În urmă cu 69 de ani, pe 30 octombrie 1955, pleca dintre noi Dimitrie Gusti, cel care a fost părintele Școlii Sociologice, cel care a lăsat românilor o moștenire inestimabilă, respectiv Muzeul Satului. Dimitrie Gusti este o personalitate care a rămas în memoria colectivă pentru contribuțiile sale științifice, dar mai ales ca întemeietor, alături de Victor Ion Popa, H. H. Stahl și G. Focșa, al Muzeului Satului din București, în 1936. El este și inițiatorul celebrelor campanii monografice realizate în perioada 1925-1948, în satele românești.
„Când ajungi în Muzeul Satului și te plimbi pe aleile lui, printre gospodăriile aduse aici din întreaga țară, cu greu îți poți imagina că acum 87 de ani, cu doar două luni înainte de deschidere, acest loc era doar un <maidan viran plin de bălării, crescute în jurul ruinelor unor foste grajduri Marghiloman>. Gândul profesorului Gusti era ca pe acest teren să construiască un muzeu de o valoare atât de mare încât să nu se mai încumete nimeni să-l dărâme, aşa cum se dărâmau celelalte pavilioane ale Lunii Bucureştilor”, scrie pe site-ul Muzeului Național al Satului care îl citează pe H.H. Stahl, „Amintiri și gânduri din vechea școală a monografiilor sociologice”.
Proiectul s-a dorit să fie „ un „sat-muzeu”, adică prezentarea unui „sat” ca atare, sinteză a tuturor satelor din întreaga Românie. Muzeul, în totalitatea lui, trebuia deci să reprezinte, în mic, un sat real cu uliţele, plantaţiile, fântânile pieţele lui, care şi ele constituiau deci piese de muzeu, toate laolaltă putând da imaginea tipică a unui sat real. Iar aşezarea tuturor caselor pe suprafaţa muzeului trebuia să respecte, ca într-o cartogramă, harta întregii ţări.
Aici se află și o casă din zona de munte a Buzăului. Este vorba despre gospodăria moșneanului Anghelache Codescu din Chiojdu Mic, datată la începutul secolului al XVIII-lea, care a fost reconstruită în Muzeul Satului în anul 1936. Provenind din zona subcarpatică a Buzăului, se arată pe site-ul muzeulsatului.ro, ea este reprezentativă pentru arhitectura populară monumentală dezvoltată în regiune și ilustrează starea economică înfloritoare a locuitorilor, preocupați de cultivarea pomilor fructiferi și de creșterea oilor.
„Casa este construită pe o impunătoare temelie din piatră de râu, în care sunt adăpostite pivnița și o magazie pentru unelte și alimente. O scară laterală exterioară urcă la nivelul locuinței, în fața căreia se deschide foișorul cu parapet din scândură traforată și prispa cu stâlpi ciopliți. Aici, pereții sunt realizați din bârne subțiri de brad dispuse orizontal și încheiate la capete în cheotori „trocești”. Acoperișul în patru ape repezi are învelitoarea din șiță ascuțită la vârf, așezată în „solzi de pește””, arată sursa citată.
Locuința aceasta este formată dintr-o tindă („sală”), o cameră de locuit („odaia mică”) și o cameră de oaspeți („odaia mare”). În tindă și în „odaia mică” se remarcă diferitele obiecte specifice vieții pastorale.
În apropierea casei observăm și „zăcătoarea”, un vas de doage de mari dimensiuni în care se puneau la fermentat fructele pentru țuică. Din gospodărie mai fac parte și trei cotețe (pentru porumbei, păsări și câine).
O altă casă reprezentativă pentru județul Buzău care se află expusă la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” este cea din satul Rușețu, reprezentativ pentru așezările de tip adunat din Câmpia Română, locuite în principal de agricultori și crescători de animale.
Din această localitate, în anul 1936 casa a fost transferată și reconstruită în Muzeul Satului, casa săteanului Ion Turculeț, datată la sfârșitul secolului al XIX-lea (1876). Este construită pe o temelie din piatră, are pereți din paiantă văruiți la exterior și un acoperiș în patru ape line cu învelitoare din tablă. La fațadă și pe una dintre laturi este prevăzută cu o prispă joasă, deschisă, cu stâlpi din lemn ciopliți geometric. Atrage atenția alternanța cromatică de roșu-ocru (tâmplăria, învelitoarea din tablă), alb (pereții) și albastru (ușa, ancadramentele ferestrelor, brâul de la nivelul prispei), care îi conferă casei o notă particulară.
