Se spune că începuturile cele mai importante apar atunci când te aștepți mai puțin. Pentru Georgiana Pătrașcu, fostă elevă a Liceului de Arte „Margareta Sterian” și a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret”, care din această toamnă urmează cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, totul a început cu un gest aparent simplu, dar cu o semnificație decisivă: s-a implicat ca voluntar la Teatrul „George Ciprian”.
Ce părea la început doar o activitate extrașcolară – ajutor la organizarea spectacolelor, sprijinirea echipei și pregătirea recuzitei -, s-a transformat într-o experiență care avea să-i schimbe viața și să-i contureze drumul profesional.
Georgiana a pășit în lumea teatrului fără a avea așteptări precise. „La început eram destul de timidă, din dorința de a nu spune nimic greșit și de a face o impresie bună”, spunea ea într-un interviu acordat cu ceva ani în urmă pentru revista voluntarilor teatrului buzoian. Însă curiozitatea și dorința sinceră de a învăța au făcut ca fiecare repetiție, fiecare festival, fiecare întâlnire cu artiștii și colegii să devină o lecție de viață. În acest spațiu, tânăra și-a descoperit pasiuni ascunse: regia, organizarea spectacolelor, lucrul cu scenografia și construirea unui spectacol de la zero.
Una dintre experiențele care i-au marcat profund parcursul a fost participarea într-o tabără de actorie, unde, alături de alți tineri, a construit un spectacol din aproape nimic și l-a prezentat în fața publicului. „Sentimentul pe care l-am avut atunci, pe scenă, a rămas cu mine și m-a făcut să realizez că mi-ar plăcea să continui în această direcție”, mărturisește Georgiana. Tot prin voluntariat, ea a avut ocazia să participe la pregătirea recuzitei spectacolului „Operele complete ale lui William Shakespeare”, regizat de Daniel Bucur, experimentând și scenografia, care a rămas pentru ea mai degrabă un hobby decât o direcție profesională.
Voluntariatul a fost și este pentru ea o școală de abilități tehnice și un spațiu de maturizare personală. Georgiana a învățat să fie atentă, responsabilă și să se adapteze la nevoile echipei. Fiecare festival organizat de Teatrul „George Ciprian” a reprezentat o sursă de energie și bucurie, iar implicarea sa a fost întotdeauna autentică, din dorința de a contribui, nu din obligație.
Astăzi, pasiunea Georgienei pentru teatru și implicarea sa constantă în voluntariat au devenit temelia unei cariere promițătoare. În toamna acestui an, ea a început studiile la UNATC, continuând să participe ca voluntar la activitățile teatrului cu aceeași entuziasm și dedicare ca la prima zi. Voluntariatul i-a oferit claritate asupra viitorului și a transformat curiozitatea și sensibilitatea ei într-un traseu profesional conștient și asumat.
Experiența Georgienei Pătrașcu demonstrează că voluntariatul te ajută să te descoperi cine ești, ce iubești și cum poți transforma pasiunea în vocație. Un gest simplu poate fi începutul unei căi pline de realizări și bucurii, iar Georgiana este dovada vie că implicarea, răbdarea și pasiunea construiesc mai mult decât un spectacol, construiesc oameni.
Georgiana a realizat, ca voluntar, numeroase interviuri pentru revista dedicată echipei teatrului. Printre acestea se numără cel cu buzoianul Vlad Trifaș, director al Festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”, pe care îl puteți mai jos.
Interviu cu Vlad Trifaș realizat de Georgiana Pătrașcu
Cele mai importante decizii în teatru nu se iau întotdeauna în lumina reflectoarelor, ci în tăcerea din culise. Vlad Trifaș este unul dintre regizorii care construiesc spectacole cu sinceritate și răbdare, ca un artizan care știe că teatrul nu e doar emoție, ci și structură.
În interviul de mai jos ne vorbește despre începuturile festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”, despre provocările din spatele fiecărei ediții, despre rolul vital al tinerilor artiști și despre credința lui că un spectacol bun începe cu o întrebare care contează cu adevărat.
Reporter voluntar: Cum a evoluat „Săptămâna Teatrului Tânăr” de la prima ediție până în prezent? Care crezi că au fost cele mai mari schimbări în organizare, selecția spectacolelor sau în implicarea publicului?
