Actualitate

FOTO / Înțeparea roților, metodă de furt. Cum procedau hoții

La sfârşitul lunii septembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, au întocmit şi înaintat referatul cu propunerea de terminare a urmăririi penale privind trei ilfoveni cercetaţi pentru furturi din auto, comise prin metoda „înţepare roţi”, pentru emiterea rechizitoriului şi trimiterea în judecată a acestora.

În perioada ianuarie-august, bănuiţii au săvârşit mai multe furturi din autoutilitare ce se deplasau din partea de est a ţării spre Bucureşti pentru aprovizionare cu marfă.  În momentul în care maşinile intrau în intersecţii cu sens giratoriu sau care presupuneau reducerea considerabilă a vitezei, în scopul schimbării direcţiei de mers în condiţii de siguranţă, ilfovenii  înţepau roata din dreapta spate a autoutilitarei cu un obiect ascuţit-înţepător. Când conducătorul auto oprea pentru remedierea defecţiunii provocate, aceştia  furau borsetele cu bani din habitaclul maşinilor.

În urma activităților specifice desfășurate de poliţişti de la începutul anului 2022 pentru documentarea activităţii infracţionale a persoanelor bănuite, în noaptea de 8 august, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale,  poliţiştii de investigaţii criminale au depistat în flagrant delict pe cei trei ilfoveni, cu vârste cuprinse între 32 şi 39 de ani, la scurt timp după comiterea unei unei tentative la infracțiunea de furt din auto,  prin metoda „înțepare roată”, în judeţul Prahova. Ilfovenii au fost interceptaţi de poliţişti în municipiul Bucureşti, în momentul în care părăseau mașina folosită la comiterea faptelor și urmau să-și continue deplasarea cu una dintre mașinile personale. Bărbaţii au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri, iar autoturismele au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. În baza materialului probator administrat, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cei trei, iar în data de 9 august, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a ilfovenilor pentru 30 de zile.

Pentru prevenirea furturilor din autoturisme, poliţiştii recomandă cetăţenilor:

  • să nu parcheze autovehiculele în zone neiluminate, întrucât la adăpostul întunericului, hoţii pot acţiona nestingheriţi;
  • să nu lase niciodată cheile în contact şi să încuie portierele, chiar dacă se îndepărtează doar câteva momente;
  • să nu lase niciodată, la vedere, actele maşinii, genţi sau alte bunuri de valoare.

 

 

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker