FOTO / VIDEO | Asistentul medical rănit în urma unei explozii s-a reîntors la lucru: „Singurul lucru pe care mi-l amintesc este întâlnirea cu Dumnezeu”

Silviu Jilavu, buzoianul care, în vara anului trecut a a fost rănit grav în urma unei explozii, produsă în locuința sa din localitatea Potoceni, s-a reîntors la lucru. Atunci medicii au făcut eforturi mari pentru a-l stabiliza, starea lui fiind critică la acel moment. Ulterior, familia a decis să fie transferat la un spital din Germania. În tot acest timp, a avut suport din partea familiei, soția lui Vera Jilavu, tot asistent medical în cadrul secției U.P.U-SMURD, a fost lângă el, l-a încurajat și l-a susținut în permanență.

„Silviu este un coleg devotat, mereu dornic să învețe lucruri noi, bun profesionist, responsabil, ambițios. Întâlnirea cu Silviu a fost una emoționantă din partea tuturor, toți colegii s-au bucurat ca a revenit la lucru după o perioadă lungă de timp. Ce pot să spun de Silviu este că el se implică în multe activități, recent a participat la cursurile de resuscitare care se organizează în școli și licee, este mereu dornic să învețe și să se autodepășească”, a declarat Adrian Zoican, șeful secției UPU-SMURD.

După un an și jumătate de la nefericitul eveniment, după o perioadă grea în care a trecut prin numeroase intervenții chirurgicale și recuperări medicale, Silviu a revenit la serviciu, în secția U.P.U.-SMURD dornic de lucru și cu mult entuziasm. La câteva zile după reluarea activității în cadrul UPU-SMURD, Silviu a oferit câteva mărturii emoționante despre toată această perioadă.

„În urma acelui nefericit eveniment am fost pus în partea opusă a meseriei pe care o practic cu drag am început practic de la zero totul. În data de 17 august 2021 am terminat tura 1 la locul de muncă, am mers către locuința în care ne mutasem de curând, am discutat cu instalatorul care făcuse toata instalația în casă pentru a pune în funcțiune centrala termică, iar in jurul orei 21.45 s-a produs explozia care pur și simplu mie și familiei mele ne-a schimbat total viața. Imediat după deflagrația produsă am iesit pe picioare din casa, am mers în curte lângă soția mea Veronica, am început să ne evaluam cât de grav suntem, nu știam efectiv în ce direcție să o luăm, am luat legătura cu dr. Adrian Zoican să anunțăm că suntem patru victime care vom merge la spital pentru îngrijiri, imediat curtea s-a umplut de echipaje de urgență (ambulanță, politie și pompieri) la aproximativ 20 de minute după producerea exploziei am ajuns în U.P.U unde deja toata lumea se mobilizase exemplar (colegi veniți de acasă din timpul liber pentru a da o mână de ajutor). Dr Adrian Zoican a coordonat foarte bine situația, a făcut toate demersurile ca noi să primim cele mai bune îngrijiri, eu sa fiu trimis într-o clinică de mari arși. După ce am fost stabilizat am fost internat în sectia de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Buzau, unde m-am trezit în dimineața următoare cu o singura idee (care este starea Veronicăi). După aceea am fost dus în blocul operator, am fost sedat, intubat, prelucrat și pregătit de transfer de către echipa de medici Alexandru Varga și Alice Olaru spre sectia de mari arși a Spitalului Județean de Urgență Timișoara, unde am mai stat două zile, urmând să fiu transferat de acolo către unul din spitalele din Hanovra, Germania”, a mărturisit acesta.

Din România am plecat cu niște bacterii intraspitalicești

În tot acest timp, familia i-a fost mereu alături. „Acolo mi-am revenit după aproximativ 2 săptămâni cu cea mai frumoasă surpriză din partea soției (care a fost și ea grav rănită, dar a uitat efectiv de rănile și durerile ei, care nu a văzut stânga/dreapta până lângă patul în care eu eram întins) și a tatălui meu (care deși era <terminat psihic> a reușit să facă tot posibilul pentru binele meu), care mi-au spus <La mulți ani!>, în data de 30 August. Nu știam nimic ce s-a întâmplat unde sunt, de ce sunt în spital, de câte zile sunt în spital, cum mă cheamă, câți ani am… din acel moment m-am liniștit știind că în fiecare zi vor veni să stea cu mine, îmi aduceau zilnic pachet și stăteau chiar și 8 ore lângă mine. Au fost 2 luni în care medicii din Hanovra au făcut tot ce a trebuit ca evoluția stării de sănătate să fie una cât mai bună, din România am plecat cu niște bacterii intraspitalicesti care mi-au dat mari bătăi de cap, dar care au fost totuși sensibile la tratament și după zile întregi de antibiotice au fost învinse. Echipa medicală a centrului de mari arși din Hanovra a apreciat primele intervenții ale medicilor români (<Romanian doctor, good job>), acestea fiind efectuate corect și în timp util. În Germania au fost cel puțin 15 intervenții chirurgicale pentru reconstrucție a pielii. Aici am învățat să mănânc singur, să mă ridic singur din pat, să fac din nou primii pași, să merg la baie, să mă așez singur în pat. După 55 de zile, cu ajutorul soției și al tatălui meu am ieșit pentru prima dată afară într-un scaun și am fost plimbat în curtea spitalului, tot atunci am mâncat prima prăjitură cu fructe de pădure de la un restaurant din recepția spitalului. După aproximativ 2 luni de la explozie am fost mutat la centrul de reabilitare Moritz Klinik din Bad Klosterlausnitz, clinica unde am fost primit de un medic român, Ioana Maghiar, originară din Oradea, aceasta fiind cea care a ajutat și susținut victimele incendiului din Colectiv. Vera a stat lângă mine în fiecare zi, în momentele în care nu simțeam că nu pot ceva ea era cea care îmi dădea putere, o data la 2 zile mergea 5 km pe jos la supermarket pentru cumpărături deoarece nu am reușit sa mă împac cu mâncarea din spital, în fiecare zi insista să mă scoată afară să mai fac câțiva pași pentru a mă recupera cât mai bine, în fiecare zi mă ajuta cu echipamentele compresive, să mă îmbrac și dezbrac pentru ca eu nu aveam suficientă forță, în fiecare zi a fost mai mult decât jumătatea mea.

