Actualitate

FOTO | Comunitatea motocicliştilor din Buzău, în sprijinul Centrului de Copii cu Dizabilităţi „Floarea Soarelui” din Buzău

Câţiva membri ai  B-Zones RC Buzău şi-au propus să construiască o magazie la Centrul de Copii cu Dizabilităţi „Floarea Soarelui” din Buzău.

„Astăzi (n.r., 20 octom­brie) am încheiat o etapă importantă din proiectul pe care vrem să-l facem, şi anume o magazie din structura uşoară în curtea  Centrului de Copii cu Dizabilităţi <Floarea Soarelui> din Bu­zău. În cele două weekend-uri de până acum am reuşit să facem lucruri de care suntem multumiţi: am curăţat zona respectivă de vege­taţie – şi a fost destulă, după cum se poate vedea în foto -, să cărăm resturile vegetele; am nivelat te­renul adăugând balast; am mers să cumpă­răm lemnul şi l-am depozitat – lemn care va fi cadrul ­ma­gaziei -, am adus stâlpii de beton pe care îi vom folosi ca bază şi pe care se va sprijini toată construcţia, stâlpi pe care i-am primit ca şi donaţie de la unul dintre membri”, descriu protagoniştii acestui gest umanitar, pe pagina organizaţiei, câteva dintre activităţile pe care le-au rea­lizat deja pentru a-şi duce la îndeplinire planul.

Ca să termine construcţia până în data de 31 octombrie, când şi-au propus să o şi vopsească, aceştia ar mai avea nevoie de materiale, iar lista au publicat-o, de asmenea, pe pagina  orga­nizaţiei. Aceasta cuprinde: OSB pentru pereţi şi podea, tablă pentru acoperiş, vopsea pentru pereţi, elemente metalice de fixare şi ridigizare, şuruburi, un dulap pentru depozi­tarea legumelor, etc.

Cine doreşte să li se alăture pentru realizarea acestui proiect umanitar, o poate face cu donaţii în contul asociaţiei la ASOCIATIA B-ZONES BUZAU, Cod IBAN: RO14 BTRL RONC RT04 7582 0101 , BANCA TRANSILVANIA.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker