un telefon de la domnul director general Moraru și punctul de pornire a fost o carte pe care o scrisesem mai înainte cu un an și ceva, în care era un interviu cu directorul general al Dunctil SA, domnul Eugen Sandu, o persoană pe care eu am cunsaocut-o destul de bine și am apreciat-o”, a spus Ionel Stănuță, care a mărturisit și că au fost discuții cu fostul director general al Ductil, Moraru și despre combinatul siderurgic de la Galați, despre care s-au scris deja 3-4 volume de cronici. „De aici până și până la a atrage doi colaboratori deosebiți, Sorin Burlacu și Cristi Ionescu, nu a fost decât un pas. Am ales tehnica interviului. De la 30 interviuri inițiale s-a ajuns la 44. Am discutat cu oameni deosebiți, inclusiv ingineri, inclusiv oameni cu funcții de răspundere în metalurgia românească. Primul interviu a fost cu inginerul electronist Valeriu Popa”, a continuat relatarea Ionel Stănuță, care explică cumva și faptul că această carte a apărut și din nevoia de a rămâne consemnat în istoria județului despre această importantă fabrică a industriei buzoiene . I s-a alăturat cu relatări subinginer Constantin Mănăilă, ales lider de sindicat pentru o vreme, un extraordinar om care a făcut parte din istoria fabricii.
O primă lansare a acestei cărți, o istorie a fostei Întreprinderi de Sârmă și Produse din Sârmă din Buzău, a avut loc în luna august a acestui an, la Fabrica de Pulberi – denumirea oficială actuală fiind de Hoeganaes Corporation din Buzău.
