Actualitate

FOTO / VIDEO | Ce măsuri a luat Spitalul Județean pentru pacienții cu Covid 19

Având în vedere situația epidemiologică, SJU Buzău  a început lucrări de amenajare care vin în sprijinul atât al pacienţilor cât şi al aparţinătorilor. Unitatea medicală buzoiană se numără printre primele din țară care a luat aceste măsuri ca urmare a intrării în sezonul rece. Astfel, Spitalul Județean Buzău a mai achiziționat șase containere pentru pacienții Covid 19 care ajung la unitatea medicală. Acestea vor fi amenajate până cel târziu vineri, 30 octombrie. Despre acest demers, purtătorul de cuvânt al SJSU Buzău, Adriana Bunilă transmite:„Având în vedere contextul epidemiologic  actual, conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău a demarat o serie de lucrări de amenajare pentru pacienții și aparținătorii care ajung la spital. Pe lângă cele patru containere existente  s-au mai achiziționat șase containere pentru pacienții suspecți de Covid-19. Două dintre acestea au sosit astăzi, urmând ca celelalte patru să fie aduse până vineri. Pentru un minimum de confort, aceste containere sunt dotate cu aparate de aer condiționat și grupuri sanitare. De asemenea, a fost amenajat un spațiu acoperit pentru triajul pacienților. În Ambulatoriul de Specialitate au fost montate două corturi pentru pacienții și aparținătorii care aşteaptă să intre la consultaţii”.  

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker