Actualitate

FOTO / Romașcanu a depus jurământul la Curtea Europeană de Conturi

Buzoianul Lucian Romașcanu, fost senator și președinte al Consiliului Județean, a depus jurământul ca membru al Curții Europene de Conturi.

Într-o postare pe Facebook dedicată acestui eveniment, el spune că va reprezenta România „cu cinste”: „Am avut marea onoare de a depune, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, jurământul ca membru al Curții Europene de Conturi. Este o mare responsabilitate, pe care o simt o trăiesc ca atare. Deși poziția este una europeană, voi avea grijă să reprezint cu cinste România, țara care mi-a oferit onoarea acestei importante funcții în cadrul uneia dintre cele mai importante instituții ale UE. Am depus jurământul alături de colegii mei din Bulgaria, Iliana Ivanova, și din Franța, Pierre Moscovici, doi profesioniști, prieteni și buni colaboratori”.

Fost ministru al Culturii, Romașcanu a anunțat încă de la începutul lunii mai 2025 că se pregătește să preia funcția la Curtea Europeană de Conturi. „La începutul lunii iulie voi începe o nouă etapă a vieții mele profesionale, o demnitate care presupune maximă integritate și o independență politică, administrativă, de acțiune și de decizie totală”, anunța el.

Economist de profesie, Romașcanu a fost propunerea oficială a României pentru funcția de membru în cadrul Curții de Conturi a Uniunii Europene, instituția responsabilă cu auditarea finanțelor Uniunii Europene.

Articole similare