Sport

Fost fotbalist de la Lanurile, decedat la nici 36 de ani

Francis Agbleta, atacant ghanez care a fost legitimat la Voința Lanurile, a decedat miercuri seară, la nici 36 de ani.

Agbleta suferise, nu cu multe zile în urmă, un AVC Ischemic, iar pentru el începuse o acțiune de strângere de fonduri pentru a fi ajutat. Atacantul se transferase în iarnă de la CSM Adjud, însă a ieșit din programul echipei în luna aprilie, atunci când a fost diagnosticat cu o afecțiune teribilă, cancer la colon. Se operase la Spitalul Fundeni și  părea că va trece peste această încercare, întrucât se simțea bine după intervenția chirurgicală. Ghanezul fusese prezent inclusiv la partida de baraj dintre Lanurile și CSM Adjud, ultimele cluburi la care a evoluat.

Din nefericire, acum două săptămâni a suferit un atac vascular cerebral iar timp de două săptămâni a fost în comă.

Imediat, atât cei de la Lanurile cât și cei de la Adjud, oraș în care Francis încă mai locuia, au strâns rândurile, încercând să ofere ajutor. Vrâncenii au demarat o strângere de fonduri, însă, din nefericire, marți seară fotbalistul ghanez s-a stins din viață.

Agbleta a ajuns în România în 2009 și a fost legitimat de FCM Târgoviște. În cariera sa a trecut pe la mai multe echipe din țara noastră, având apariții în Liga 2 pentru trupa din Târgoviște, CSM Râmnicu Sărat, FC Olt Slatina și CF Brăila. Miroslava, Bucovina  Rădăuți, Poli Galați, Hușana Huși, Sporting Roșiori și Oltchim sunt celelalte echipe românești din CV-ul fostului atacant ghanez.

Articole similare