Actualitate

FOTO / Baza Aeriană Boboc și Batalionul 3 Geniu, sărbătoriții zilei

Două structuri militare importante din județul Buzău își serbează astăzi „ziua de naștere”: Batalionul 3 Geniu „General Constantin Poenaru” și Baza Aeriană Boboc/Școala de Instruire Interarme a Forțelor Aeriene.

Batalionul 3 Geniu „General Constantin Poenaru”, unitate ce face parte din Divizia 2 Infanterie „Getica”, împlinește 115 ani de la înființare. Militarii buzoieni au sărbătorit în avans și au organizat o ceremonie militară și religioasă încă de ieri, 31 martie, la care au participat locțiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, generalul de brigadă Iulian Daniliuc, reprezentanți ai autorităților locale, foști comandanți ai unității militare, precum și cadre militare active, în rezervă sau retragere.

Cu această ocazie, au fost înmânate distincții și diplome de apreciere militarilor batalionului, precum și plachete aniversare pentru distinșii invitați. „La ceas aniversar, putem afirma cu mândrie că geniștii buzoieni duc mai departe tradițiile predecesorilor lor, prin abnegație, rigurozitate și tenacitate contribuie la dezvoltarea și modernizarea armei geniu, iar prin rezultatele deosebite obținute în activitățile executate se evidențiază ca specialiști desăvârșiți și militari demni ai Armatei României”, potrivit unui comunicat.

Și Baza Aeriană Boboc/Școala de Instruire Interarme a Forțelor Aeriene marchează 111 ani de la înființare tot pe data de 1 aprilie. În 1912 a luat ființă prima Școală militară de pilotaj sub conducerea maiorului Ion Macri, fiind cea de-a doua școală de aviație din lume după cea din Marea Britanie. Și personalul de la Boboc a marcat momentul așa cum se cuvine, cu o ceremonie militară, în cadrul căreia s-a dat citire și ordinului de trecere în rezervă pentru câteva cadre militare.

„În cadrul ceremoniei militare dedicate acestei aniversări, au fost felicitați câștigătorii concursului  «Omul Anului», ediția 2023 din Statul Major al Forțelor Aeriene și s-a dat citire ordinului de trecere în rezervă a unor cadre militare. Felicitări tuturor colegilor noștri! Celor care încep o nouă etapă în afara cazărmii Boboc, le mulțumim pentru aportul adus în formarea Aripilor Românești și le dorim multă sănătate și pensie lungă!”, au transmis reprezentanții Bazei Aeriene Boboc.

Articole similare