FOTO / Cercetătorul Costel Vînătoru, între rădăcini și recunoaștere

Cercetătorul Costel Vînătoru, fiu al satului Ploștina, a fost cinstit de comunitatea din Lopătari cu titlul de Cetățean de Onoare, o recunoaștere discretă, dar profundă, pentru că a purtat în lumea largă nu doar competență, ci și memorie morală.

Ceremonia, discretă și ea, dar încărcată de sens, s-a desfășurat la Biblioteca Comunală Lopătari, într-o ordine firească, aproape monahală. Acolo, în prezența primarului Claudiu Constantin și a reprezentanților Consiliului Local, cercetătorului i s-a înmânat distincția menită să îi recunoască un merit care se măsoară în rezultate științifice, dar și în fidelitatea față de obârșie.

Costel Vînătoru a povestit despre acest moment emoționant din viața sa, cu un fel de inocență gravă, rar întâlnită în epoca noastră hiper-expresivă: „Se pare că, anul acesta, Sfântul Ierarh Nicolae a ales să-mi dăruiască o bucurie aparte, o răsplată pentru cumințenia de a nu fi ieșit niciodată din legile sacre ale celor șapte ani de acasă”. Această recunoaștere publică l-a reîntors, cu gândul, la fundamentul educației sale: „Acele legi pe care le-am primit de la mama, de la tata, de la bunici și de la oamenii buni ai satului Ploștina. Ei m-au învățat că munca, credința și respectul sunt semințe care nu pier niciodată”.

Iar faptul că momentul sărbătoresc s-a petrecut tocmai în biblioteca satului i-a dat, spune el, o vibrație aparte: „Faptul că acest moment s-a desfășurat la Biblioteca Comunală Lopătari, îl face cu atât mai simbolic pentru mine”.

Autoritățile au motivat distincția prin felul în care numele comunei Lopătari a însoțit constant activitatea cercetătorului, în țară și peste hotare. „Aflu cu smerenie, a mărturisit cercetătorul, că motivația acestei distincții se leagă de felul în care numele locului <Lopătari> a însoțit mereu munca mea, în țară și în lume. Așa am simțit dintotdeauna, că rădăcinile mele trebuie purtate cu cinste”.

În acest registru al firescului moral, cercetătorul a vorbit și despre menirea pe care o simte, nu ca pe o sarcină, ci ca pe o confirmare: „Dacă prin munca mea am putut să duc, măcar o fărâmă, din lumina satului Ploștina mai departe, atunci simt că am împlinit o parte din rostul meu”.

Dar poate cel mai frumos explică, într-o formulă scurtă, cu eleganță interioară, despre responsabilitatea de acum: „Această recunoaștere mă copleșește și mă obligă în același timp. Mă obligă să rămân același om, Costel Vînătoru din Ploștina, Lopătarii de Buzău”.

În final, mesajul său de mulțumire are gravitatea blândă a unui salut către cei care i-au dat, cândva, reperele dure și frumoase ale existenței: „Mulțumesc comunității din Lopătari pentru onoare, pentru încredere și pentru că păstrează vii valorile care m-au format. Oricât de departe m-ar purta viața și cercetarea, știu că drumul meu începe și sfârșește aici, în Ploștina și în Lopătari, în pământul și în inimile oamenilor care m-au crescut”.

Comuna Lopătari a reușit un gest rar: acela de a-și sărbători un fiu care a urcat scările unei cariere, pentru că, în tot acest timp, nu a coborât treptele unei identități. A dus lumea mai departe, dar nu și-a pierdut locul din inimă. Iar comunitatea, cu un instinct sănătos, a simțit că aceasta merită, fără îndoială, o reverență publică. Pe pagina sa de socializare, cercetătorul buzoian a împărtășit alături de gândurile sale de recunoștință și câteva repere ale devenirii sale, surprinse de obiectivul aparatului foto.