Victoria Maria PRIPON
În zilele de 6 și 7 iulie 2024, am participat la o excursie culturală organizată de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei pentru elevii care au obținut premii și mențiuni la etapele județeană sau națională ale Olimpiadelor de Religie, respectiv Cultură și Spiritualitate.
Cu toate că tocmai am dat Evaluarea Națională traversând, poate, cea mai dificilă perioadă a vieții mele de elevă (până în acest moment, desigur), am plecat cu multă bucurie în excursia sus menționată, unde am pășit pe urmele Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip, prăznuiți de Biserica Ortodoxă Română pe data de 4 iunie. Moaștele celor patru martiri dobrogeni au fost descoperite, cu voia lui Dumnezeu, în anul 1971, când, în urma unor ploi abundente, pârâul Niculițel a inundat zona, scoțând la lumină o cupolă de piatră aflată sub temelia cea veche a bisericii. Localnicii, fiind convinși că se afla o comoară acolo, au spart cupola și au găsit, în două încăperi, rămășițe pământești ale sfinților; în cea de sus se aflau sfinții Zotic, Atal, Camasie și Filip, iar în cea de jos erau doi sfinți rămași neidentificați, care au pătimit, cel mai probabil, alături de ceilalți patru.
Cercetătorii care au ajuns la fața locului au descoperit moaștele sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip într-un sicriu din lemn, iar deasupra acestuia, pe un perete, erau scrise cu roșu două inscripții în greacă: „Martyres tou Hristou” („Martirii lui Hristos”) și „Zotikos, Attalos, Kamasis, Filippos” (numele sfinților). Se crede că aceștia au fost ostași în armata romană, însă, întrucât erau creștini, au murit uciși de sabie.
Primul edificiu important pentru neamul nostru pe care l-am vizitat a fost Mănăstirea Cocoș, din apropierea localității Niculițel. Ctitorit în 1833 de către călugării Visarion, Gherontie și Isaia din Mănăstirea Neamț, acest așezământ monahal adăpostește moaștele sfinților despre care am vorbit mai sus, Zotic, Atal, Camasie și Filip, încă din anul 1973.
Însoțitorul nostru, pr. Dan Necula – consilier eparhial la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepis-
copiei Buzăului și Vrancei -, a explicat faptul că pictura în stil mozaic prezentă în Mănăstirea Cocoș se regăsește și în Catedrala Națională a României (Catedrala Mântuirii Neamului) conferind „o strălucire aparte bisericii”. Pășind în această mănăstire, am simțit ceva inedit, ca și cum sfinții Zotic, Atal, Camasie și Filip s-au aflat în mijlocul nostru și ne-au ascultat tuturor, pe rând, rugăciunile.
Excursia a continuat cu un scurt popas la Bazilica Paleocreștină din satul Niculițel, unde se află cripta în care au fost găsite rămășițele pământești ale celor șase martiri. După cum ne-a dezvăluit o doamnă muzeograf, „<Martyrionul> de la Niculițel este un monument unic în Europa și construcția cea mai veche de acest gen din România. Monumentul este compus din trei nave și un nartex deschis spre o curte interioară, asemănătoare atriumului. Absida semicirculară a bazilicii este orientată spre nord-est”. Când am intrat în acest minunat edificiu, trebuie să vă mărturisesc, am rămas profund impresionată de frumusețea simplă și, totuși, atât de complexă a bazilicii.
Următoarea locație pe care am vizitat-o a fost Mănăstirea Saon, pe care pr. Dan Necula a numit-o „unul dintre monumentele din Dobrogea de Nord situat între Dunăre și Marea Neagră”. Luând naștere în jurul anului 1846 – când țara noastră se afla sub stăpânire otomană –, prin plecarea unor călugări de la Celic-Dere, acest așezământ monahal se află la aproximativ 11 kilometri de comuna Niculițel. Pășind în vechea biserică, m-au surprins icoanele, pictate cu măiestrie, ce înfățișează inclusiv sfinți mai rar întâlniți, precum Sf. Cuvios Eftimie cel Mare, Sf. Cuvios Ilarion, Sf. Cuvioasă Teofana Basarab, Sf. Muceniță Filoteea de la Argeș ș.a.
Ultimul edificiu religios unde am poposit în acea zi a fost Mănăstirea Celic-Dere (numele înseamnă, în limba turcă, „pârâiașul de oțel”), din comuna Frecăței, județul Tulcea. În cadrul vizitei, am aflat multe lucruri interesante despre acest lăcaș de la maica stareță. În următoarele rânduri voi reproduce unele aspecte pe care le-am descoperit la Mănăstirea Celic Dere.
Naosul mănăstirii adăpostește, pe peretele din stânga, icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni, îmbrăcată în argint și poleită cu aur, care a scăpat de două ori din incendii. Aceasta a aparținut unei familii din județul Ismail și a rămas neatinsă de flăcări în focul care a mistuit casa credincioșilor. Un moștenitor al acestui neam, văzând icoana și considerând că este veche, a pus-o în cuptor, cu gândul de a o arde, însă a rămas neatinsă. De aceea, moștenitorul familiei a așezat-o în camera cea mai curată. Într-o zi, când era prăznuită Învierea Domnului, bărbatul a văzut că icoana era înconjurată de o lumină puternică și a auzit o voce spunându-i: „Duceți-mă la fecioare!”. După ce a fost eliberată Dobrogea de sub stăpânirea otomană, icoana a fost adusă la Mănăstirea Celic-Dere.
În acest lăcaș de cult se află, de asemenea, și icoana Mântuitorului Hristos „care se curăță singură”. La începutul secolului al XIX-lea, în timpul războaielor ruso-turce, un ostaș din armata austro-ungară a intrat în biserică, i-a dăruit icoana unui călugăr și i-a spus să o păstreze, întrucât, prin ea, se va săvârși o mare minune. A continuat, zicându-i că, deși este neagră, icoana se va lumina, iar ochii Mântuitorului, care erau închiși, se vor deschide. Astăzi, chipul pictat al Domnului Hristos este aproape curățat.
Aici se mai află și icoana Maicii Domnului Eleusa, Îndurătoarea sau Grabnic Ajutătoarea, care este reprezentativă pentru așezământul monahal. Maicile o prețuiesc foarte mult și o cinstesc cu evlavie, întrucât își amintesc momentul când, neștiind cine avea să devină stareța mănăstirii, au auzit glasul Fecioarei Maria din această icoană spunând: „Eu sunt stareța voastră! Nu vă temeți”. Am pășit câteva clipe și în biserica mică a mănăstirii, aflată sub sol.
Experiența vizitei la Mănăstirea Celic-Dere a fost cu adevărat deosebită, întrucât am înțeles că suntem cu toții martori, în fiecare clipă, la minunile săvârșite de Mântuitorul și Maica Sa în viețile noastre.
A doua zi, am mers la Catedrala Episcopală „Sf. Ierarh Nicolae” din Tulcea, pe care Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, o numește „un punct de reper pentru turişti, dar mai ales pentru credincioşii care-i trec pragul în fiecare zi «cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste», căutându-şi liniştea sufletească, pacea lăuntrică şi mântuirea”. Cu toate că nu am petrecut foarte mult timp aici, voi păstra în amintire cu drag lăcașul de cult impunător și, totuși, atât de familiar.
În afara acestor frumoase edificii religioase, am vizitat și alte obiective turistice, reprezentative pentru orașele dunărene Tulcea și Galați, precum Monumentul Independenței, Acvariul, Muzeul de Etnografie și Artă Populară, Grădina Zoologică și ne-am plimbat cu un catamaran. Pe parcursul călătoriei, fiecare dintre noi a avut prilejul de a vorbi cu oameni apropiați de vârsta sa, a făurit amiciții noi și s-a întâlnit cu prieteni vechi, depănând amintiri și purtând în suflet dragostea frățească pe care ne-a îndemnat Domnul să o avem unii față de ceilalți.
Victoria-Maria PRIPON a absolvit Școala Gimnazială „G. E. Palade”,
are șase volume de poezie publicate și a câștigat premii la zeci de concursuri literare.
