Sport

FOTO / Surpriza nu s-a produs. Metalul se oprește în „sferturi”

Capăt de drum pentru Metalul în competiția surprizelor. Buzoienii au pierdut cu 3-0 partida de aseară, cu Rapid, însă au ținut în șah timp de o repriză o echipă de tradiție, care joacă în play-off-ul Superligii.

Buzoienii n-au jucat rău în prima repriză, au combinat calm, având și momente bune de pressing care au avut darul de a împiedica o construcție și-așa destul de lentă a oaspeților. Curajul alb-albaștrilor era să fie răsplătit în minutul 17, la acțiunea individuală purtată de Nica în flancul stâng. Din păcate, mijlocașul Metalului a pasat un pic prea în spate, pentru un Vali Robu care se demarcase excelent aproape de colțul careului mic advers. Trei minute mai târziu, și Rapid putea să înscrie, însă Dobre n-a putut ajunge la un balon trimis la marginea careului mic de Christensen. La pauză, 0-0, scor la care surpriza nu mai părea atât de improbabilă.

Dacă în prima repriză cei de la Rapid au jucat în viteza unui tren de persoane, în a doua câteva accelerări de TGV au rupt meciul. Prima mare ocazie a actului secund a avut-o însă Metalul, la un corner executat impecabil, direct pe poartă, de Tudorică. Mingea se ducea frumos, la colțul lung, însă Aioani a respins in-extremis, în corner.

Aproape imediat, în minutul 53, a încris Rapidul. Onea, angajat de Borza, a urcat în dreapta și-a centrat bine, portarul gazdelor a sărit cât un biscuite, iar Dobre a trimis cu capul în plasă pentru 1-0. Un minut mai târziu, același Borza a trimis o centrare perfectă, în spatele apărării Metalului, iar Burmaz a agățat balonul cu exteriorul, direcționându-l în plasă. Cu 20 de minute înainte de final a venit și reușita lui N’jie, un gol de autor, după un șut la colțul scurt, de la marginea careului.  Internaționalului camerunez  i s-a lăsat totuși prea mult timp pentru preluare și șut din acea poziție.

S-a terminat 3-0 pentru Rapid, însă Metalul părăsește competiția cu capul sus, iar fanii alb-albaștrilor rămân cu impresia sezonului de toamnă, atunci când echipa lor favorită producea supărări mari unor echipe cu ștaif, precum U. Cluj sau Craiova.

Articole similare