FOTO / Povestea elevei Ioana Alexia Gioabă, care a ales să „ajungă mare” ajutând alți copii

Ioana Alexia Gioabă este elevă în clasa a XII-a E la Colegiul Național „B.P. Hasdeu”. Pentru ea adolescența a însemnat, ca pentru toți cei de vârsta ei examene, olimpiade, planuri de viitor, dar a mai însemnat și două după-amieze pe lună petrecute într-un apartament de tip familial, alături de copiii din sistemul de protecție. Acolo, între teme la matematică și discuții despre visuri, a descoperit ce înseamnă, cu adevărat, să „ajungi mare”.

Drumul ei a început cu un gest firesc, aproape întâmplător, așa cum încep, de multe ori, lucrurile care ajung să ne schimbe viața. O conversație scurtă cu mama ei, rostită în treacăt, a fost scânteia care avea să aprindă o dorință mai veche, dar încă nedefinită.

„Despre Asociația <Ajungem MARI> am aflat prima dată de la mama mea. A menționat-o într-un context obișnuit, fără solemnitate, dar în mine s-a aprins imediat o curiozitate greu de ignorat”, își amintește Ioana Alexia. Nu a fost doar o informație primită pasiv, ci o chemare tăcută, care a început să prindă contur în gândurile ei.

Ceea ce la început a fost doar interes s-a transformat, în scurt timp, într-o cercetare atentă, aproape febrilă. „Am petrecut două zile întregi căutând, citind, explorând fiecare detaliu. Nu voiam să iau o decizie pripită. Simțeam că, dacă aleg să intru în această lume, trebuie să o fac cu toată convingerea”.

Au fost două zile de întrebări, de reflecții și de confruntare sinceră cu propriile dorințe. Nu căuta o activitate de voluntariat de dragul de a spune că face voluntariat: tânăra căuta  o direcție, o comunitate în care să se regăsească. „La finalul acelor căutări, nu mai era vorba despre dacă, ci despre când. Știam deja că îmi doresc să fac parte din această poveste”, spune Ioana.

Astfel a început drumul ei în cadrul Asociației „Ajungem MARI”  dintr-o alegere asumată, născută din curiozitate, maturizată prin reflecție și confirmată de o dorință profundă de a contribui la ceva care să conteze.

„Îmi place să ajut persoanele din jurul meu cum pot, să ofer sfaturi şi să petrec timpul cu copiii. Pe toate acestea le-am găsit în descrierile Asociației”, mărturisește Ioana Alexia, explicând mai departe: „Am ales <Ajungem MARI> deoarece consider că fiecare persoană, indiferent de mediul în care creşte, merită să primească aceeaşi <cantitate> de atenție, de grijă şi de suport”.

Organizația „Ajungem MARI” lucrează cu elevi din centrele de plasament și apartamente de tip familial, oferindu-le sprijin educațional și emoțional. Pentru  Ioana Alexia, prima întâlnire cu acești copii a fost un test al emoțiilor. „Am avut puține emoții înainte de prima activitate, deoarece nu ştiam dacă o să reuşesc să fac ce îmi propuneam”, spune tânăra. Și copiii au fost rezervați la început. „La prima întâlnire erau reticenți, cum este şi normal, dar dorința de a ne cunoaşte mai bine unii pe alții a fost vizibilă încă din momentul în care am păşit prima dată în apartament”, își amintește Ioana.

Mai mult decât voluntariat: „întâlniri”

În timp, ceea ce la început fusese doar o implicare generoasă a devenit o relație profundă, construită pe încredere, răbdare și afecțiune reciprocă. Întâlnirile repetate, conversațiile simple și bucuriile mărunte împărtășite au transformat apropierea într-o legătură autentică, greu de definit în cuvinte, dar ușor de simțit. Alexia vorbește despre această transformare cu o sinceritate dezarmantă: „M-am apropiat foarte mult de copiii cu care am lucrat în cei doi ani pe care i-am petrecut împreună”, mărturisește Ioana Alexia. Pentru ea, însă, experiența nu poate fi redusă la un termen administrativ sau la o etichetă formală. Refuză să o încadreze strict în categoria voluntariatului, pentru că dimensiunea ei emoțională depășește cadrul obișnuit al implicării civice. Cu o nuanță de căldură în glas, explică: „Prefer să denumesc activitățile din cadrul Asociației <întâlniri>, mai degrabă decât <voluntariat>”, spune Ioana. În această alegere de cuvinte se simte dorința de a pune accentul pe relație, nu pe obligație, pe prezență, nu pe responsabilitate formală. Aceste întâlniri au devenit pentru ea un spațiu de respiro și echilibru interior. Mărturisirea ei surprinde această dimensiune intimă a experienței: „De fiecare dată când plec de la apartament mă simt bine, mă linişteşte să iau o pauză de la viața de zi cu zi”.

Pentru ea, voluntariatul este  o alegere profundă, care îi oferă echilibru interior și un sentiment autentic de împlinire. Implicarea constantă în sprijinul celorlalți i-a conturat  parcursul personal și modul în care privește lumea , cu mai multă empatie, responsabilitate și speranță.

„Această experiență”, spune Ioana,  „m-a făcut de fiecare dată să mă simt cu adevărat fericită. Este o satisfacție profundă să oferi ajutor și să vezi cum eforturile tale se transformă în rezultate concrete”.

Dovada că munca ei contează se vede în ochii copiilor: „Cred că dovada că munca noastră contează se reflectă în atitudinea copiilor, în încrederea lor față de noi”.

Unele dintre cele mai valoroase clipe sunt acelea în care munca depusă își dezvăluie roadele.  Este vorba pe de o parte  despre transmiterea unor informații, iar pe de altă parte despre transformarea lor în înțelegere autentică. Atunci când elevii reușesc să lege ideile, să le aplice și să le explice la rândul lor, lecția Alexiei capătă profunzime. Aceste momente confirmă că efortul comun – explicațiile, exercițiile și dialogul –, și-a atins scopul. „Satisfacția mea apare în momentul când ei înțeleg cu adevărat ce le-am explicat și ce am lucrat împreună”, spune tânăra.

Lecții despre răbdare și bunătate

În acești ani,  Ioana Alexia spune că a învățat, înainte de toate, răbdarea „Cel mai important lucru pe care l-am învățat este răbdarea, dar şi faptul că fiecare persoană are ceva special ce merită descoperit”, afirmă aceasta.

Dacă ar fi să numească o calitate esențială pentru un voluntar adevărat, răspunsul vine fără ezitare: „Empatia. Este foarte important să înțelegem persoanele de lângă noi pentru a putea să comunicăm şi să ne ajutăm reciproc”.

O întâmplare aparent banală a devenit una definitorie. Într-o zi, în autobuz, s-a întâlnit cu una dintre fetițele cu care lucrează. „Ne cunoaştem de doi ani şi jumătate, dar anul acesta, fiind clasa a XII-a, întâlnirile au fost mai rare”, spune Ioana Alexia. La despărțire, fetița i-a spus că le este dor de ea și că le lipsește ajutorul la teme. „Acela a fost momentul când mi-am dat seama cât înseamnă pentru ele, dar şi pentru mine, amintirile pe care le avem împreună”, mărturisește Ioana Alexia.

Un an decisiv,  o alegere clară

Clasa a XII-a aduce presiune, examene și alegerea drumului către o viitoare profesie. Cu toate acestea, Ioana Alexia nu a renunțat să ofere ajutor. „Nu a fost niciun moment în care să vreau să renunț, dovadă fiind faptul că am creat o legătură foarte frumoasă cu copiii”, spune ea.

Mai mult, experiența i-a influențat decisiv planurile de viitor. „Întâlnirile m-au influențat enorm în alegerea viitoarei mele meserii”. Își dorește să urmeze o carieră în învățământ. „Faptul că am avut ocazia să le explic fetelor lecțiile şi, mai important, faptul că au înțeles şi au avut rezultate, a fost foarte important pentru mine”, mărturisește Ioana Alexia.

Acesta este motivul pentru care se vede continuând voluntariatul și după absolvirea liceului: „Anul viitor, când voi merge la facultate, mă voi înscrie cu siguranță la voluntariat şi acolo”.

„Nu sunt diferiți. Au extrem de mult potențial”.

Pentru  Ioana Alexia, unul dintre cele mai importante mesaje este legat de percepția publică asupra copiilor din sistemul de protecție. „Copiii din sistemul de protecție nu sunt cu nimic diferiți față de noi; au extrem de mult potențial. Sunt copii minunați, înțelegători şi foarte buni prieteni”, spune tânăra.

Crede că au nevoie, înainte de toate, de atenție autentică. „În ei se ascund o mulțime de lucruri pe care nu le arată decât în momentul în care cineva îi ascultă cu adevărat”, este de părere Ioana.

Cea mai mare lecție primită de la ei este simplă și profundă: „Orice situație am întâmpina în viața noastră, trebuie să ne păstrăm bunătatea cu orice preț”.

Iar când vorbește despre sensul numelui organizației, o face cu maturitatea unui adult: „<A ajunge mare> înseamnă pentru mine fiecare obiectiv îndeplinit pentru a ajunge acolo unde îți doreşti, chiar dacă viața îți pune uneori obstacole. Înseamnă să îi ajuți pe alții în ceea ce şi-au propus şi să te bucuri împreună cu ei. Cred că denumirea <Ajungem MARI> este valabilă atât pentru copii, cât şi pentru voluntari”.

Într-un an al deciziilor majore, Ioana Alexia Gioabă dovedește că maturitatea vine odată cu vârsta, dar și cu responsabilitatea de a fi sprijin pentru ceilalți.