Dan Tudor, Marius Bodochi, Adrian Păduraru, Ana-Ioana Macaria, Afrodita Androne, Gabriel Fătu, Ionuț Gurgu,Theodor Dincă, Marius Furtună, Francesca Barbacariu și Iulia Neacșu dau întâlnire buzoienilor, pe 12 martie, de la ora 18.00, la Teatrul „George Ciprian” la piesa „Omul cu mârțoaga”, o comedie clasică românească, un amestec de satiră, idealism şi gravitate, în care eroul este mistuit de pasiunea pentru cai şi, dintre ei, de cea mai jalnică mârţoagă. Să crezi cu fanatism în visul tău, strigă peste ani personajul lui George Ciprian, ca un Don Quijote de secol trecut.
Astăzi, într-o lume care nu mai crede în miracole, dar are atâta nevoie de ele, eroul lui George Ciprian e simbolul umanităţii umilite, însă învingătoare prin forţa unui destin exemplar, iar mârţoaga sa, cu încheieturile la fel de elastice ca la premiera din 1927, continuă să ne tulbure.
„Omul cu mârțoaga” constituie prima piesă românească cu audiență spectaculară europeană, fiind reprezentată succesiv la Berlin (1929), Praga (1930), Berna (1932) și Paris (în 1937 de către compania Pitoeff).
Debutul piesei, cu scandal
Premiera românească a piesei a provocat un adevărat scandal literar, datorită insinuării făcute de Tudor Arghezi, în „Bilete de papagal” (1928), că piesa ar aparține, în realitate, lui Urmuz: la un spectacol cu „Omul cu mârțoaga”, fantoma celui ce a scris Paginile bizare i-ar fi șoptit autorului Cuvintelor potrivite: „Nu e de Ciprian”, de unde și concluzia imprudentă a poetului: „Chirică e al lui Urmuz, Mârțoaga e a lui Urmuz, totul pare al lui Urmuz”. G. Ciprian răspunde calomniilor „Leliței argheziene” într-o serie de pamflete publicate în „Cuvântul” (1928), atribuindu-i spusele tot lui Urmuz: „În ce mă privește, refuz să primesc paternitatea unor personaje create exclusiv de creierul amicului meu”, adăugând totodată: „Spiritul meu îți mulțumește pentru semnalul campaniei de reabilitare actoricească a bunului meu prieten Ciprian. În adevăr, succesul lui de dramaturg era pe cale să ucidă gloria carierei sale artistice”. Convins de răspunsul „fantomei”, Arghezi cedează, recunoscându-și greșeala: „te cred pe cuvânt, iartă-mă că ți-am atribuit o piesă cu câteva părți excelente”.
