Politic

FOTO / Reprezentanții PNL și PSD, împreună la Târgul Cucului

După ce restricțiile impuse de pandemie au fost eliminate, viața reintră în normal, iar evenimentele se reiau, fără limită de participanți sau distanțare socială. Reprezentanții Partidului Național Liberal și ai Partidului Social Democrat s-au întâlnit, sâmbătă, în satul Muscel din Pătârlagele, acolo unde au luat parte la sărbătoarea folclorică „Târgul Cucului”.

Președintele PNL Buzău, Gabriel Avrămescu, senatorul Vlad Pufu, dar și prefectul Daniel Țiclea au reprezentat formațiunea politică și s-au bucurat de tradițiile prezentate în cadrul serbării folcorice, aceasta după ce, în aceeași zi, a avut loc și prima ședință de birou politic județean, în formulă completă, a tinerilor liberali.

„Petrecem acest final de săptămână în echipă. După ședința TNL Buzău, am plecat la Pătârlagele la serbarea folclorică „Târgul Cucului”. Am stat printre oameni și ne-am bucurat de tradițiile din zona de munte a Buzăului”, a scris Gabriel Avrămescu, pe pagina sa de Facebook.

De cealaltă parte, și social-democrații au participat la festivalul din Pătârlagele, de la care nu au lipsit ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, deputatul Romeo Lungu, dar și mai mulți primari de pe Valea Buzăului. „După doi ani de pandemie, în care evenimentele au fost restricționate, anul acesta lucrurile intră în normal. Primul eveniment local este serbarea folclorică Târgul Cucului, la care am participat astăzi, alături de ministrul Culturii, Lucian N. Romascanu și de mai mulți primari de pe Valea Buzăului. A fost o zi frumoasă de primăvară care ne-a redat speranța în normalitate. Îi mulțumim pentru invitație domnului primar al orașului Pătârlagele, Ion Gherghiceanu”, a scris Romeo Lungu pe pagina sa de Facebook.

Evenimentul „Târgul Cucului” a fost organizat de Consiliul Județean Buzău, Consiliul Local Pătârlagele și Centrul Județean de Cultură și Artă și s-a aflat la cea de-a 24-a ediție.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker