La Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, printre coridoarele încărcate de miros de cretă și forfota adolescenței, există un loc unde ideile „se frământă” la fel cum, în fiecare martie, se frământă plăcintele pregătite ritualic. Este un spațiu aparte, unde tradiția se întâlnește cu creativitatea, iar timpul pare să curgă mai lent, pentru ca gândurile să se așeze și să prindă formă. Aici funcționează, de 11 ani, un club cu nume matematic și vocație aproape metafizică: „3,14”.
Înființat în septembrie 2012, la inițiativa profesorilor Dănuț Solcan și Anca Florea, clubul a fost conceput ca o „facere și desfacere a ideilor”. De la început, misiunea sa a fost una simplă, dar profundă: acumularea de cunoștințe, entuziasmul și rigoarea se întâlnesc aici într-o mișcare permanentă. Din această dinamica s-a născut, printre altele, trupa de teatru „3,14”, care în această primăvară împlinește 11 ani , o vârstă a copilăriei, dar deja încărcată de amintiri.
Legături între generații
Trupa are o superputere aparte: capacitatea de a ține împreună generații diferite. „Ne-am păstrat colaborarea cu o parte dintre <seniori> – absolvenții din anii trecuți, cei care în toamna lui 2012 puneau bazele Clubului –, pentru că unul dintre obiectivele noastre este să ne ținem aproape elevii, dincolo de drumurile vieții care, inevitabil, ne despart”, scrie pe pagina de prezentare a clubului. Este o pedagogie a fidelității, aproape neobișnuită în lumea grăbită de azi. „Centrul de greutate este aici, în Hasdeu”, ni se spune, iar entuziasmul noilor membri, „cei de clasa a IX-a – deveniți rapid un segment important –, adaugă Clubului o pată de culoare aparte”.
Ziua de 14 martie, tradiție și emoție
Între cei care vor preda anul acesta ștafeta se află și Ștefan Alexandru Preda, elev în clasa a XII-a și membru al trupei. Pentru el, un moment special este aniversarea clubului, pe 14 martie – zi consacrată numărului „π”. „Este deja o tradiție ca, în această zi, să facem plăcinte și să le mâncăm împreună cu toți cei care au participat la proiectele <Treivirgulăpaișpe>. Este o zi pe care o așteptăm cu toții, pentru că ne revedem, depănăm amintiri și petrecem timp de calitate împreună. Nu este doar o aniversare, ci un prilej de a ne aminti tot ce am construit ca echipă”, spune el.
Anul acesta, însă, ziua de 14 martie va avea o încărcătură emoțională aparte pentru el și pentru colegii săi de clasa a XII-a, deoarece se vor retrage din trupă. „Ne dorim să fim alături de ceilalți, să ne bucurăm de fiecare moment și să știm că aceasta va fi ultima aniversare la care vom participa. Este un gând trist, dar, în același timp, suntem recunoscători pentru tot ceea ce am trăit aici”, mai spune viitorul absolvent.
A preda ștafeta înseamnă a intra discret în galeria „seniorilor” care rămân aproape. Poate că adevărata lecție a clubului „3,14” nu ține nici de matematică, nici de teatru, ci de arta de a rămâne împreună, chiar și atunci când drumurile vieții ne poartă în direcții diferite. Iar dacă adolescenții pleacă știind să rostească mai întâi „mulțumesc” și abia apoi „adio”, atunci clubul și-a împlinit menirea.
Teatrul – spațiu al devenirii
În culisele repetițiilor, acolo unde luminile sunt încă aprinse doar pe jumătate și vocile se așază treptat peste text, Ștefan Alexandru Preda și-a găsit un loc care i-a schimbat felul de a se privi pe sine. Intrarea în trupa de teatru „3,14 – Treivirgulăpaișpe” nu a fost lipsită de îndoieli. „La început am avut emoții și m-am întrebat în ce m-am băgat”, mărturisește el. Nu a fost o siguranță spontană, ci un pas făcut cu inima strânsă, într-un spațiu nou, plin de personalități diferite și energii necunoscute. Ceea ce a urmat a fost o combinație de repetiții, spectacole și acomodare într-un colectiv: „Cel mai valoros lucru a fost oportunitatea de a cunoaște și de a lucra alături de oameni minunați”. Fiecare întâlnire cu ceilalți – fiecare cu propria personalitate, propriile idei și propria energie –, l-a obligat să asculte, să se adapteze și să învețe.
În teatru, nu există reușită solitară. Ștefan a descoperit asta treptat, în serile tensionate dinaintea reprezentațiilor și în momentele în care o replică rostită prea devreme sau prea târziu putea dezechilibra scena. „Nu e doar despre a spune replica la timp, ci despre a avea încredere în colegii tăi”, explică el. Încrederea s-a construit din repetiții reluate, din greșeli transformate în lecții și din momente de stres și surprize neașteptate. Și totuși, există clipe rare, după aplauze, când tăcerea din culise confirmă efortul depus.
O bază pentru viitor
Experiența în cadrul trupei „Treivirgulăpaișpe” i-a oferit lui Ștefan o bază solidă pentru viitor, indiferent de drumul profesional pe care îl va urma. Disciplina, comunicarea eficientă și asumarea responsabilității le-a învățat treptat, în ritmul replicilor și al aplauzelor. În spatele fiecărei apariții pe scenă se ascunde o poveste de creștere; pentru el, teatrul va rămâne întotdeauna un spațiu al devenirii, un loc în care a învățat să fie parte dintr-un colectiv și, totodată, propriul său observator.
