Sport

FOTO | Asociația „Munteanu Sport Club” s-a întors cu 11 medalii de la Naționalele de karate Shito Ryu

Asociația „Munteanu Sport Club”, cu sportivi din Buzău, antrenor Daniel Munteanu, a participat, de curând, în Sala Polivalentă a Complexului Olimpic COSR „Sidney 2000” din Izvorani, la Campionatul Național de Karate Shito Ryu, pentru copii, minicadeți, cadeți, juniori, U21, seniori și ve­terani.

Scopurile competiției au fost: consolidarea relațiilor între cluburile sportive, dobândirea de experiență în competiții, și testarea sporti­vilor care urmează să participe la competițiile naționale și internaționale. Competiția a reprezentat și un criteriu de selecție, prin acumulare de puncte a loturilor cluburilor pentru anul 2019, dar și pentru Campionatul European de Karate Shito Ryu de la Arad, din perioada 14-16 iunie 2019. Per ansamblu, scopul a fost promovarea sportului karate și a stilului shito ryu.

Au avut drept de parti­cipare structurile sportive din cadrul Comisiei Naționale de Karate Shito Ryu, afiliate la Federația Română de Karate, la rândul ei afiliată la Federația Mondială de Karate (World Karate Federation) aceasta fiind singura federație recunoscută de Comitetul Internațional Olimpic.

La Campionatul Na­țional de Karate Shito Ryu au participat 408 sportivi, 611 intrări (probe), de la 22 structuri sportive. Sportivii buzoieni au obținut la final un total de 11 medalii (două de aur, una de argint și opt medalii de bronz), Asociația „Mun­teanu Sport Club” clasându-se în final pe locul 6. Iată rezultatele spor­tivilor buzoieni:

Medalii de aur:

• Dănuț Bucur – Kata – Veterani

• Radu-Daniel Popa – Kata – U21

Medalii de argint:

• Mihai-Alexandru Stan – Kata – Minicadeți – 13 ani

Medalii de bronz:

• Dănuț Bucur – Kumite – Veterani

• Alexandru Cojanu – Kumite Non Stop – Minicadeți – 45 kg

• Eduard-Andrei Păun – Kumite Non Stop – Copii 2 + 40 kg

• Radu-Daniel Popa – Kata – Juniori

• Cătălina-Maria Pospai– Kumite Copii 3 – 40 kg

• Laurențiu Roșu – Kata – Minicadeți – 12 ani

• Marius-Sebastian Roșu – Kata – Veterani

• Marius-Sebastian Roșu – Kumite – Veterani

Competiția s-a desfășurat pe două probe, kata și kumite (Joc Tehnic, Non Stop și WKF), la individual și echipe (kata și kumite WKF), ­fe­minin și masculin, și s-a ținut pe patru suprafețe de luptă (tatami). S-au acordat premii pentru sportivi, constând în diplome și medalii pentru ocupanții locurilor I, II, III, III. Categoriile de vârstă: Copii I (sub 8 ani); Copii II (8-9 ani); Copii III (10-11 ani); Minicadeți (12-13 ani); Cadeți (14-15 ani); Juniori (16-17 ani), U21 (18-20 ani), Seniori (Kata +16 ani,; Kumite); + 18 ani), Veterani (+35 ani).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker