Alexandra Anamaria Gheorghe, elevă la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău, continuă să ne împărtășească experiențele sale din America, unde studiază cu bursă câștigată într-o competiție extrem de disputată.
Este cea de-a treia filă a jurnalului ei pe care o împărtășește cu cititorii OPINIA. De data aceasta, Alexandra ne poartă prin momente care depășesc granițele obișnuitului: de la sărbătorirea Thanksgiving (Ziua Recunoștinței) în sânul unei familii americane, la vizita impresionantă de la Casa Albă.
Dar viața Alexandrei nu se oprește la experiențele culturale. În școală, talentul, pasiunea și perseverența i-au deschis deja ușile unor universități de prestigiu din Statele Unite, care i-au trimis invitații și oferte de bursă, recunoscând valoarea implicării sale. Recent, bucuria a fost și mai mare: Alexandra a câștigat premiul „PAX Got Talent” și a fost acceptată în Societatea Națională Academică de Onoare, distincții care o confirmă drept unul dintre cei mai promițători tineri români aflați peste Ocean. În plus, implicarea sa în „International Education Week” a oferit colegilor ocazia să descopere România prin ochii unei tinere ambasadoare a culturii și tradițiilor noastre. „International Education Week” a transformat-o pe buzoianca noastră într-o adevărată ambasadoare a României. Prin prezentările sale și poveștile despre tradiții, peisaje și obiceiuri, colegii americani au descoperit România prin ochii unei tinere curioase și mândre de rădăcinile sale. Această experiență i-a arătat că vocea unui elev poate fi auzită dincolo de granițe și că fiecare gest de comunicare poate lăsa o amprentă.
Însă aventura nu se măsoară doar în reușite academice. Alexandra a descoperit farmecul orașelor americane pe care le-a vizitat – Austin, Houston, Dallas și San Antonio -, fiecare cu atmosfera și ritmul său aparte. A admirat străzile cochete și aerul european al San Antonio, a trăit energia amețitoare a zgârie-norilor din Houston și Dallas și a simțit magia litoralului texan la Galveston, unde soarele și plaja de sfârșit de noiembrie păreau să transforme fiecare zi într-o vacanță. Prin aceste călătorii, Alexandra a învățat să vadă diversitatea lumii și să aprecieze frumusețea fiecărui loc în felul său unic.
Firul care leagă toate aceste experiențe este curajul Alexandrei: curajul de a pleca departe de casă, de a-și urma visurile și de a se lăsa modelată de fiecare provocare întâlnită. Jurnalul său surprinde foarte bine farmecul și provocările vieții de elev internațional, precum și modul în care perseverența, pasiunea și implicarea pot transforma un vis într-o realitate palpabilă. Fiecare filă dă mărturie a parcursului extraordinar, care inspiră și dă speranță tuturor tinerilor dornici să-și urmeze visurile, oriunde s-ar afla pe lume.
America, locul în care visurile cresc într-un an cât altele în zece
de Alexandra Anamaria GHEORGHE
Unele experiențe te pregătesc din timp, altele te iau pe nepregătite. Iar viața de elev în America reușește, cumva, să facă ambele lucruri în același timp. În ultimele săptămâni am simțit că trăiesc într-o poveste care se rescrie singură: o vacanță care a devenit aventură, o călătorie care a devenit lecție, și o serie de momente care m-au făcut să înțeleg cât pot crește atunci când îndrăznesc să fiu eu, departe de casă, dar aproape de o lume nouă.
Când am plecat în Statele Unite, la începutul clasei a zecea, cu valiza mai mare decât mine și emoțiile pe care încercam să le țin sub control, nu mi-am imaginat cât de repede aveam să ajung să trăiesc o poveste atât de frumoasă. Totul s-a transformat într-o succesiune de momente pe care nici nu aș fi îndrăznit să mi le imaginez: locuri noi, oameni care mi-au devenit familie, provocări care m-au schimbat și o colecție tot mai mare de „prima dată”.
Luna aceasta a venit cu prima vacanță americană, care a adus, pentru mine, o călătorie de două săptămâni prin Texas, un stat ce pare să concentreze în el jumătate din diversitatea Statelor Unite. Austin, Houston, Dallas, San Antonio, Nacogdoches și Galveston Island au trecut pe rând prin fața ochilor mei ca niște tablouri suprapuse, fiecare cu atmosfera, ritmul și energia lui. San Antonio mi-a lăsat impresia unui oraș cu suflet european, cu străzi cochete și un aer cosmopolit pe care nu îl asociam neapărat cu imaginea Americii. În schimb, Austin, Houston și Dallas ne-au primit cu zgârie-nori amețitori, autostrăzi cât un orizont și o energie care te pune în mișcare.
La Galveston, am trăit unul dintre acele momente care te dezorientează în cel mai frumos mod posibil: ocean, plajă, soare… la sfârșit de noiembrie. Aici ne-am bronzat în timp ce magazinele erau pline de brazi împodobiți, luminițe și decorațiuni specifice Crăciunului. În Dallas, în schimb, am pornit pe urmele celebrului ranch din serialul „Dallas”… dar nu l-am găsit. În schimb, am descoperit ranch-ul uneia dintre mătușile gazdă – și când spun ranch, chiar mă refer la ce vezi în filme: păduri nesfârșite, hambare uriașe, terase cu leagăne, liniște cât pentru o viață, iar eu în mijlocul lor, încercând să cred că nu visez. A fost una dintre cele mai frumoase zile ale mele de aici.
America are multe sărbători, dar Thanksgiving (Ziua Recunoștinței) este cu adevărat specială. Am stat cu toții la o masă mare, încărcată cu preparate tradiționale și povești, într-o atmosferă caldă și senină. E uimitor modul în care americanii trăiesc în ritmul lor: calm, cu weekenduri dedicate familiei și comunității. Oamenii petrec timp împreună, socializează, gătesc, se vizitează. Nu vezi agitația care ne „aleargă” pe noi acasă și totul are un ritm care te învață să respiri.
Ah, și da – cizmele de cowboy și pălăriile sunt acum „trofeele” mele oficiale! Cum să pleci din Texas fără ele?
Printre toate aceste experiențe uimitoare, viața școlară, deși intensă, îmi oferă zi de zi tot felul de oportunități. Pentru că luna aceasta a fost și International Education Week, am avut ocazia să prezint România în fața colegilor mei. Am pregătit o prezentare cu tradiții, peisaje și povești, și am fost surprinsă de cât de atenți, curioși și entuziasmați au fost toți. Ca parte a clasei de leadership, am înregistrat și un announcement special despre România și despre săptămâna internațională, care a fost difuzat în toate școlile din district. Gândul că vocea mea a ajuns în atâtea săli de clasă și faptul că mulți au spus că vor să ne viziteze țara măcar o dată în viață – acestea au fost, pentru mine, o victorie cu nume românesc.
Luna noiembrie a venit și cu reușite personale care mi-au dat multă încredere: am primit o veste la care visam de ceva timp, și anume acceptarea în Societatea Națională Academică de Onoare. Dosarul meu a fost perfect și nu a avut nevoie de nicio recomandare suplimentară, o confirmare că munca mea e văzută și apreciată. Ceremonia a fost impresionantă: fiecare membru a primit o făclie aprinsă, simbol al implicării și al devotamentului. A fost un moment solemn, emoționant, pe care nu îl voi uita niciodată.
Apoi am câștigat concursul PAX Got Talent, competiția dedicată tuturor elevilor internaționali, lucru care m-a făcut să simt că tot ce sunt – emoție, autenticitate, fragilitate, curaj – și-a găsit locul în care să fie auzit.
Am ajuns și la Washington D.C., într-o vizită oficială care m-a impresionat profund. Am avut acces în clădiri și spații importante ale capitalei, un tur complet al instituțiilor care conduc această țară. Întâlnirea de la Casa Albă a fost momentul care m-a emoționat cel mai mult – nu pentru grandiozitate, ci pentru simplitatea și liniștea ei, care îți amintesc că aici s-au scris capitole întregi din povestea lumii.
Școala începe să fie tot mai mult un spațiu familiar. Profesorii și directorii sunt un sprijin real și mă ajută în toate proiectele. Ritmul e intens – multe ore la școală, activități după cursuri, întâlniri. Dar zilele trec repede, pline de învățare, oameni noi și descoperiri.
Poate cel mai frumos lucru dintre toate este ritmul în care cresc. Am plecat elevă de clasa a zecea și acum sunt elevă în clasa a douăsprezecea, întrebată dacă vreau să dau bacalaureatul aici și primind deja invitații sau burse din partea mai multor universități americane.
La început am plecat cu teamă, dar acum trăiesc cu recunoștință. Dacă atunci vedeam necunoscutul ca pe un munte, astăzi îl văd ca pe o șansă. Și cu fiecare zi care trece, tot ce pot să spun, dincolo de toate cuvintele, este că viața pe care o trăiesc aici… e o realitate pe care nu aș fi crezut-o posibilă.
Și ce frumoasă realitate!
