Administrație

FOTO / Plantare de copaci la Râmnicu Sărat

Râmnicenii sunt puși pe fapte mari anul acesta, iar debutul primăverii a însemnat, în afară de igienizarea unor zone cheie din oraș, și numeroase acțiuni de plantări de copaci, pentru ca orașul să capete un aspect „verde”.

Sâmbătă, atenția a fost concentrată asupra Parcului Municipal, acolo unde, la invitația unui grup de oaspeți format din copii și părinți, sosiți de la București, autoritățile locale au pus umărul la treabă și au plantat mai mulți copaci. Printre cei care au făcut parte din grupul numeros, s-au numărat primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, precum și viceprimarul Florian Nicolae, care au răspuns cu bucurie inițiativei de plantare.

Viceprimarul râmnicean le-a transmis și un mesaj de mulțumire voluntarilor și le-a promis că autoritățile se vor îngriji de copacii nou plantați, pentru a se asigura că vor ajunge la maturitate. „Ce poate aminti peste ani de un loc pe care l-ai vizitat? Un copac, desigur! Oameni frumoși, copii și părinți veniți pentru câteva zile din București la Râmnicu Sărat, pe lângă activitatea derulată în locația unde au fost găzduiți, au dorit să realizeze o acțiune care să le amintească de această zi frumoasă de început de primăvară și de șederea lor în Râmnicu Sărat! Domnul primar Sorin Cîrjan a răspuns propunerii de a realiza un parteneriat, iar astăzi, împreună, am plantat în Parcul Municipal mai mulți copaci! Mulțumim oaspeților noștri și îi asigurăm de buna supraveghere a fiecărui copac plantat astăzi!”, a declarat Florian Nicolae, într-o postare pe Facebook.

Râmnicul își va schimba aspectul în perioada următoare, căci municipalitatea derulează mai multe proiecte de reabilitare și modernizare a unor zone importante din oraș, iar rezultatele arată foarte promițător, lucru confirmat și de numeroasele aprecieri pozitive ale locuitorilor.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker