Educație

FOTO/VIDEO | 400 de elevi de la Vernești s-au întâlnit cu polițiștii în prima zi din „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Cei 400 de elevi ai Școlii „N. I. Jilinschi” din Vernești au participat la o activitate de amploare a Poliției buzoiene, pe care oamenii legii au organizat-o în prima zi din „Săptămâna Prevenirii Criminalității” și pe care au  dedicat-o prevenirii victimizării minorilor.

Activitatea a fost pusă la cale de Andreea Marchidan, coordonatorul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, structura de specialitate care coordonează, îndrumă şi centralizează întreaga activitate de cercetare şi prevenire a criminalităţii desfăşurată la nivelul Inspectoratului. Ea i-a avut alături în calitate de invitați ai evenimentului pe colegii polițiști din alte structuri ale IPJ Buzău, respectiv de la Serviciul Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, Serviciul Ordine Publică – conductorii de patrulare cu câinii de intervenție, Serviciul Rutier, Biroul Rutier și, bineînțeles, pe colegii care desfășoară activitate la Vernești. „În cadrul activităților invităm, atunci când se pliază și specificul lor și alte structuri. Fiecare a avut o intervenție potrivită specificului locului de muncă. Ei au realizat o scurtă prezentare și au adresat recomandări care să se lege în domeniul prevenirii de  specificul profesiei desfășurate  în structura în care activează. Au exemplificat cele spuse copiilor prin implicarea lor în <joculețe> interactive.  Sub îndrumarea colegilor, elevii au  relevat amprente, au văzut cum arată armamentul de intervenție al polițiștilor, au aflat ce înseamnă un traseu aplicativ și au participat la o mini competiție, i-am implicat în activități  în care să-și verifice atenția, am folosit covorașul pentru educație rutieră, unde am repetat cu elevii, la modul practic, regulile minime de  circulație pe drumurile publice,  iar colegii de la Rutieră le-au prezentat mașinile și motocicleta cu care merg în misiune. Le-au prezentat copiilor și profesia de polițist inclusiv pe liniile de muncă cu vizibilitate, respectiv pe Rutieră, Intervenții, Criminalistică, Ordine Publică. Ne-am bucurat de susținerea lor!”, a afirmat Andreea Marchidan.

Oamenii legii s-au pliat cu activitatea lor pe nivelul copiilor și le-au răspuns foarte deschis la întrebările pe care aceștia le-au adresat și care nu au fost puține. Mai mult decât atât, oamenii legii le-au oferit copiilor sfaturi dincolo de profesie, sfaturi pentru viață, îndemnându-i să nu abandoneze școala, fără de care nu pot avea nicio profesie, nefiind vorba aici numai de accesul către profesia de polițist. „Dorința noastră este ca mesajul pe care îl transmitem să ajungă cât mai bine și mai corect la fiecare copil. Ne dorim să avem colegi lângă noi cărora să le placă ceea ce fac, pentru că  pentru orice meserie trebuie să ai vocație. Dacă nu ești gata să îți asumi meseria și cu avantaje și cu dezavantaje, înseamnă că nu e locul tău acolo. Și e o pierdere și pentru instituție și pentru noi ca și colegi și e o pierdere în primul rând pentru ei, pentru că își ratează menirea. De aceea, le prezentăm copiilor cu atenție activitatea noastră, astfel încât să înțeleagă ce însemnă, ce așteptări sunt de la ei, ce drepturi au, dar și ce obligații,  să facă alegeri în cunoștință de cauză și să vină spre această profesie cei cărora li se potrivește cu adevărat”, a mai spus Andreea Marchidan.

La buna desfășurare a activității au contribuit cadrele didactice coordonate de directoarea Grațiela Petcu, care au direcționat copiii către activitățile propuse de polițiști în funcție de vârsta  diferită a participanților la activitate, de la  cea preșcolară până la clasa a VIII-a.

Grațiela Petcu

„Activitatea de astăzi”, a spus directoarea Grațiela Petcu, „are loc ca urmare a unei colaborări care există deja la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Buzău cu toate direcțiile de prevenție și de acțiune pentru prevenirea criminalității. La noi, astăzi începe <Săptămâna prevenirii Criminalității> cu activitatea <Ne jucăm, explorăm încrezători!>. Asta înseamnă că elevii acestei școli, aproape 400 de copii, vor beneficia de o serie întreagă de activități care deși par jocuri, au un obiectiv comun, și anume prevenția criminalității în rândul copiilor minori. Sunt două etape de activități, unele se adresează copiilor cu vârste mai mici, și nevoilor lor și altele pentru copiii de gimnaziu, cu alte probleme, copii care se confruntă cu provocări specifice vârstei lor. Într-un fel sau altul participă copii de la 3 la 14 ani”.

Prezența oamenilor legii în școală cu activități preventive, spun cadrele didactice, este binevenită, chiar dacă este vorba în acest caz de o unitate de învățământ unde lucrurile se petrec fără probleme, în firescul lor. Așa se face că această activitate  la care iau parte polițiștii nu este singura. Au mai fost și altele în acest an, și vor mai fi pentru că, spune directoarea Grațiela Petcu, „ne ajută pe noi ca profesori să susținem dezvoltarea acestor copii, apoi ne oferă nouă și copiilor încrederea că suntem apărați de pericolele, la care se adaugă informațiile de calitate specifice. Pe lângă aceste beneficii mai este vorba și despre sprijin în orientarea școlară și profesională a copiilor noștri, pentru că, într-adevăr, una este să vorbești despre pericole și măsuri preventive din postura unui învățător și alta este să vină și să le  explice un polițist despre aceste lucruri; alta este încrederea, altul este modelul pe care îl aduci în fața copiilor. Unii dintre copii care sunt interesați de această profesie și doresc să devină polițiști”.

Activitatea cu oamenii legii continuă la Vernești chiar și în timpul vacanțelor, pentru că profesorii doresc ca, în septembrie, copiii să se întoarcă la școală sănătoși, fără probleme, astfel încât să aibă un parcurs școlar cât mai bun. „Și în vacanțele de vară suntem deschiși la activități cu oamenii legii pentru că astfel de evenimente sunt în beneficiul elevilor școlii”,  mai spune directoarea școlii din Vernești.

Săptămâna Prevenirii Criminalități este o activitate în calendarul Inspectoratului Național al Poliției Române și se desfășoară simultan  la nivelul Inspectoratelor de Poliție județene. Calendarul activităților din acest an comunicat de Biroul de Presă al IPJ Buzău pentru Săptămâna Prevenirii Criminalității cuprinde, pe lângă activitatea de luni dedicată prevenirii victimizării minorilor, și activități privind  siguranța în mediul on-line, prevenirea violenței domestice, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și prevenirea disparițiilor de minori sau a plecărilor voluntare.

Articole similare