Acolo, începând cu a doua zi am început o serie de exerciții, masaj și băi medicinale. Mi-au fost făcute niște haine compresive pentru susținerea pielii și pentru împiedicarea formării cicatricilor keloide. Progresiv au fost adăugate terapii în programul meu zilnic, iar rezultatul lor este starea mea fizică de astăzi. În data de 3 decembrie, eu, împreună cu soția mea, am revenit acasă, unde prima surpriză am avut-o în aeroport, am fost așteptați de familie și de prieteni. Am ajuns acasă unde am fost așteptat de alte persoane dragi, unde știam că am în continuare de luptat, în fiecare zi masaj și exerciții, în fiecare zi am avut grijă să nu mă lovesc cumva pentru că toată pielea era foarte fragilă, foarte sensibilă la cald sau la frig, dar am avut parte de dragostea și susținerea familiei și am trecut peste toată partea grea. În luna martie am mers din nou la clinica de recuperare pentru aproximativ o lună de unde am venit mult mai bine. Recuperarea va dura mult timp de acum înainte, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu, totul va merge bine”, a mai spus acesta.

Ziua Națională a României a fost momentul în care Silviu s-a întors la lucru. Cât despre toată perioada în care a fost intubat, acesta a mărturisit că își amintește doar întâlnirea pe care a avut-o cu Dumnezeu. „Singurul lucru pe care mi-l amintesc din perioada cât am fost intubat este întâlnirea cu Dumnezeu, un om bătrân, cu barba lungă și albă, cu un băț în mână, într-o poiană plină de verdeață, care mi-a spus ca eu mai am treabă jos și ca nu mă ia acum, după care a dispărut brusc. Personalul medical al spitalului din Hanovra (MHH) era foarte bine pregătit, foarte organizat, foarte profesionist. Ziua începea la ora 6.30 când intrau în boxa individuală, începeau toaleta completă, administrarea tratamentului, micul dejun și pregătirea mea pentru ceea ce urma (intervenție chirurgicală, vizita medicilor, schimbare de pansamente, fizioterapie etc.). Acolo ajunsesem dependent de sedative. Ceream sa fiu sedat la aproape orice manevra.

La clinica de recuperare am cunoscut alți pacienți români cu arsuri, cu alte povești de viață, care m-au ajutat psihic să trec peste, explicându-mi că rănile mele au fost oarecum mai ușoare decât ale lor și dacă ei au trecut peste trebuie să trec și eu. Este vorba de o tânăra din Mehedinți arsă 90 la sută din suprafața corpului și tratată în București la Spitalul Grigore Alexandrescu și un pompier tot din Mehedinți ars într-o misiune de stingere a unui incendiu de pădure. Mi-au explicat destul de clar că semnele de arsură arată cât de puternic ești.

Fiindcă Dumnezeu a decis ca povestea mea și a Veronicăi nu a trebuit să se oprească pe 17 august 2021, pe 17 septembrie 2022 am spus <Đa!> și în fata Bunului Dumnezeu, pentru a uni și mai mult dragostea infinită dintre noi.

Recomandarea mea de la medicii din Germania este că cel putin 1 lună pe an urmatorii 5-6 ani să merg la recuperare în clinica Moritz, să evit stresul, efortul fizic prelungit și expunerea directă la soare”, a încheiat acesta.

Silviu Jilavu este un tânăr altruist, dedicat profesiei, mereu pregătit să-și ajute semenii. El a început să lucreze în sistemul medical, ca voluntar, ulterior a susținut examen și a devenit asistent medical. S-a angajat la Spitalul Județean de Urgență Buzău în anul 2017 ca asistent medical în cadrul secției U.P.U.-SMURD.