Actualitate

FOTO | Arhitecta buzoiană Roxana Mircea propune o nouă viziune asupra promovării Culturii Monteoru

 

Buzoianca Roxana Mircea, proaspăt absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, a realizat o lucrare de licență în care abordează, în premieră, „Cultura Monteoru”. Este, de fapt, povestea stațiunii Monteoru spusă într-un fel în care ajută la înțelegerea valorii culturii, de la trecutul nedescoperit în totalitate până la promovarea valorilor memoriale, culturale și educative.

„Despre <Cultura Monteoru> nu s-au mai făcut proiecte. Am mai văzut proiecte despre partea turistică, din punct de vedere balnear, dar despre <Cultura Monteoru>, nu. Munca la lucrarea de diplomă a durat un an și am realizat-o sub coordonarea domnului conferențiar doctor arhitect Liviu Neaga-Ionescu, care este buzoian și dânsul; am regăsit amândoi pasiunea pentru frumusețile Buză­ului. Dumnealui chiar a și copilărit în apropiere de Monteoru și a fost încântat de ideea de a realiza o lucrare ce pornește de la înțelegerea importanței culturii și respectul față de trecut, ca o propunere de redescoperire și relansare a stațiunii”, spune Roxana.

Roxana a descoperit stațiunea Monteoru încă din copilărie, când își petrecea acolo sfârșiturile de săp­tămână, dar și în perioada în care mergea în cantonament cu echipa de handbal (în vremea în care era junioară la LPS) și era cazată la vila Monteoru, care se afla la acel moment în administrarea Direcției pentru Tineret și Sport. „Când eram mai mică, am fost pasionată de handbal și am fost acolo în cantonament, în vremea în care Vila Monteoru aparținea Direcției pentru Tineret și Sport. Am rămas cu amintirile de atunci. Îmi amintesc cât de frumos era conacul; îmi plăcea, de asemenea, și capela. Nu știu în ce stadiu au ajuns acum, pentru că nu am putut intra”, povestește Roxana, care precizează că o parte din  fotografiile vremii cu stațiunea le-a descoperit în documentarea sa pe Internet. „Urmașii lui Monteoru au reușit să primească înapoi dreptul de proprietate asupra unei părți din patrimoniul imo­bil ce a aparținut familiei Monteoru, care a fost cerut statului sub formă de retrocedare. Au fost atunci restituite conacul familiei (Vila Monteoru din sat, n.r.) – care devenise în perioada comunistă corp principal al taberei școlare -, capela, parcul dendrologic și o serie de terenuri forestiere. A­ceastă restituție a dus la transformarea acestor spații în proprietăți private, nemaifiind de atunci deschise publicului”, a explicat Roxana.

Pașii Roxanei s-au în­dreptat către Arhitectură încă din clasa a VI-a, când  și-a descoperit pasiunea pentru desen: „Învățam la Școala nr. 11 din municipiul Buzău și m-am gândit să mă mut la Liceul de Arte <Margareta Sterian>. La liceu, în clasa a IX-a, m-am mutat la clasa de Arhitectură și mi-am dat seama că îmi place; apoi am urmat și Facultatea de Arhitectură. Am dat examen la geometrie descriptivă, desen tehnic, ceva istoria artei – toate desenat -, și câteva subiecte de logică. Am făcut pregătire trei ani înainte să dau admiterea la facultate și, din fericire, am intrat din prima”. Lucrarea de diplomă a ales-o având în vedere cunoștințele pe care le avea despre Stațiunea Săra­ta Monteoru și impresia puternică pe care i-a făcut-o această stațiune de-a lungul anilor. „Mai întâi mi-a plăcut peisajul și apoi istoria arhitecturală a stațiunii, cu Tabăra din Monteoru, cu Casa Monteoru, cu Capela Monteoru  și am descoperit ulterior povestea stațiunii, legată de cea a lui Grigore Monteoru, cel care a promovat stațiunea și a făcut-o să capete viață. El a găsit-o și a adus-o la viață. Partea de istorie se regăsește în disertație, cât și în planșele făcute. În lucrare am proiectat un pavilion despre <Cultura Monteoru>, pe situl bazinelor vechi. Am reinterpretat bazinele vechi. Mi-am imaginat că ar semăna cu un sit arheologic și am dorit să-l reactivez cumva, dar nu ca un bazin, fiind în momentul de față multe bazine și piscine în Monteoru destul de întreți­nute; am preferat să promovez partea aceasta culturală”, spune Roxana Mircea.

Pavilion pentru valorificarea site-urilor arheologice

Ea și-a concentrat aten­ția în lucrare în mare parte asupra siteurilor arheologice descoperite în 1895, de Eduard Honzik, care, plim­bându-se pe dealul din imediata apropiere a Vilei Monteoru, a dat peste fragmente ceramice pe care nu le-a recunoscut și le-a trimis la Berlin profesorului Cuber Cimic pentru a le data, pentru a le identifica și pentru a le încadra cronologic. Specialiștii spun că acesta reprezintă punctul de pornire în  descoperirea Culturii Monteoru.

