FOTO | Buzăul interbelic și Sărbătorile de iarnă. De la brazii împodobiți cu nuci, la Moșul care coboară din cer

În cei 21 de ani dintre cele două războaie mondiale, oamenii au încercat să se instaleze în normalitate, revenind la obiceiurile și tradițiile cunoscute, întrerupte de haosul conflictelor. Imaginea unui nou război de amploare nu prinsese contur, iar Primul Război Mondial era catalogat drept Marele Război, un conflict în urma căruia s-au retrasat granițe și s-au prăbușit imperii, dar în care nimeni nu a fost cu adevărat câștigător, ținând cont de imensele pierderi de vieți omenești suferite de toate taberele implicate.

Buzăul interbelic, un oraș murdar și subdezvoltat

Buzăul interbelic nu era tocmai o încântare, după cum susțin sursele vremii, iar distrugerile repetate ale orașului de-a lungul secolelor și-au pus amprenta și i-au încetinit dezvoltarea. Primarul Nicu Constantinescu a început seria schimbărilor așezării, construind Palatul Comunal, pavând oborul și Bulevardul Parcului, cunoscut astăzi sub numele de Bulevardul Nicolae Bălcescu. De asemenea, în timpul mandatelor sale s-au construit și sedii pentru mai multe școli, inclusiv pentru actualul Colegiu „B.P. Hasdeu”.

Următorul primar emblematic pentru Buzău a fost Stan Săraru, care și-a asumat încă de la început misiunea de a transforma orașul murdar într-unul organizat și civilizat și se angaja, la depunerea jurământului, că „primăria trebuie să aibă nu numai un caracter administrativ, ci și social. Dorim ca buzoienii să-și iubească Buzăul”.

Gazetele vremii consemnează starea Buzăului când a fost preluat de noul primar, iar haosul și mizeria se pare că domneau în oraș. „În plin centru, mahalale, străzile Marghiloman, Mihai Bravu și Transilvaniei, se pot vedea în plină stradă, aruncate de către cetățeni cu pretenții, câini și pisici moarte, bălegar, gunoi și tot ceea ce poate infecta mai puturos aerul și sănătatea. Străzile au devenit depozitul murdăriilor particulare. În centru s-au pus coșuri de gunoi, dar găsești în ele câte un pietroi, iar în Gară, cetățenii, în loc să scuipe în scuipători, o fac pe jos. Cetățenii nu sunt educați. Să se aplice sancțiuni pentru a aduce respectul străzii. Bicicliștii sunt pe trotuar și obligă pe pietoni să intre pe stradă. Femeia de trotuar a monopolizat spațiul din fața Tribunalului. Apoi Crângul este oare destinat refugiului omului condamnat la putoare?”, scria „Vocea Buzăului”, în august 1933.

Acțiunile lui Stan Săraru nu doar că au schimbat fața orașului, ci și mentalitatea cetățenilor, iar edilul a pus mare accent pe păstrarea curățeniei și ajutorarea celor săraci, prin organizarea de cantine. În timpul cât a fost primar, lucrările edilitare de apă, pavaj, sistematizare și iluminat electric au cunoscut o amploare deosebită. A realizat câteva proiecte de excepție: principala piață agroalimentară din Buzău (denumită astăzi Piața „Av. Stan Săraru”), baia comunală, demararea primului proiect de canalizare în centrul orașului. De asemenea, în timpul mandatului său s-au efectuat pavări de străzi în cartierele Poștă și Mihai Viteazul, inclusiv alimentarea acestora cu apă și s-a desființat practica speculei comercianților, prin fixarea unor prețuri accesibile masei de cumpărători.

Crăciunul, sărbătorit diferit de săraci față de bogați

În perioada interbelică, Sărbătorile de iarnă erau marcate diferit de locuitorii din sate față de cei din oraș. Dacă astăzi nu concepem sărbătoarea Crăciunului fără bradul împodobit, pe atunci acesta era o raritate în casele de la sat, fiind prezent mai ales în familiile care locuiau în orașe. În puținele case în care se găsea, bradul nu era împodobit ca astăzi, cu beteală și globulețe, ci era decorat cu nuci învelite în staniol, mere și lumânări.

