Actualitate

Foto/ Incendiu violent la o hală pentru creșterea puilor din Glodeanu Siliștea

O hală pentru creșterea puilor din localitatea Glodeanu Siliștea, din județul Buzău, localitate aflată în raionul de intervenție al Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Ialomița a luat foc în această dimineață fiind necesară intervenția pompierilor. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii de la Detașamentul Urziceni, care au acționat cu două autospeciale cu apă și spumă, fiind sprijiniți de echipajul SMURD și de doi voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate. În momentul sosirii echipajelor la locul evenimentului, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum în interiorul halei. Pompierii au lucrat aproximativ trei ore pentru lichidarea incendiului. Nu a existat pericol de extindere la vecinătăți, spun pompierii. Au ars instalația de iluminat, instalația sistemului de adăpare și hrănire a puilor și sistemul de deschidere a ventilației în hală. Din nefericire au murit aproximativ 12.000 de pui de o zi, din cauza intoxicării cu fum. Pompierii împreună cu personalul de la locul de muncă au salvat aproximativ 24.000 de pui din hala afectată de incendiu. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric la un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată.

Articole similare