Educație

FOTO | Donație de cărți de la hasdeieni pentru școlarii de la Plaiul Nucului

La sfârșitul săptămânii trecute, elevii clasei a XI-a J din Colegiul Național ,,B.P. Hasdeu”, coordonați de profesorul Elena Năstăsoiu, au desfășurat o campanie de promovare a lecturii, materializată printr-o acțiu­ne de donare de cărți pentru copiii Școlii Plaiul Nucului, din comuna Lopătari.

Astfel, fiecare hasdeian a devent un ambasador al lecturii pentru un elev din gimnaziul Plaiul Nucului, nu doar dăruind cărți, ci și povestind despre acestea, cu scopul de a-l convinge pe micuțul lopătărean despre fascinanta  lume a  cărților, după cum precizează profesorul Elena Năstăsoiu. ,,Acțiunea a avut în vedere proiecția importanței lecturii în devenirea de peste ani a copiilor din Plaiul Nucului, hasdeienii ilustrând avantajele cititului: dezvoltarea limbajului, a minții, dar și a trăirilor interioare. Așadar, 32 de copii hasdeieni s-au transformat pentru două ore în mentori ai lecturii, dăruind copiilor din Plaiu Nucului zeci de cărți”, spune Năstăsoiu. Echipa de la Hasdeu a dăruit școlii, de asemenea, un laptop nou și, totodată, prin Comitetul de părinți, pachete cu dulciuri, drept preambul al Sărbătorilor de iarnă.

Copiii din Plaiul Nucului i-au așteptat pe hasdeieni îmbrăcați în costume populare și cu un spectacol de colinde, realizat sub îndrumarea profesorul Gina Buna. Alături de copii a fost și primarul comunei, Claudiu Constantin, care a ales să stea chiar în clasa unde a învățat cu mulți ani în urmă. Primarul comunei Lopătari este absolvent al Colegiului Hasdeu și și-a mărturisit marea bucurie de a vedea implementat un proiect al Colegiului Hasdeu chiar în școala locurilor natale. ,,O zi specială la Școala Plaiul Nucului, o acțiune între cele două școli pe parcursul căreia s-au dăruit zâmbete și s-au construit prietenii, o piatră de temelie pentru devenirea copiilor noștri”, a spus Constantin. Mai mult, acesta și-a manifestat speranța continuării acestui proiect, în timp ce profesorul Elena Năstăsoiu a adresat elevilor din Plaiul Nucului o invitație la Colegiul Hasdeu, pentru a lua contact cu mediul din cea mai titrată instituție de învățământ buzoiană.

,,Investind în mintea copiilor noștri, construim un viitor determinat și dictat de principii sănătoase, o societate în care oamenii proiectează un orizont mai sigur și mai luminos. Mintea și trăirea copiilor noștri nu trebuie negociate! Avem o datorie sfântă față de istorie: aceea de a dărui celor care nu mai sunt, eroilor națiunii noastre, construcția unui viitor pentru care cândva ei s-au jertfit”, a spus profesorul Elena Năstăsoiu.

,,Mi-a plăcut mult acest proiect pentru că le-am oferit celor de aici șansa la lectură și ne-am făcut noi prieteni; lectura ne ajută să descoperim lumi noi și să vedem în cărți șansa de a ne integra, dincolo de timp și spațiu, în lumi nebănuite”, a spus, la rândul său, Bianca Vîrlan, elevă în clasa a XI-a J a Colegiului Hasdeu.

Un comentariu

  1. Curios cum doamna profesoară e singura care nu știe cum se poartă corect masca.
    Elevii în schimb dau dovadă de un IQ solid.

Articole similare