Sport

FOTO / Berca merge ceas: lider neînvins și după derby

Petrolul Berca își continuă sezonul de vis și, meci de meci, pare că scrie o poveste frumoasă pentru microbiștii din comună, numai bună de spus peste ani, la o bere rece.

Într-o atmosferă de Liga a III-a, cu un stadion plin, galben-albaștrii au mai făcut un pas important: au rămas singura echipă neînvinsă din Liga a IV-a buzoiană. A fost un 2-0 cu Nehoiu, cealaltă mare pretendentă la promovare.

Petrolul a arătat mai multă organizare, mai multă luciditate și, poate cel mai important, mai multă vlagă. Pentru gazde a deschis scorul Alin Iacob.  Transferat în iarnă, acesta pare deja „de-al casei”, iar golul din minutul 25, un șut aproape de vinclu, din lateral, cu stângul – de pus în ramă.

Nehoienii au avut la rându-le două-trei oportunități de a înscrie, prin Gabriel Bobe și Matei Constantinescu. Berca, însă, putea înscrie de alte trei-patru ori, având marile ocazii ale întâlnirii. Meciul a fost închis de același Iacob, care după pauză a lovit din nou, de data aceasta cu dreptul.

Pe lângă el, a atras atenția și tânărul Alex Topală, fost trequartista la CS Păulești. La doar 22 de ani, acesta a arătat că are stofă de fotbalist care „mângâie” mingea și vede jocul cu o clipă înaintea celorlalți. Sincer vorbind, e genul de jucător pe care rar îl vezi la acest nivel.

La final, mult fair-play și zero incidente, remarcabil pentru o întâlnire cu atâtea orgolii în joc. Nu e de mirare însă, mulți dintre fotbaliștii celor două formații fiind colegi, sau „foști” pe la minifotbal sau futsal. Civilizație bună și în tribune, acolo unde suporterii au stat amestecați. Se poate deci. Una peste alta, un meci cu note mai degrabă citadine, în ciuda mirosului de mici de după fluierul final.

În clasament, Petrolul Berca conduce cu 49 de puncte, urmată de Carpați Nehoiu cu 45 și Voința Lanurile cu 41. Cele două fruntașe se vor mai întâlni o dată în play-off, iar bătălia pentru barajul de promovare în Liga a III-a rămâne deschisă.

Articole similare