„De-a lungul timpului, am observat că stațiunea Sărata Monteoru e într-o stare de degradare continuă, deși are un potențial turistic foarte mare. M-am interesat și am descoperit aici, de-a lungul timpului, potențialul cultural datorită siturilor arheologice. Am văzut că nu sunt promovate și m-am gândit că ar fi un subiect bun pentru diploma mea să promovez stațiunea Monteoru”, povestește Roxana Mircea.

În lucrarea de diplomă, Roxana vine cu propunerea realizării unui pavilion, despre care spune că „vizează în primul rând comunitatea locală, educarea și informarea sa, scopul final fiind revitalizarea comunității prin cultură, dar și conștientizarea la nivel național a istoriei ce ne-a format ca popor. Alegerea sitului vine ca răspuns al conceptului de activare prin conservare reprezentând totodată reinterpretarea unui sit arheologic, unde descoperim în stratigrafia terenului artefacte ce ne povestesc despre trecutul strămoșilor noștri. <Cultura Monteoru> a fost, pentru mult timp, descrisă <coloana vertebrală a cronologiei bronzului românesc>, având o importanță mare la nivel cronologic, dar și atunci când ne referim la comerț, la schimburile realizate la mare distanță, atât de produse fizice, cât și de idei, acoperind o vastă parte din epoca de bronz. În contextul așezării de la Sărata Monteoru, care în perioada actuală se confruntă cu o stare de degradare avansată, atât din punctul de vedere al arhitecturii, cât și cultural, monumentele reprezentative ale stațiunii – și anume Vila Monteoru, Capela familiei, Mina de petrol, unică în Europa datorită modului de exploatare cu pompe acționate manual sau cu canciocuri de cupru și bronz, dar și Monumentul Eroilor, realizat de către sculptorul Ion Jalea -, sunt uitate. Implantul pavilionului este necesar în procesul de activare locală și de conștientizare a importanței istoriei, fără a intenționa a tulbura situația existentă, dar cu intenția de a o conserva și promova dându-i viață din nou”, spune autoarea lu­crării.

Lucrarea Roxanei, care cuprinde o viziune nouă despre ceea ce înseamnă promovarea Culturii Monteoru, va ajunge în curând și în fața administrației locale din Merei, care s-ar putea folosi de această idee pentru promovarea mai bună a siteurilor și dezvoltarea turismului buzoian.

„Intervenția mea susține o regenerare a turismului și a zonei urbane a așezării pentru o evoluție concomitentă cu cea a sitului arheologic. Terenul ales pentru proiect se află în centrul localității Sărata Monteoru, fiind cunoscute în localitate ca vechile bazine, ce odată funcționau, însă astăzi sunt lăsate uitării. Prin propunerea arhitecturală doresc să activez acest sit și totodată să promovez importanța culturii prin acesta”, spune Roxana.

Între timp, pentru Roxana Mircea va urma o perioadă de stagiatură pentru a obține apoi dreptul de semnătură și se gândește și la continuarea studiilor, la doctorat. „Abia am terminat. Încerc să iau o mică vacanță. Intenționez să merg cu lucrarea de diplomă la Primărie. Am mers la Muzeul Județean pentru mai multe informații despre Cultura Monteoru, domnul manager Daniel Costache m-a ajutat foarte mult, mi-a oferit informații și cărți pentru disertație; m-a ajutat foarte mult.  Mi-ar plăcea să discut la Primăria Merei,  să colaborez cumva cu autoritățile locale și să poată fi promovată această idee”, precizează Roxana.

Primele urme de locuire la Sărata Monteoru

Arhitecta Roxana Mircea spune, în lucrarea sa de licență, povestea stațiunii balneoclimaterice Sărata Monteoru, cu un potențial terapeutic și  turistic fantastic,  făcând o prezentare a  etapelor și evenimentelor importante ale evoluției așezării, o analiză contextuală, care ar avea menirea de a stabili cadrul unei posibile intervenții, în sensul relansării și readucerii la strălucirea pe care a avut-o odinioară.

„Localitatea care face obiectul studiului este un sat în județul Buzău, în sud-estul Subcarpaților de Curbură, care aparține de comuna Merei. O primă men­țiune asupra așezării este considerată o anumită referire la <Sărata> în cadrul unui hrisov din secolul al XVI-lea, zona începând să se dezvolte în jurul podgoriilor marilor boieri. Printre aceste proprietăți se regăsește și o zonă deținută în secolul XVII de Constantin Brâncoveanu. Primele urme de locuire, descoperite în perioada modernă (începând din perioada de sfârșit a secolului al XIX-lea), fac trimitere la perioada Eneoliticului. A­ceste situri au adus la lumină o anumită cultură ce aparține Epocii Bronzului și care a fost mai apoi denumită după locul descoperirii ei – <Cultura Monteoru>”, arată tânăra arhitectă.

