FOTO / Colegiul Economic și „Zestrea Bisoceană” încolțesc tradiția în sufletele copiilor

Elevii Colegiului Economic „Regele Mihai I” Buzău trăiesc tradițiile românești prin proiectul „Ne unește adolescența”, organizat în parteneriat cu Asociația „Zestrea Bisoceană”.
Inițiativa, aflată la cea de-a VIII-a ediție, urmărește să aducă în prim-plan portul, obiceiurile și datinile străvechi, insuflând adolescenților respectul și dragostea pentru rădăcinile culturale ale neamului. Prin activități educaționale interactive, elevii își descoperă interesele comune și învață să prețuiască valorile transmise din generație în generație.
Evenimentul principal al proiectului este, ca în fiecare an, „Șezătoarea iernii”. Aceasta a adus împreună peste o sută de elevi, profesori și membri ai personalului școlar. Într-o atmosferă autentică, dar adaptată vremurilor moderne, participanții s-au bucurat de dansuri tradiționale precum „Floricica”, „Fusul”, „Chindia” sau „Beștepeanca”, au participat la ateliere de cusut, țesut la gherghef, croșetat și confecționarea ornamentelor de brad, toate realizate de elevi pentru colegii lor.
Nu au lipsit nici obiceiurile specifice sărbătorilor de iarnă: semănatul grâului pentru prosperitatea anului viitor, intonarea de zicători și strigături, precum și pregătirea bucatelor tradiționale. Pentru a conecta tradiția cu actualitatea, doi elevi au prezentat o carte electronică de benzi desenate despre portul popular și simbolistica semnelor tradiționale, urmată de un videoclip realizat cu ajutorul inteligenței artificiale, în care personalități culturale românești precum Maria Tănase, Grigore Leșe, George Enescu și Constantin Brâncuși transmit importanța păstrării și valorificării tradițiilor.
Invitata specială a evenimentului, Aura Cășaru, reprezentantă a Asociației „Zestrea Bisoceană”, a vorbit copiilor despre frumusețea și necesitatea conservării patrimoniului cultural, subliniind că originile acestui neam unesc tinerii și îi fac să se regăsească în tradițiile lor. Sub coordonarea profesorilor Mihaela Mirea, Vali-Măriuca Budău și Lucia Olteanu și cu sprijinul conducerii școlii, proiectul „Ne unește adolescența” reușește să aducă împreună tineri cu interese diverse, fie pentru a împărtăși ce știu despre tradițiile românești, fie pentru a le descoperi semnificația.








