Sport

FOTO | Ca-n anii ’80. Metalul promovează cu peste 1.000 de oameni în tribune

Habar n-avem pe unde s-ar încadra Metalul în tabelul lui Mendeleev, însă un lucru este aproape cert: cel de la Buzău, cu reflexii alb-albastre, a crescut considerabil în valoare, odată cu promovarea. După fix șapte decenii de istorie, gruparea buzoiană reușește să urce în „B”, un vis împlinit pentru mulți suporteri care au rămas statornici și în vremuri mai puțin fericite.

Atmosferă de zile mari pe „Cornel Negoescu”, cu două tribune ticsite de lume, așa cum n-a fost demult pe micuța arenă buzoiană.  Cam ca în anii ’80, doar că acum au lipsit coifurile de ziar de pe capetele spectatorilor și radiourile „Ric”.

Iar băieții de la Metalul nu aveau cum să-și dezamăgească suporterii. Buzoienii și-au „luat tare” adversarii, încercând să anuleze cât mai repede handicapul din tur, atunci când pierduseră cu 2 la 1. În minutul 5, a venit golul de 1-0, moment în care stadionul a erupt: Borțoneanu interceptează la 25 de metri, „și-o face pe șut” și trage fără ezitare. Niczuly respinge, dar doar până la Manea, iar acesta din urmă trage sec la colțul lung. E 1 la 0 și toți jucătorii fug la bancă să-l îmbrățișeze pe Vali Stan. Undeva, în spatele porții, Gică Guiu își face o cruce mare.

Imediat după deschiderea scorului, focșănenii, încurajați și ei de o brigadă de vreo sută de suporteri, s-au văzut descumpăniți, neștiind dacă să forțeze egalarea, sau să aștepte greșeala Metalului. Cu câteva minute înainte de pauză, au avut o ocazie rarisimă, prin Tchassem, omul care ratase incredibil și în tur. Masivul vârf a reluat cu capul, dar Dinu a găsit un reflex incredibil și a respins, de sub bară, în corner.

După reluare, buzoienii au reușit și golul doi, prin Vali Robu, om care s-a dovedit a fi providențial în cele două runde de baraj. Brăileanul, angajat perfect de Adi Moldovan, a reluat calm, în plasă, pe lângă Niczuly. Putea să vină și golul trei, cel care ar mai fi risipit din emoții, dar tot Robu a tras în portar, dintr-o situație de „unu la unu”.

Finalul a fost cu emoții mari pentru toată lumea. Iar emoțiile sunt la fel de intense, indiferent dacă se joacă în Champions League sau la Liga a III-a. Focșănenii au atacat cu tot efectivul, însă reduta Metalului a rezistat până la ultimul fluier al lui Gabriel Mladinovici, arbitrul delegat la partida de la Buzău.

Moment în care s-a dezlănțuit fiesta. Au urmat zeci de minute în care s-a cântat, s-au făcut selfie-uri și s-au executat hore spontane. Din fericire, trofeul pentru echipa promovată, decernat de oficialii FRF, se va odihni, de-acum încolo, în vitrina Metalului.

  • Metalul Buzău: Ang. Dinu – Ed. Rusu, Makongo, Alb. Olaru, Andr. Radu, A. Manea, Șt. Moraru, Borțoneanu, Tudorică (cpt.), Val. Robu, Ad. Moldovan. Rezerve: C. Toader – D. Stan, Corniciuc, D. Mihai, M. Manea, P. Banu, Opaiț, Pelivan, Odoh Chika. Antrenor: Valentin Stan.

În urmă cu șapte ani, pe 24 iunie 2017, Metalul reușea promovarea în Liga a III-a, în urma unei duble cu FC Amara. Toader – Andrei, Benga (cpt.), Puşcă, Spătaru – Manea,  Grăjdan, Ion – Iacob,  Lungoci, Păun. Rezerve: Oprea,, Simion, Pâslaru, Toader,  Halangă,  Leu, era componența echipei alcătuite de Vali Stan.

Articole similare