Apoi, Roxana Mircea relatează despre perioada modernă a comunității buzoiene, legată de prezența comerciantului grec Grigore Stavri, devenit ulterior Monteoru, cel care a înființat, în 1885, stațiunea care-i poartă numele și pe care o dorea un fel de nou Karlovy Vary, o stațiune de neratat,la vremea respectivă, din Cehia.

Stațiunea este inaugurată în iulie 1895

„Perioada modernă își găsește bazele în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea prin persoana lui Grigore Stavri (1831-1898, care preia apoi numele de Grigore Constantinescu Monteoru), care cumpără o serie de terenuri cu depozite petrolifere și terenurile gospodărești ale localității, care purta pe vremea aceea denumirea de <Fundul Să­rății>. Acesta intuiește potențialul economic al zonei și prin construirea unei mine de petrol, care cuprindea o serie de galerii subterane de exploatare de țiței (care reprezenta o premieră la nivelul Europei). În anul 1888 este construită aici reședința familiei, Vila Monteoru. În urma unor afecțiuni, Grigore Monteoru este sfătuit de medicul balneolog Guvenot să se trateze cu apa locală, care în urma unor studii amănunțite s-a descoperit că prezintă (în special izvorul 2 din localitate) clorură de magneziu și de sodiu. Acestea, în lipsa existenței unei concentrații de bicarbonat de sodiu, ajută la tratarea de afecțiuni digestive. Omul de afaceri Monteoru, pe baza unei perspective viitoare de extindere, inițiază un proiect de construcție a unei stațiuni balneare care să fructifice rezervele naturale ale zonei, în scopul dezvoltării zonei și a turismului.

Finanțează, astfel, construirea, după planurile arhitectului E. Honzik, a unui ansamblu arhitectural și peisajer ce cuprindea bazine cu apă termală, hoteluri și vile, un parc englezesc (de aproximativ 16 hectare), o capelă și un cazinou. Stațiunea este inaugurată în iulie 1895  și ajunge în scurt timp să dețină un renume la nivel internațional, fiind apreciată pentru bazinele în aer liber ce conțineau apă sărată pentru hidroterapie. Acest ansamblu balnear cuprindea băi reci și băi calde, care dispuneau de instalații moderne importate din Marea Britanie”, consemnează în lucrarea sa Roxana Mircea.

Grigore Monteoru reprezintă politic Buzăul

În lucrare se mai amintește, în capitolul dedicat istoriei localității, despre calitatea de politician a lui Monteoru. Pe lângă întreprinderile economice deți­nute de Grigore Monteoru, spune Roxana în lucrarea sa,  acesta a excelat în calitate de om politic, ocupând, de-a lungul timpului, funcții ca deputat ori senator, reprezentând județul Buzău timp de mai bine de două decenii, de la jumătatea anilor 1870. Acestei perioade i se atribuie și cumpărarea și mai apoi renovarea locuinței de pe Calea Victoriei numărul 115, care va purta de atunci denumirea de Casa Monteoru. Intervenția asupra acesteia s-a făcut sub auspiciile arhitectului Ion Mincu și va ajunge în scurt timp să marcheze un reper important în cadrul dezvoltării imaginii Bucureștiului.

Turismul balnear pe timpul verii

„Degradarea ansamblului balnear a survenit în urma unor factori externi precum cutremurul din anul 1940, pregătirea pentru impactul celui de-Al Doilea Război Mondial și represaliile sale, apoi fenomenul naționalizării susținute în timpul regimului comunist. Farmecul de odinioară a dispărut din cauza acestor evenimente. Pe parcursul acestor perioade, o serie de clădiri (precum hotelurile inițiale, cazinoul ori parcul englezesc) au fost demolate, iar cele rămase au ajuns, din lipsa interesului, într-o stare avansată de degradare. În perioada anilor ’70, două hoteluri (care poartă numele de <Ceres> și de <Monteoru>) au fost construite pentru a găzdui clasa muncitorească în cadrul concediilor, rezultând o valoare arhitecturală redusă față de cea a hotelurilor inițiale.

În perioada actuală economia stațiunii se bazează considerabil pe turismul balnear, care este activ doar pe timpul verii. Din anumite relatări ale locuitorilor și în special ale celor care dețin vile private cu locuire în raport hotelier înțelegem cu adevărat degradarea și lipsa investițiilor (în special de infrastructură) asupra zonei. Turismul balnear a scăzut din motive ușor de intuit: degradarea și învechirea dispozitivelor și a facilităților necesare acestei industrii, lipsa de îngrijire a spațiului public și a infrastructurii de circulație, dar și de popularizare a acestei stațiuni în spațiul mediatic. Pe baza descoperirilor secolului XX, legate de fragmentele arheologice ale Culturii Monteoru, s-a creat o legătură între localitate și situl arheologic, influențând astfel evoluția viitoare”, menționează autoarea în lucrarea de disertație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

error: Continut protejat!!