Marcel Iureș, figură emblematică a teatrului și filmului românesc, ambasador al culturii noastre în lume și reper de profesionalism, a fost la Buzău, răspunzând invitației organizatorilor Festivalului Internațional de Film Buzău (BIAF) de a face parte din povestea ediției aniversare din acest an. În cadrul festivalului, actorul a fost distins cu Premiul de excelență, un trofeu care a venit tocmai în august, luna în care a trecut pragul celor 74 de ani. Trofeul, realizat de artistul râmnicean Răzvan Andrei Ghiță și acordat de organizatorii BIAF, reprezintă o recunoaștere a carierei sale impresionante și a contribuției sale la promovarea artei și culturii românești în lume.
Cariera lui Marcel Iureș poartă amprenta versatilității și rafinamentului. De la rolurile memorabile din filme românești precum „Paparazzo”, „Amen” sau „California Dreamin’”, până la aparițiile sale în superproducții internaționale precum „Mission: Impossible”, „The Peacemaker” sau „Pirates of the Caribbean”, Iureș a demonstrat că talentul românesc poate traversa granițe și culturi, păstrând însă autenticitatea și profunzimea fiecărui personaj.
Vizita sa la BIAF nu s-a limitat doar la participarea la ceremonia de premiere, ci a fost și o întâlnire cu publicul festivalului, o experiență memorabilă în care pasiunea, experiența și înțelepciunea actorului au transformat sala într-un spațiu al poveștilor vii, al reflecțiilor despre teatru și film și al inspirației pentru noi generații. Invitația la dialog a fost făcută pe scena festivalului de marea cineastă Margareta Nistor, care a întreținut flacăra discuției pe tărâmul teatrului, dar mai ales al cinematografiei. Dialogul a fost viu și plin de istorii, în care Marcel Iureș a reînviat momente din cariera sa, întâlniri fabuloase cu regizori și colegi, dar și reflecții despre arta actorului și despre viață.
Buzoienii au avut astfel ocazia să se regăsească în el prin noblețea rostirii, prin tăcerea plină de sens și prin demnitatea cu care dă viață fiecărui rol. Oamenii l-au redescoperit pe Marcel Iureș, care este un actor excepțional și un creator de spații și oportunități pentru artă. Fondarea Teatrului ACT, primul teatru independent postdecembrist din România, rămâne una dintre cele mai curajoase inițiative culturale ale sale – un gest prin care a susținut libertatea de expresie și curajul artistic al noilor generații.
Întâlnirea cu Francis Ford Coppola și lucruri mai puțin știute despre Mircea Eliade
Iureș a început cu amintirea filmului „Tinerețe fără tinerețe” al lui Coppola – film care a rulat și în cadrul BIAF -, povestind cum l-a contactat marele regizor pentru acest film, pe când se afla la Londra, în timpul unui alt proiect. Coppola îi spusese că vrea să facă un film bazat pe nuvela omonimă scrisă de Mircea Eliade. „Mi s-a părut imposibil; era o nebunie, o fantezie volatilă”, a povestit actorul. S-a întâlnit la București cu Coppola, care i-a gătit paste și au băut vin împreună, discutând ore întregi. Iureș a acceptat propunerea, și a interpretat un profesor apropiat de Eliade.
„El dorea să fac pe profesorul Tucci (n.r., Giuseppe Tucci, un renumit istoric italian al religiilor și specialist în Asia de Sud, care a colaborat cu Eliade) un om care a avut relații serioase și strînse cu Eliade. Unul dintre asistenții mei în film este chiar asistentul lui Tucci, un om bătrân; mai rupeam și eu italiană și am aflat lucruri formidabile”, își amintește Iureș. Cert este că pentru a intra în rol, s-a documentat în profunzime. Așa a descoperit lucruri inedite despre marele istoric al religiilor: „Eliade lucra cel mai mult noaptea, într-un ritm intens și atipic”.
Iureș a mai povestit și despre modul inedit în care Eliade își ținea cursurile. Nu preda la catedră, ci prefera să ia câțiva studenți (între șapte și zece) și să plece cu ei în expediții în Nepal, Japonia, Filipine sau Vietnam, unde „ținea” adevărate „școli vii”, ce aveau legătutră cu tradiția greacă. De asemenea, Iureș a mai dezvăluit că Eliade călătorea neobosit între America, Asia și Europa, transformând drumurile în ocazii de cercetare și dialog.
„Astea nu se găsesc în cărți. Sunt detalii de viață care fac diferența dintre legenda oficială și omul viu, cu obiceiurile și nebuniile sale”, a spus Margareta Nistor, care l-a rugat să facă astfel de destăinuiri care „nu se regăsesc pe Internet”. Actorul a mărturisit că pentru el aceste descoperiri au fost „lucruri superbe”, care l-au făcut să înțeleagă altfel opera și personalitatea lui Eliade:
„Francis a vrut să dea <carne> acelei nebunii, adică filmului construit pe cartea lui Elilade, să-i dea substanță”. Altfel, explică Iureș, „filmul ar fi rămas doar o fantezie personală” al lui Coppola. Pentru actor personajul său a însemnat „un efort uriaș de descifrare”, iar pentru film demersul lui Coppola „a fost ceva comparabil cu ce a făcut când a reinventat mitul lui Dracula”, a adăugat Margareta Nistor.
Hollywood-ul și lecțiile disciplinei
Apoi, actorul a vorbit despre o experiență de alt calibru: filmările la „Hart’s War” (unde a jucat rolul colonelului Werner Visser), alături de Bruce Willis. Timp de luni de zile, într-o bază militară sovietică dezafectată de lângă Praga, a trăit rigorile producției americane: „Totul mergea ceas. N-am întârziat nici două minute. 10-12 ore pe zi, într-un mecanism de precizie, unde producătorii voiau zilnic să vadă pe ecran fiecare sută de dolari investită”.
Iureș a propus un duel western între personajul său și cel al lui Bruce Willis, dar actorul american i-a spus râzând: „Vrei să mai stăm două săptămâni în lapovița asta?”; ideea a fost valoroasă, dar a fost abandonată, pentru că ar fi însemnat milioane de dolari în plus la buget și nu au găsit nici soluții pentru rezolvarea duelului.
Fotbal, ploaie și un film
Iureș a rememorat cu umor și un film despre fotbal filmat în Anglia, unde a fost antrenorul unui protagonist mexican care nu știa să dea cu piciorul în minge. „Era absolvent de vioară și pian, nu avea nicio legătură cu sportul”, a spus actorul, evocând condițiile grele de filmare, în ploaie și noroi. „Am refuzat seria a doua”, a mărturisit cu sinceritate.
„Țin cu Craiova”
Discuția a alunecat firesc spre pasiunea lui Iureș pentru sport. „Țin cu Craiova, fosta Știința”, a spus nostalgic. În copilărie era „singurul din sat care avea minge” și devenise „șef pe izlaz”. În liceu a făcut volei, handbal, baschet și atletism, și se pregătea și pentru probele de 400 și 800 de metri. În cele din urmă a decis să se focuseze pe lectură.
Serialul „În derivă”
Actorul a vorbit cu căldură despre serialul „În derivă”, varianta românească a unei francize internaționale. „În derivă” este un serial TV românesc produs de HBO România; este primul serial original produs de HBO Central Europe în România și se bazează pe formatul israelian „Be Tipul”, adaptat anterior în SUA sub numele „In Treatment”. Pentru el, proiectul a fost o experiență intensă, pentru că românii, prin 2010 când a avut loc premiera, abia începeau să accepte ideea de psihoterapie. Iureș a reamintit care era contextul social și mentalitățile în România în vremea în care a filmat „În derivă”: „Era riscant și rușinos să mergi la psiholog după 50 de ani de interdicție (adică în vremea comunismului, n.r.). Serialul a deschis drumuri și am primit reacții extraordinare inclusiv de la psihologi din Germania, Italia sau Elveția”.
Întâlniri cu mari cineaști și teatrul independent
Pe parcursul dialogului, Marcel Iureș a evocat și colaborările cu Costa-Gavras (Amen), întâlnirile cu regizori precum Mihai Mănuțiu sau Alexandru Dabija. „Am avut noroc de întâlniri cu oameni”, a spus simplu.
Iureș a vorbit și despre Teatrul ACT, născut dintr-o „enervare” și crescut dintr-o pivniță pe Calea Victoriei. „A trăit printr-un miracol, fără <fumuri în cap> și fără pretenții. Coloană vertebrală i-a dat Alexandru Dabija”, a mărturisit actorul. La îndemnul Margaretei Nistor a vorbit și despre piesa realizată în pandemie; actorul spune despre aceasta cu umor că a repetat noaptea „ca hoții”, cu testele pentru Covid în buzunar, pentru a putea scoate o piesă în vremea în care Internetul se umpluse de lucruri care nu aveau legătură cu arta.
Lecțiile marilor actori
Întrebat despre relația cu Marin Moraru, l-a numit pe acesta „un mare actor, clovn tragic”, vrăjitor de scenă, explicând, bineînțeles, cât de mult și-a pus amprenta asupra lui ca actor. Iureș chiar a dorit să-i dedice deschiderea Teatrului Act, dar nu a primit acceptul său! I-a evocat și pe Olga Tudorache, pe Liviu Ciulei și pe Lucian Pintilie, alți monștri sacri ai cinematografiei românești cărora le-a dedicat momente speciale din cariera sa.
Concluzia: nu există concluzii
Dialogul s-a încheiat cu reflecții despre arta care nu dă concluzii definitive, ci lasă întrebări fundamentale de genul: „Ce mai înseamnă astăzi un erou?”; o întrebare grea, dar necesară. Și apoi, spune Iureș cu multă modestie: concluziile trebuie să le tragă alții, cu greutatea istoriei…