Vlad Trifaș: Festivalul „Săptămâna Teatrului Tânăr” este, înainte de toate, un organism viu, autonom, care se transformă odată cu nevoile publicului. Deși are o direcție clară stabilită de organizatori, evenimentul evoluează organic, în funcție de contextul social și de preocupările mereu schimbătoare ale spectatorilor. Nu pot spune că au avut loc modificări majore în ceea ce privește procesul de organizare sau selecția spectacolelor. În schimb, din punct de vedere tematic, simțim constant nevoia de a ne adapta la realitățile prezentului – de la un an la altul, ele se schimbă, iar noi trebuie să ținem pasul.
Reporter voluntar: În ce măsură consideri că festivalul a contribuit la dezvoltarea noii generații de actori și regizori? Care a fost impactul său asupra acestora și cum ai reușit să creezi un cadru favorabil pentru debuturile lor?
Vlad Trifaș: Sper din tot sufletul că festivalul a avut un rol important în formarea noilor generații, mai ales în acea perioadă de tranziție de după terminarea facultății, când ești proaspăt absolvent și ai nevoie de experiență scenică. Din acest punct de vedere, cred că evenimentul a fost de ajutor atât regizorilor, cât și actorilor care au participat până acum, adăugând o „cărămidă” la fundația parcursului lor profesional. Mi-aș dori ca pentru unii dintre ei să fi fost chiar un context favorabil de debut – pentru cei care au făcut aici primii pași în lumea teatrului.
Reporter voluntar: „Săptămâna Teatrului Tânăr” a devenit un eveniment de tradiție în peisajul cultural. Care sunt provocările cu care te confrunți în fiecare an și ce îți dorești să îmbunătățești în viitoarele ediții?
Vlad Trifaș: Provocările se schimbă de la un an la altul, pentru că și peisajul teatral românesc evoluează constant, iar asta ne provoacă să îi găsim pe creatorii care se diferențiază. Apar generații noi, cu alte perspective și moduri de expresie, iar noi încercăm mereu să le oferim un spațiu relevant, care să le pună în valoare autenticitatea și performanța artistică. Uneori dificultățile sunt de ordin logistic – cum să asigurăm condițiile optime pentru fiecare echipă –, alteori țin de selecție, pentru că oferta de spectacole create de tineri este tot mai diversă și competitivă. Pentru viitor, mi-aș dori să dezvoltăm componenta de dialog între artiști și public, dar și să creăm mai multe contexte de întâlnire între tinerii creatori și profesioniștii consacrați. Cred că aceste punți sunt esențiale pentru dezvoltarea lor artistică și pentru consolidarea unei comunități teatrale vii, solidare și deschise.
Reporter voluntar: Care consideri că este scopul principal al unui regizor și al unui artist?
Vlad Trifaș: Cred că, înainte de toate, scopul unui regizor este să devină un bun artizan – să își cunoască meseria și să o practice cu rigoare, pasiune și onestitate. Dacă pe parcurs reușește să atingă și nivelul de artă, acela este un pas în plus. Nu toți sunt hărăziți să ajungă acolo – și e perfect firesc. Menirea regizorului rămâne, în primul rând, aceea de a fi un profesionist care stăpânește temeinic meșteșugul teatrului.
Reporter voluntar: Ce criterii urmezi atunci când alegi un text pentru a-l pune în scenă? Ce factori consideri esențiali în alegerea unei piese?
Vlad Trifaș: Mă atrage un text care ridică o problemă pe care să o pot înțelege în profunzime și pe care să o pot simți aproape de mine. Nu pot lucra niciodată cu piese în care nu cred. Pentru mine, esențial este ca tema să rezoneze la nivel personal, să atingă un punct nevăzut din interiorul meu. Abia după aceea contează cât de bine este construit sau scris. Sentimentele și întâmplările pe care le prezintă trebuie să mă zguduie, să deschidă în mine o curiozitate vie și sinceră, să simt că mă scufund cu totul în lumea pe care textul o aduce la lumină.
Reporter voluntar: Cât de importantă este integrarea noii generații de actori în proiectele de teatru? Cum contribuie aceasta la evoluția scenei teatrale?
Vlad Trifaș: Ei sunt esența teatrului, simbolizând tocmai continuitatea sa, iar tinerele generații trebuie, prin urmare, integrate. Este un ciclu firesc: tinerii aduc vitalitate, energie și speranță. Fără ei, teatrul s-ar opri, iar scena și-ar pierde pulsul. Prin prezența lor, teatrul se reînnoiește, devine mai autentic și mai plin de viață. În același timp, ne ajută și pe noi să rămânem tineri, să simțim din nou bucuria de a crea.
