Dara Ciubotaru, elevă a Colegiului Național „B.P. Hasdeu”, este o voce tânără și puternică a noii generații de artiști buzoieni, care își croiește drumul în lumea teatrului cu determinare și sensibilitate. Recent, ea a câștigat premiul I la ID Fest 26 de la Bacău, la secțiunea „One Woman Show”, ceea ce înseamnă o nouă recunoaștere a pasiunii sale pentru scenă și a efortului depus în explorarea propriei expresivități artistice. Performance-ul său, inspirat de creațiile Pinei Bausch și construit pe teme universale precum copilăria, iubirea, furia și nevoia de apartenență,
i-a adus aprecierea juriului și a publicului, precum și încrederea că arta poate fi un spațiu al sincerității și al transformării. În interviul ce urmează, Dara povestește despre curajul de a fi singură pe scenă, despre descoperirile făcute prin dans și despre felul în care succesul o motivează să meargă mai departe pe calea artei.
Reporter: Cum a luat naștere ideea de a participa la secțiunea „One Woman Show” a festivalului de la Bacău?
Dara Ciubotaru: Cred că era ceva ce aveam în minte de mai mult timp, chiar de anul trecut, dar cu puțin timp înainte de înscriere am găsit ideea și curajul și motivația necesare pentru a participa. A fi singură pe scenă atâta timp era un gând care mă speria îngrozitor, deci faptul că am dus dorința până la capăt a fost un pas foarte important pentru mine.
Rep.: Care a fost momentul declanșator, acel gând sau acea emoție care te-a împins să creezi acest performance?
D.C.: Dorința de a crește. Cred că acesta a fost gândul care m-a convins constant să nu renunț. Dorința de a face mai mult decât am făcut până acum și de a descoperi și alte părți ale teatrului.
Rep.: Cum ai ales mesajul pe care îl transmiți prin spectacol?
D.C.: Îmi place să cred că spectacolul transmite ideea de viață umană. Dar nu varianta idealizată, unde totul e perfect, ci varianta reală, care are și părți bune și părți mai puțin bune. Am vrut să ating teme precum copilăria, iubirea, furia și integrarea. La fiecare moment m-am raportat foarte mult la creațiile Pinei Bausch, coregrafa uriașă care a inspirat conceptul de teatru-dans.
Rep.: În ce măsură spectacolul reflectă experiențele tale personale?
D.C.: Atunci când joc, indiferent ce rol ar fi, am tendința de a căuta în personaj părți cu care rezonez și să mă raportez la ele prin experiențe personale. De data asta, fiindcă tema pe care am ales-o a fost atât de vastă, am putut să găsesc mult mai multe emoții reale și personale.
Rep.: Care a fost cel mai greu moment în procesul de creație și cum l-ai depășit?
D.C.: Cred că cel mai greu a fost să mă împac cu ideea de dans. Mereu m-a fascinat dansul, dar nu prea am făcut niciodată o pregătire profesionistă în zona asta. Așa că la început mă intimida ideea de a dansa atât de mult în fața publicului. Apoi
mi-am dat seama că practic oricine poate dansa, e o chestie care vine din interior. Pina a spus odată „Nu vreau să văd cum vă mișcați, vreau să văd ce vă mișcă”, ceea ce m-a inspirat foarte mult și mi-a dat libertatea să mă simt bine pe scenă și să mă bucur de muzică și de spațiul pe care-l am la dispoziție.
Rep.: Ce ai învățat despre tine, ca artist în devenire și ca om, după acest proiect?
D.C.: Am învățat să nu mă opresc la ceea ce știu acum și că sunt extrem de multe alte lucruri pe care pot să le învăț. Am învățat că îmi place foarte mult să dansez. Și am învățat că uneori e foarte plăcut și eliberator să fiu singură pe scenă.
Rep.: Cum a reacționat publicul la reprezentații? Ai primit un feedback care te-a emoționat în mod special?
D.C.: Sunt extrem de recunoscătoare pentru toate gândurile pe care mi le-au transmis cei care au văzut spectacolul. Am primit foarte multă susținere de la părinți, de la colegii de trupă, de la domnul profesor Dănuț Solcan și pentru asta le mulțumesc din suflet. E incredibil să afli că, într-o anumită măsură, ai reușit să transmiți ceva.
Rep.: Ce îți dorești să rămână în mintea și în sufletul spectatorilor după ce văd show-ul?
D.C.: Că e în regulă să simtă ce simt. Nu e totul perfect mereu și asta e în regulă. Contează mult mai mult cine ești tu ca persoană decât ce ai reușit să faci sau ce cred ceilalți despre tine.
Rep.: Crezi că acest spectacol poate fi un instrument de dialog social sau chiar de schimbare?
D.C.: Cred că orice persoană care crează artă își dorește, mai presus de orice, să facă o schimbare, oricât de mică. Nu îndrăznesc să cred că spectacolul meu e acum în punctul de a influența vreun aspect social, dar pot să afirm că m-a schimbat pe mine. Creațiile Pinei Bausch m-au schimbat și m-au împins să realizez acest spectacol care, la rândul lui, m-a schimbat.
Rep.: Ce a însemnat pentru tine premiul obținut?
D.C.: Eu am lucrat cel mai mult singură la acest spectacol, iar atunci când lucrezi singur e foarte probabil să apară multe îndoieli și sentimente de neîncredere și trebuie să te motivezi constant. Așa că atunci când primești apreciere și din exterior, mai ales de la profesioniști și persoane cu experiență e un foarte mare impuls și un avânt pentru viitor. Cu alte cuvinte, premiul mă face să continui să-mi doresc să muncesc.
Rep.: Simți că această recunoaștere îți deschide noi drumuri în carieră?
D.C.: E foarte greu de spus ce o să-mi aducă viitorul, mai ales că abia acum învăț să mă concentrez pe prezent și să iau lucrurile pe rând, cu pași mici. Cred foarte mult în ideea că fiecare are drumul său în viață și, cum am mai spus, principalul meu scop în acest moment e să cresc cât pot de mult, din punct de vedere artistic.
Rep.: Cum privești responsabilitatea pe care o aduce succesul?
D.C.: Cea mai mare responsabilitate în acest moment o am față de mine. Ceea ce fac în continuare și cum aleg să mă raportez la reușită vor fi strict datoria mea. Așa că tot ce sper e să fiu deschisă și concentrată următoarea dată când va fi nevoie să iau o decizie.
Rep.: Ce proiecte ai în plan după „One Woman Show”?
D.C.: Îmi doresc foarte mult să continui cu dansul și să explorez cât mai mult ideea de teatru-dans. Bineînțeles, sunt foarte entuziasmată să continuăm și cu spectacolul mare al trupei, „Libretto Solitudine”, pe care l-am jucat prima dată tot în cadrul festivalului de la Bacău.
Rep.: Ai în vedere continuarea în aceeași direcție artistică sau explorarea altor forme de expresie? Cum îți imaginezi evoluția ta ca artistă în următorii ani?
D.C.: Vreau să aflu cât mai multe lucruri despre mine și vreau să cunosc cât mai mulți oameni și vreau să fac cât mai multe lucruri care îmi plac și să mă bucur de viață. Cred că astea sunt lucrurile care contribuie cel mai mult la evoluția unui artist.
