Educație

FOTO / Opt ani de afterschool după model suedez, la „M. Kogălniceanu”

Şcoala Gimnazială „M. Kogălniceanu” a fost vizitată curând de o delegație suedeză a reprezentanților consiliului director al organizației „Heart to Heart” formată din Jörgen Ljung – (PhD) Chairman of the board (president), Mikael Joumé – director, Eva Holmgren Jörgen Tholander – program coordinator. Prezența delegației la Buzău a avut legătură cu parteneriatul pe care unitatea de învățământ îl are cu „Heart to Heart”, Suedia, şi cu Fundația pentru Dezvoltarea Economiei Sociale pentru programul în concept afterschool. Evenimentul a marcat împlinirea a opt ani de când s-a implementat programul în concept afterschool, ocazie cu care s-a realizat și o analiză a perspectivei de dezvoltare a acestuia.

Programul funcționează în cadrul ciclului primar la școala „M. Kogălniceanu” începând cu anul 2016. El este finanțat de organizația suedeză „Heart to Heart” prin intermediul Fundației pentru Dezvoltarea Economiei Sociale. În acest program sunt incluşi 32 de elevi de la clasele primare ale Şcolii Gimnaziale „M. Kogălniceanu”, care întâmpină dificultăți de învățare sau de adaptare la cerințele școlare, majoritatea provenind din familii numeroase, cu situație materială precară și cu un risc crescut de părăsire timpurie a școlii. Activitățile de bază în cadrul programului sunt servirea mesei, efectuarea temelor, activități recreative, activități de remediere școlară și activități extracurriculare.

La acest eveniment au fost prezenți, pe lângă reprezentanții organizației „Heart to Heart”, și Valentina Preda din partea Fundației pentru Dezvoltarea Economiei Sociale, și cei ai instituțiilor publice reprezentative, respectiv Primăria Municipiului Buzău – primarul Constantin Toma și viceprimarul Oana Matache – și Inspectoratul Școlar Judetean, respectiv inspector școlar general Daniela Palcău.

„A fost un prilej de mare bucurie”, spune Anca Fotin, consilier din partea Primăriei, care a luat parte la lucrările acestei întâlniri, pentru că evenimentul „a reunit partenerii cei mai importanți pentru susținerea educației copiilor noștri (…) comunitatea locală – părinți și elevi -, profesori. Cu toții am punctat importanța implicării familiei și a învățătorului în captivarea și motivarea pentru învățare a micului școlar, întărirea comportamentelor pozitive și am realizat că numai împreună putem construi un viitor sustenabil al tuturor”.

Evenimentul a avut un final care a exprimat, mai spune consilierul Anca Fotin, „inimile pline de recunoștință și de bucurie”: „Mulțumim <Heart to Heart> și FEDES pentru tot sprijinul, emoțiile și încrederea într-un viitor mai bun pentru copiii noștri și pentru noi toți, ca societate!”, este mesajul consilierului Primăriei Buzău.

Articole similare