Buzoianca Irina Dumitru este unul dintre facilitatorii educaționali de la „Școala din parc”, un proiect unic în România care se desfășoară cu finanțarea Primăriei Buzău și are drept obiectiv să implice cât mai mulți copii în activități și să le ofere un cadru de lucru axat pe învățarea alternativă în mijlocul naturii, fiind concepută pentru a stimula curiozitatea și creativitatea, îmbinând jocul cu învățarea și cu mediul de lucru.
Este o școală care i se potrivește de minune Irinei Dumitru, care este și cadru didactic, dar și scriitor de literatură pentru copii. Ea i-a invitat de multe ori din primăvară și până în mijloc de vară pe copii în Parcul Crâng la activități de limba engleză distractivă. Este îndrăgită de copii care sunt foarte încântați de personajele cărților sale, „Sophie, robotul cu suflet”, fiind una dintre cele mai apreciate cărți ale sale dedicate celor mici. Un fragment din această carte, apărută la Cassius Books, a fost introdus anul trecut ca și subiect la limba și literatura română, la olimpiada OLAV, faza pe județul Buzău. Preocupările literare ale Irinei Dumitru au fost evidențiate și cu ocazia evenimentului Gala „Buzăul Genial – femei la puterea 10”, organizată în această primăvară de Antena 3 CNN, care a marcat excelenţa prin conexiunea dintre valorile istorice ale Buzăului şi performanţa prezentului.
Am rugat-o să ne povestească cum a început să scrie și cum a ajuns să aibă succes într-o lume greu accesibilă celor care se promovează doar prin forțe proprii.
Reporter: Cum ați început să scrieți?
Irina Dumitru: Am început să scriu în urmă cu opt ani. Povestea începe, de fapt, prin 2013. Atunci cochetam cu scrisul și am finalizat primul capitol din cartea mea „Ceața albastră”. Dar, până la urmă, m-am lăsat păgubașă și am abandonat atunci proiectul, pentru că nu am avut suficientă încredere în mine. Am reluat procesul prin 2017, când s-a născut fetița mea și am rămas acasă cu ea. Atunci simțeam nevoia să fac ceva și pentru mine. Simțeam nevoia să fiu activă, să las ceva în urmă, să nu mă plafonez.
Rep: Înainte de acest moment, cu ce vă ocupați?
I.D.: Eu sunt profesor. Am lucrat cu copiii preșcolari. Și atunci am rămas în concediu de îngrijire copil.
Rep: Deci aveați preocuparea de a spune copiilor mici povești și de a-i antrena în scenarii!
I.D.: Îmi făcea plăcere să creez cu împreună cu ei povești și să le arunc „o sămânță” și ei să continue. Din dragoste de copii, din dragoste de copiii mei, am început să lucrez la „Sophie, robotul cu sufletul”. Este prima mea carte și este cartea care a avut cel mai mare succes în rândul copiilor.
Am scris primul capitol din această carte, dar nu am avut curaj să-mi asum meritele muncii și am postat sub anonimat, primul capitol, pe Internet, pe un grup de dezvoltare personală pentru adulți. A fost bine primită povestioara mea. Am primit feedback din partea celor care au reușit să citească. La câteva zile, o doamnă învățătoare din Brașov mi-a scris în privat; nu ne cunoșteam, nu aveam legătură. Singura legătură era că îmi citise textul. Aceasta a mers la școală și le-a citit copiilor textul scris de mine. Aceștia mi-au făcut desene și mi-au trimis tot felul de imagini care ilustrau cum au înțeles ei povestea și personajele. Și mi-au cerut să continui să scriu mai mult și să le ofer un final povestirii. Așa, lună de lună, scriam câte un pic și le trimiteam copiilor. Ei îmi apreciau munca și îmi spuneau să continui. Așa s-a născut „Sophie robotul cu suflet”.
Este cea mai frumoasă povestire despre nașterea unei povești pe care am auzit-o! Ați scris-o practic în urma unui dialog cu cei mici și ați reacționat și v-ați ghidat în carte la ceea ce au simțit ei. Ați scris practic cartea interacționând cu copiii!
Aveam nevoie de un public care să aprecieze ceea ce scriam. S-au legat lucrurile minunat! S-a legat o prietenie! De curând am vizitat-o pe doamna profesoară la Brașov. Am rămas prietene peste ani. Întotdeauna dânsa a fost prima care a citit textele mele. Le-a citit dânsa și apoi le-a citit și copiilor. Și mi-a dat curaj. De multe ori, aveam nevoie de cineva care să creadă în mine. Îmi place să scriu și să primesc feedback. Așa s-a născut „Sophie, robotul cu suflet”, prin 2017; a ajuns la tipar în 2018, prima oară în regie proprie, ulterior a fost reeditată și republicată la editura Casius Books unde este și astăzi.
Scriu adesea având betacititori care, pe măsură ce evoluează cartea, îmi dau sugestii. Îmi spun: mai vrem! Mă ajută să scriu, pentru că apare adesea fenomenul de blocaj în scriere din cauza timpului limitat, din cauza problemelor și, cel mai mult mă ajută interacțiunea cu cititorii.
Rep: Sunteți și cadru didactic, sunteți și mamă și aveți timp și pentru scris. Când scrieți?
I.D.: Fac foarte multe lucruri, încât îmi este adesea greu să găsesc timp și să scriu. Sunt cadru didactic și profit de răgazul pe care îl presupune vacanța de vară. Îmi găsesc atunci ceva mai mult timp să lucrez. Colaborez și cu edituri din România, pentru care realizez corectura gramaticală, editare de text.
Sunt binecuvântată să lucrez cu copiii, și să am poate și timpul acesta de două luni de vară în care să mă adun și să îmi continui cele peste 20 de proiecte începute. A fost o vreme în care lucram haotic. Adică îmi venea o idee și o notam și treceam de la o cărticică la alta, pentru că scriu atât pentru publicul mic cât și pentru adulți. Acum încerc să-mi prioritizez proiectele. Mă axez pe un proiect și încerc să-l finalizez. Învățăm și din greșeli. Eu sunt o persoană explozivă. Am tendința să mă aunc în toate direcțiie crezând că pot face totul. Încerc să-mi ajut și prietenii și apropiații. Prietenii adevărați îmi întind și ei mie mâna și am fost ajutată de atâtea ori atunci când am avut nevoie. Sper să fiu pe măsura așteptărilor lor.
Rep: Cine a realizat grafica pentru cărți; cine a făcut coperta pe măsura textului dumneavoastră?
I.D.: Pentru „Sophie, robotul cu suflet” m-a ajutat băiatul meu; pe atunci avea opt-nouă ani; el mi-a realizat, așa cum se pricepea la vârsta aceea, desenele, ilustrațiile din interior (foarte veridice, care câștigă inima celor mici); acum se supără dacă pomenesc despre asta. A evoluat foarte mult și este elev la Arhitectură și merge pe calea aceasta mai tehnică. Tot el mi-a făcut ilustrațiile pentru cartea „Colțișor face clătite”. Am realizat de una singură, așa cum m-am priceput eu, ilustrațiile pentru „Piticul Darius”, o cărticică dedicată copiilor preșcolari.