Și pregătirile pentru masa de Crăciun erau diferite, în funcție de statutul social și de capacitățile financiare ale oamenilor. Cei din păturile sociale de sus, boierimea, sărbătoreau printr-un adevărat festin culinar, marcat de excese și de bucate alese, la care nu toți oamenii aveau acces. Pe masa unei familii înstărite se găseau fripturile de diverse feluri, mezeluri (neapărat salam de Sibiu și kaizer), ouă umplute, trei-patru feluri de brânzeturi alese, icre negre, măsline, vinuri fine, fructe exotice, însă nu lipseau nici bucatele tradiționale, cum ar fi ciorbele, sarmalele sau cozonacii.

În mai toate casele, însă, oamenii se pregăteau pentru Crăciun ca și astăzi, preparând în casă bucatele specifice: sarmalele erau înfășurate de gospodine, cârnații erau pregătiți, iar cozonacii și plăcintele le frământau cu spor. „În ziua Crăciunului, din nici o casă, oricât de săracă ar fi fost, nu lipseau de la masă friptura de porc, sarmalele, vinul roșu ori de ce culoare preferau stăpânii și cozonacii rumeni și gustoși. Nimeni însă nu mânca înainte de a da de pomană pentru sufletul morților din familie. Pomana era dată rudelor și vecinilor, dar și celor nevoiași”, scrie ziarulunirea.ro.

Ce cadouri își doreau copiii de la Moș Crăciun

Copiii îi scriau scrisori lui Moș Crăciun, iar cel mai des, aceștia îi cereau dulciuri și jucării. Moșul copiilor din perioada interbelică cobora din cer, pentru că se credea că bătrânelul simpatic locuia acolo. Era imaginat coborând dintre nori, însoțit uneori de îngeri, cu o desagă plină de daruri și un brad împodobit. Prezența sa în casele sărace era, însă, o raritate.

Copiii obraznici primeau și o nuielușă lângă cadou, iar celor cuminți, Moșul le aducea și haine, daruri extrem de prețuite de cei mici. Cărțile erau un cadou obișnuit și destul de apreciat printre copii, cu toate că cei mici le preferau pe cele cu multe poze. Firește, jucăriile pe care Moș Crăciun le aducea copiilor nu erau sofisticate, ca cele de astăzi, iar băieții primeau adesea cai de lemn sau de pâslă, soldați de plumb și tunuri sau armonici mici. Fetițele se îmbujorau cu gândul la păpușelele de cristal sau la cele puse în cutiuțe ori la jucăriile de pluș cu care se vor juca. Pentru copiii care locuiau la oraș, exista și obiceiul darurilor de Anul Nou, în general de la membrii apropiați ai familiei. Revistele vremii consemnează preferința acestora pentru soldați, biciclete, aparate de fotografiat sau ceasornice de buzunar.

Începând cu noaptea de 23 spre 24 decembrie, ulițele satelor răsunau de glasul micilor colindători de la miezul nopții și până în zori, iar la oraș colindătorii își începeau colindul de seara și îl continuau până în miez de noapte. Organizați în grupuri, colindătorii mergeau la vecini, rude și prieteni. Copiii se străduiau să cânte cât mai frumos, iar gazdele îi răsplăteau cu covrigi rotunzi cu susan, nuci, mere, mandarine, portocale și bomboane. Bani primeau doar de la gazdele care nu se pregăteau în prealabil pentru cetele de colindători.

Cu o săptămână înainte de începerea colindatului, simigeriile erau golite, în fiecare zi, de șirurile de covrigi a câte 50-100 de bucăți. Pentru a face față cu brio valurilor de colindători, erau necesari 200-300 de covrigi, dat fiind că mai erau și cei ce veneau cu „Steaua” sau cu „Plugușorul” de Anul Nou. Semnalul pentru încheierea colindatului erau traistele umplute, iar copiii mergeau la casele lor pentru a-și inventaria „câștigurile”.

Mai presus de orice, sărbătoarea Crăciunului era primită de oameni cu sufletul împăcat, după postul ce îl precedă și cu o casă curată, în care Dumnezeu să-și găsească lăcașul. Cinstirea celor plecați din această lume era la fel de importantă ca și sărbătoare celor rămași aici, iar respectarea tradițiilor de Crăciun era singura legătură cu cei ale căror voci nu aveau să se mai audă niciodată.