Educație

FOTO / Colegiul Economic promovează patrimoniul, competențele digitale și sănătatea elevilor prin proiecte Erasmus

Colegiul Economic „Regele Mihai I” continuă să dezvolte proiecte Erasmus+ care conectează elevi și profesori din mai multe țări europene.

În acest colegiu buzoian, promovarea patrimoniului UNESCO și dezvoltarea competențelor digitale se îmbină cu inițiative de educație sustenabilă. În plus, o nouă provocare atrage atenția elevilor: „sănătatea fizică și mentală”, abordată printr-un proiect asociat cu partenerii belgieni, 2GETR – Moving to a Healthy Future.

Patrimoniul cultural buzoian, valorificat în Spania, Portugalia și Belgia

Colegiul buzoian  a implementat proiectul „Scanning Heritage, Looking Through the Ages”, prin care patrimoniul cultural este valorificat cu ajutorul instrumentelor digitale. În proiectul derulat în cadrul anului III de acreditare Erasmus+ au fost implicați 25 de elevi și șase profesori, care au avut ocazia să participe la mobilități de grup în țări precum Spania, Portugalia și Belgia.

Prima întâlnire a avut loc la Buzău, în perioada 25-29 noiembrie 2024, când elevi din Italia, Spania și Portugalia au fost găzduiți în familii românești. În paralel cu programul destinat mobilității de grup, au fost organizate și două mobilități individuale de tip job-shadowing pentru doi profesori spanioli. Calendarul proiectului a continuat cu mobilitățile de grup.

Prima deplasare a avut loc la Waregem, Belgia, între 3-8 februarie 2025, cu participarea a nouă elevi și doi profesori însoțitori, iar vizita de retur s-a desfășurat la Buzău, între 3-9 mai 2025, în parteneriat cu Sint Paulus Campus College. A doua mobilitate de grup s-a derulat la Pontevedra, Galicia (Spania), în perioada 10-14 martie 2025, unde opt elevi și doi profesori au participat la activități organizate de IES Luis Seoane. Elevii și profesorii buzoieni au încheiat anul școlar cu o nouă experiență internațională: 27 aprilie – 3 mai 2025, la Leiria, Portugalia, în cadrul Școlii „Escola Básica e Secundária Henrique Sommer, Maceira”.

„Activitățile au fost variate și au avut de fiecare dată un feedback pozitiv, atât din partea elevilor noștri, cât și din partea oaspeților. Dintre acestea, enumerăm: întâlniri cu oficialitățile, vernisaje, mese rotunde, seri interculturale, foodcourt, reuniuni cu părinții, lecții de istorie la muzeu (1 Decembrie), vizite de lucru, turistice și culturale (Parlamentul European de la Bruxelles, Geoparc UNESCO <Ținutul Buzăului>, Palatul Cotroceni București, pelerinaj Santiago de Compostela, Fatima etc.), concursuri de alegere a siglei și a elementelor de identitate a proiectului în curs, workshopuri de realizare a materialelor digitale de promovare, sesiuni de public-speaking, ice-breaking games, ateliere culinare, teste de abilitate fizică și anduranță (Eurofit test), cercetări online, competiții sportive, șezătoare, city challenge games, realizarea de trasee în parcuri de aventură, sesiuni de fitness, ștafetă pe stadionul de atletism, debate-uri, atelier de gravură, creare podcast-uri, expoziții de fotografii, realizarea de produse finale ca de exemplu broșuri, materiale foto-video, flyere, aplicații de mobil etc”, spune Diana Mihaela Stancu, unul dintre profesorii coordonatori de la Colegiul Economic.

Elevii de la Economic, impresionați de experiența Erasmus

Elevii Colegiului Economic s-au întors din proiectul Erasmus cu povești pline de emoție și recunoștință. Participarea la acest program s-a dovedit a fi o experiență deosebit de valoroasă, care le-a adus nu doar satisfacții personale, ci și o dezvoltare culturală și socială vizibilă. Ei au descoperit tradiții, istorie și peisaje unice, trăind alături de familii gazdă și integrându-se în viața locală. Relațiile formate cu elevii și familiile din Portugalia s-au transformat în prietenii autentice, ce continuă și după încheierea proiectului. În plus, programul Erasmus le-a oferit ocazia să participe la activități variate și captivante, care le-au dezvoltat spiritul de echipă, curiozitatea și abilitățile sociale. De asemenea, experiența a avut un impact emoțional puternic: fiecare zi a fost intensă, memorabilă și a lăsat în urmă dorința de a repeta aventura. Elevii au remarcat și diferențele culturale și economice dintre România și Portugalia, pe care le-au privit ca pe o lecție de viață și o oportunitate de a înțelege mai bine diversitatea lumii.

  • Eleva Alessia Maria Varvarichi mărturisește: „Participarea la acest proiect a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea de elevă. Am avut șansa să vizitez locuri deosebite, să învăț despre tradiții și istorie, dar și să colaborez cu tineri din altă țară. Totul a fost intens și captivant – de la activitățile din școală până la serile petrecute în familia gazdă. M-a impresionat cât de repede ne-am apropiat unii de alții, chiar dacă veneam din medii diferite. A fost o săptămână care mi-a deschis mintea și sufletul”.
  • Aceleași sentimente le împărtășește și Elisa Lazăr: „O experiență minunată, aș da orice să o repet. Mi s-a părut extraordinar cât de bine am putut să ne conectăm și să ne înțelegem cu persoanele de acolo, am creat relații strânse nu numai cu familiile gazdă cât și cu elevii din școală. Activitățile au fost super interesante și ne-au stârnit curiozitatea la fiecare pas. Portugalia în sine este o țară frumoasă, plină de viață și culoare, iar oamenii sunt foarte primitori. A fost o plăcere să mă aflu acolo alături de elevii și profesorii însoțitori”.
  • Ana Maria Constantin subliniază valoarea culturală și educativă a programului: „Participarea la proiectul Erasmus+ în cadrul schimbului cu Portugalia a fost o experiență de neuitat. Am locuit timp de o săptămână în casa unei fete din Portugalia, ceea ce mi-a oferit ocazia de a cunoaște cultura locală într-un mod autentic. Pe parcursul săptămânii, am desfășurat diverse activități educative, culturale și de echipă, care m-au ajutat să-mi dezvolt abilitățile sociale și să leg prietenii internaționale. A fost o experiență intensă, plină de descoperiri și momente frumoase”.
  • Pentru  Claudiu Duduruz, diferențele observate au reprezentat o adevărată lecție: „O experiență foarte plăcută și unică putând să plec din țară mai ales într-o țară estică unde s-a văzut diferența culturală și financiară dintre țări în mod plăcut pentru Portugalia”.
  • Daria Enică își amintește cu emoție și de familia gazdă și de frumusețea locurilor vizitate: „Acest proiect Erasmus+ a fost cel mai frumos de până acum. Prin intermediul lui, am întâlnit cea mai drăguță familie, chiar ținem legătura în continuare, dar și persoane minunate, care m-au făcut să simt că le cunosc de o viață. Țara, în sine, este una de neratat, cu peisaje superbe, o deschidere extraordinară la Oceanul Atlantic și orașe deosebite. Acea săptămână a trecut prea repede, lăsându-ne pe toți cu ochii în lacrimi, dar cu inimile pline de amintiri frumoase”.

Proiectul Erasmus+, o experiență cu impact vizibil

Proiectul Erasmus+ derulat de Colegiul Economic din Buzău s-a bucurat de un impact deosebit. Implicarea profesorilor însoțitori, a cadrelor didactice din unitate, a coordonatorilor mobilităților, dar și sprijinul elevilor și al părinților au făcut posibile atingerea obiectivelor și buna organizare a programelor propuse.

Coordonarea proiectului a fost asigurată de prof. Diana-Mihaela Stancu și de prof. Vali-Mariuca Budău, alături de o echipă de profesori participanți: directorul  Geta Burducea, directorul adjunct  Maria Popa,  Roxana Buie, Magdalena Popa, Camelia Pavel,  Gilda Vrînceanu și  Alina Baciu.

Cadrele didactice implicate în proiect subliniază sprijinul constant al conducerii și efectele vizibile asupra elevilor: „Apreciem modul în care conducerea unității încurajează constant dezvoltarea dimensiunii europene în educație la nivelul școlii noastre și derularea în cele mai bune condiții a mobilităților planificate. În activitățile de diseminare ne bucurăm să observăm transformarea benefică pe care o au elevii noștri care dobândesc astfel competențe lingvistice, digitale, de comunicare, antreprenoriale, sociale și civice”.

În al patrulea an de Acreditare Erasmus+, profesorii pregătesc ajustări ale planului inițial de obiective, pe baza raportului de progres realizat pe trei ani. Profesoara Diana-Mihaela Stancu explică: „Este nevoie să ne orientăm atenția și către dezvoltarea psiho-emoțională a elevilor, în completarea celei profesionale, existând suficienți stimuli exteriori pe care nu au maturitatea să îi gestioneze, care creează dependență și le compromit progresul”.

Articole similare