Cultură

FOTO | Porți deschise pe tărâmul literaturii pentru câștigătorii  concursului organizat „în tinda” Bisericii „Sf. Mina”

Un concurs literar poate deschide porți nebănuite pentru copii. Așa este cazul competiției de literatură inițiate de pr. Alexandru Pripon „în tinda” Bisericii „Sf. Mare Mucenic Mina” din Buzău, intitulată „O, mamă, dulce mamă”. În afară de emoția pe care o transmit lucrările participanților la concurs, adevărate comori sufletești ale unor copii cu o aplecare specială spre actul de creație literară, unii dintre ei poate viitori scriitori, este emoția pe care o stârnește evenimentul în sine. „Pentru acest concurs, un copil din clasele primare, Luca, a donat 200 de lei prin bunica lui. Era fericit că dăruiește acești bani copiilor”, povestește preotul Alexandru Pripon.

Un alt plus al competiției, deloc de neglijat, este faptul că aventura copiilor pe tărâmul scrisului nu se oprește aici. Câștigătorii concursului sunt recompensați și cu premii acordate de reviste literare de prestigiu care îi așteaptă să își publice scrierile în paginile lor. Mai mult, la această a treia ediție, proiectul a generat un altul, astfel încât și-a făcut apariția și varianta lui în limbile engleză și germană. „De asemenea, pe lângă acest concurs, s-a desfășurat o competiție literară în limbile germană și engleză, pentru elevii de la Școala Gimnazială <George Emil Palade> și cei de la Colegiul Național <Mihai Eminescu>, spune preotul Alexandru Pripon. Activitatea este înscrisă la Inspectoratul Școlar Județean Buzău și reprezintă o colaborare între cele două unități de învățământ. Este o competiție separată, pornită din concursul <O, mamă, dulce mamă>. Concursul în limba germană se numește <Oh, liebe mutter, mein Lichtstrahl>, iar cel în limba engleză <Oh, beloved mother, my beam of light>. Coordonatoarea celor două concursuri în limbile germană și engleză este Alina Ane-Maria Pripon, membră a UZPR, profesoară de limba germană și licențiată în limba engleză”, mai spune preotul Pripon.

Festivitate de premiere după Sfânta Liturghie

Duminică, 10 martie, în biserica Parohiei „Sf. Mare Mucenic Mina” din Buzău, în jurul orei 11.00, după încheierea Sfintei Liturghii, se va mai scrie o filă a acestui concurs literar, un eveniment care deschide cu generozitate porțile pentru a-i primi pe tinerii talentați, pentru a-i încuraja să împărtășească lumii harul creației și al beletristicii.

Este vorba despre festivitatea de decernare a premiilor celei de-a III-a ediții a Concursului literar „O, mamă, dulce mamă”, o competiție prin care se încearcă identificarea și încurajarea elevilor pasionați de literatură, cultivarea sentimentului de frumos și păstrarea valorilor reale specifice poporului român, printre care, la loc de cinste, se află chipul blând al mamei.

Preotul Alexandru Pripon, inițiatorul acestui concurs, precizează că vor fi premiate cele mai bune lucrări dintre cele 127 texte pe care le-a primit din toată țara și din Republica Moldova. „Am avut participanți din Buzău, Râmnicu Sărat, Scurtești, Sărulești, Viperești, Slobozia, Suceava, Bacău, Sibiu, Măneciu, Motru, Craiova, București, Ilfov… De asemenea, au fost participanți din Republica Moldova – localități din Raionul Cahul, Chișinău etc”, spune pr. Alexandru Pripon. Vor fi oferite, ca și la edițiile precedente, premiul președintelui juriului, premiul filialei Buzău a Ligii Scriitorilor, premiul revistei „Caietele de la Țintești”, premiul revistei „Literadura”, premiul revistei „Uscând o lacrimă”, premiul „Alexandru Oproescu”, premiul „Comandor Vasile Prăjescu”, premiul „Nistor Tănăsescu”, premiul „Dumitru K. Negoiță”, premiul „Lidia Marieta Frîncu”, un premiu I, două premii II și un premiu III. Și tot ca la edițiile anterioare, jurizarea a fost făcută de scriitorii Tudor Cicu, Roxana Mihaela Boboc, ambii membri ai Uniunii Scriitorilor din România, și de Elena Căpățînă, președinte al Ligii Scriitorilor din România și membră a Uniunii Ziariștilor din România.

Concursul de Creație Literară „O, mamă, dulce mamă” este organizat de Parohia „Sf. Mare Mucenic Mina” Buzău, în colaborare cu Școala Gimnazială „G. E. Palade” Buzău, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Asociația Liga Scriitorilor, Filiala Buzău. La acest concurs, potrivit regulamentului, au participat elevi, cu vârsta de maximum 18 ani, care au trimis texte literare : proză (compuneri) și poezie, originale, dedicate mamei, cu titlu la alegere, inspirate din numele-motto al concursului: „O, mamă, dulce mamă”.

Pasiunea copiilor pentru scris va fi răsplătită cu diplome și premii acordate de reviste și instituții. „Toți copiii și toate cadrele didactice prezente la festivitatea de premiere vor primi diplome de participare și câte un cadou dulce, din partea organizatorului. Premiile acordate de reviste sau de instituții și cele care poartă numele unor personalități buzoiene vor fi însoțite de cărți și sume de bani”, spune pr. Alexandru Pripon.

Cine sunt câștigătorii

• Amelia Vacarciuc, clasa a VIII-a M, IP LTPA „Nicolae Sulac” Chișinău – Premiul I;
Andrei-Mario Tudor, clasa a XII-a, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova – Premiul II;
Nicolae Matei, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Mihai Ionescu” București – Premiul II;
Nicoleta-Tania Neghină, clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu – Premiul III;
Ariana Murgoci, clasa a VIII-a A, Școala Gimnazială Nr. 11 Buzău – Premiul Revistei „Uscând o lacrimă”;
Ioana Sofia Sava, clasa a VII-a, Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” Râmnicu Sărat – Premiul Dumitru K. Negoiță;
Elena Hangu, clasa a X-a A, Liceul Pedagogic „Matei Basarab” Slobozia – Premiul Comandor Vasile Prăjescu;
Iulia Maria Ghinea, clasa a X-a, Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău – Premiul Alexandru Oproescu
Raisa Andreea Sava, clasa a VII-a A, Școala Gimnazială „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” Buzău – Premiul Marin Ifrim;
Ioana Cojocaru, clasa a VI-a, Școala Generală Nr. 128 București  Premiul Revistei Literadura;
Anisia Maria Manea, clasa a V-a D, Școala Gimnazială Nr. 11 Buzău – Premiul Nistor Tănăsescu;
Dobre Carina Ioana, clasa a V-a, Școala Gimnazială „George Emil Palade” Buzău – Premiul Președintelui Juriului;
Sofia Oprea, clasa a V-a D, Școala Gimnazială „George Emil Palade” Buzău – Premiul Revistei Caietele de la Țintești;
Maria Stoica, clasa a V-a A, Școala Gimnazială Nr. 11 Buzău – Premiul Lidia Marieta Frîncu;
Denisa-Elena Cristian, clasa a XII-a, Liceul Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman” Buzău, membră a RISAJ WING Buzău – Premiul filialei Buzău a Ligii Scriitorilor.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker