Educație

FOTO | Hasdeianca Denisa Georgiana Banu, de trei ori olimpică, la numai 16 ani

Denisa Georgiana Banu, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, profilul „Științele naturii”, premiată recent de Societatea de Chimie din România (SChR) la Olimpiada Națională de Chimie, desfășurată anul acesta în premieră la Buzău, pentru rezultatele deosebite obținute la proba teoretică a competiției la care au luat parte 340 de elevi din întreaga țară, a reușit o performanță deosebită la Olimpiada Internațională Interdisciplinară „Științele Pământului”. Ea s-a calificat în lotul lărgit al României pentru această olimpiadă internațională.

De altfel, Denisa Georgiana Banu, la doar 16 ani,  a obținut rezultate excepționale la toate competițiile naționale la care a participat în acest an școlar. Ea a participat la trei olimpiade naționale, respectiv  la Matematică, Chimie și Științele Pământului, aceasta din urmă fiind o competiție care presupune pregătire la Biologie, Fizică și Geografie.  Pentru Denisa au fost trei olimpiade  naționale și tot atâtea premii,
respectiv premiul I la  Olimpiada de Chimie, mențiune la Olimpiada de Matematică și o calificare pentru Olimpiada Internațională la Științele Pământului.

După cum se observă și din rezultatele obținute, dintre toate aceste științe, Chimia este preferata ei, motiv pentru care, în acest moment  spune că i s-ar părea potrivită o carieră de cercetător în acest domeniu. Fiind încă la început de drum nu a luat însă o decizie în acest sens. Pentru Denisa și Medicina ar putea fi o alegere având în vedere modelul tinerei de 16 ani, este chiar sora ei, medic rezident la Spitalul Floreasca.

Denisa ne-a împărtășit câteva din emoțiile și trăirile ei legate de olimpiade chiar în ziua în care Colegiul Național „B.P. Hasdeu” a organizat o festivitate de premiere pentru cei  135 de elevi olimpici care s-au întors de la naționale cu patru premii I, două premii II, trei premii III,  18 mențiuni, 15 premii speciale, festivitate de la care, așa cum era de așteptat, nu avea cum să lipsească.

Rep.: Era o calificare așteptată la Științele Pământului?

D.B.: Nu mă așteptam să mă calific la această olimpiadă (n.r. , Științele Pământului) pentru că ea a fost imediat după Paști și chiar imediat după Olimpiada de Chimie, după o perioadă obositoare pentru mine. A fost o surpriză plăcută.

Rep.: Te vei pregăti pentru etapa internațională a olimpiadei?  

D.B.: Am decis să renunț anul acesta la locul din lotul lărgit, pentru că sora mea mai mare are cununia civilă și nu pot lipsi de la momentul acesta de familie.

Rep.: Ce te-a determinat să diversifici participarea la olimpiade pe mai multe materii. Este vorba de faptul că ești pasionată de mai multe științe, sau pur și simplu ai dorit să vezi la ce nivel de afli cu pregătirea?

D.B.: Ambele variate. Îmi plac toate științele exacte și am vrut să văd cât de mult pot și să-mi testez limitele.

Rep.: Către ce domeniu ți-ai dori să se îndrepte viitoarea ta carieră?

Mai am timp de gândire. Sunt în clasa a IX-a și mă voi informa în vara aceasta despre posibilitățile pe care le am în țară.

Rep.: Ai discutat cumva și cu David, colegul tău olimpic internațional la Științele Pământului și la Biologie, despre posibilitățile de pregătire după liceu?

D.B.: Am mai discutat cu el. A fost de ajutor.

Rep.: Cum arată o zi de lucru pentru tine. Cum procedezi să ajungi la performanță?

D.B.: Mă trezesc în jur de ora 8.00 și 8.30; îmi fac temele,  învăț pentru materiile din ziua respectivă și îmi fac timp zilnic 2-2.30 ore cât să învăț și la Chimie sau la alte materii pentru Olimpiade. Încerc să fiu cât mai relaxată, să nu pun presiune pe mine, să iau și pauze și  să nu obosesc; astfel reușesc să mă pregătesc luni întregi fără să clachez.

Rep.: Ți-ai făcut prieteni la liceu? Cum îți petreci timpul liber?

D.B.: Mi-am făcut mulți prieteni în special din clasa mea, dar și din alte clase, din clase mai mari; ieșim în week-
enduri, uneori și seara după ore. Am suficiente resurse de energie; dorm 8-9 ore pe noapte, nu am probleme.

Rep.: Ce hoobby-uri ai? Unii sunt în cluburile liceului, la teatru, la lectură! Pe tine ce te atrage în timpul liber?

D.B.: Când eram mai mică îmi plăcea foarte mult să citesc, dar acum am mai puțin timp pentru asta. Când mă relaxez, mă uit la un serial sau chiar merg la cinematograf, sau pur și simplu ies în natură și îmi încarc bateriile.

Rep.: În afară de materiile de care erai pasionată în gimnaziu ce descoperiri ai făcut la liceu?

D.B.: Cu toate materiile am venit din gimnaziu pentru că am avut profesori foarte buni care mi-au arătat drumul spre acestea, iar acum am profesori foarte buni care mă îndrumă mai departe. Am rămas pe științe.

Rep.: Ai fost șefă de promoție la Școala Nr. 1 unde ai absolvit gimnaziul. Aici cum este?

D.B.: Momentan am media zece. Cred că așa o să termin anul acesta. O să văd anii următori!

Învățând pentru științe un volum foarte mare de informații, m-am antrenat și pot să rețin totul mult mai repede. Citind lecția de câteva ori pot apoi să o explic și pot să o redau.

Rep.: Sora ta este medic rezident. Pe tine nu te atrage Medicina?

D.B.: Da. Sora mea este medic rezident. A absolvit
UMFCD. M-am gândit când eram mai mică să urmez și eu aceeași profesie. Mai am timp să mă decid.

Articole similare