Educație

FOTO / Cartea hasdeienei Dara Ciubotaru, dar pentru copiii de la Afterschool „Sfântul Sava”

Elevii de la Afterschool „Sfântul Sava” au primit cu deosebit entuziasm volumul „Povești zurlii pentru copii”, semnat de tânăra autoare Dara Ciubotaru, elevă a Colegiului Național „B. P. Hasdeu”.

Cartea le-a fost dăruită din partea tinerei autoare cu prilejul Zilei Internaționale a Cititului Împreună, de către coordonatoarea Daniela Albu, care a ales să marcheze acest moment special citindu-le copiilor una dintre poveștile cuprinse în volum. Lectura a captivat pe deplin atenția celor mici, transformând întâlnirea cu cartea într-o experiență plină de bucurie și imaginație.

Dara Ciubotaru

Evenimentul a fost organizat de Fundația „Sfântul Sava”, în colaborare cu Filiala de Carte Religioasă „Dionisie Romano” a Bibliotecii Județene, și a inclus numeroase lecturi și activități pentru cei mici. Bibliotecara Lidia Dinu de la Filiala de Carte Religioasă a citit din „Poezii cu iz de Filocalii”, încântând copiii cu povești despre dovleacul portocaliu, pățania broscoiului Oac și porcușorul Murdărilă. La rândul său,  Adriana Anghelescu, de la Biblioteca Cercului Militar, prezentă la eveniment, le-a prezentat copiilor propria creație și a împărtășit povestea Smarandei Brăescu „Fetița care a îmbrățișat cerul”, prima femeie parașutist cu brevet din România și campioană mondială la parașutism. „Am vrut să le arăt copiilor că pasiunea și curajul pot transforma visele în realitate”, a spus Adriana Anghelescu.

Părintele Mihail Milea a luat parte la această activitate și a vorbit copiilor despre beneficiile lecturii. El le-a citit din cartea sa, „Sunt ceea ce sunt”. În timpul evenimentului, copiii au participat activ, răspunzând la întrebări și prezentând o frumoasă expoziție de desene pe tema „ZICI – Ziua Internațională a Cititului Împreună”. La final, participanții s-au bucurat de ceai, covrigi, bomboane și rulouri cu mere.

Articole similare